Ripida din argint aurit a lui Șerban Cantacuzino
Printre artefactele religioase de valoare aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) se numără o ripidă din argint aurit, oferită ca danie în anul 1685 de Șerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti între 1678 și 1688, mănăstirii Cotroceni, pe care a fondat-o.
Semnificația ripidei
Termenul „ripidă” provine din greacă, unde înseamnă „evantai”. Acest obiect liturgic, de obicei confecționat din metal și având forma unui disc sau a unei stele, dispune de un mâner lung și este adesea decorat cu imagini de serafimi. Ripidele de dimensiuni mai mici sunt utilizate în timpul Liturghiei, în special în cadrul ritualului de prefacere a pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Cu ocazia rostirii Rugăciunii Sfintei Jertfe de către preot, diaconul mișcă ripida deasupra potirului cu vin și a discului cu bucăți de prescure, având rolul de a le proteja de insecte și impurități. Acest gest are atât o funcție practică, cât și una simbolică, reprezentând prezența serafimilor în momentul sacru al slujbei. Ripidele mai mari, care sunt realizate în perechi, sunt purtate în procesiuni religioase.
Istoricul ripidei de procesiune
Ripida de procesiune aflată la Muzeul Național de Istorie a României are o pereche care se găsește la Muzeul Național de Artă al României. Aceste ripide, donate de Șerban Cantacuzino bisericii mănăstirii Cotroceni, au fost parte din inventarul liturgic al mănăstirii până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Atunci, au fost incluse în patrimoniul Muzeului Național de Antichități din București, în urma secularizării averilor mănăstirești din 1863.
În anul 1867, ripidele au fost incluse printre exponatele prezentate de România la Expoziția Universală de la Paris. Ulterior, în august 1916, în contextul Primului Război Mondial, mai multe obiecte valoroase din colecția Muzeului Național de Antichități, inclusiv cele două ripide, au fost relocate la Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Acestea au fost mutat la Iași în decembrie 1916 și, în iulie 1917, au fost trimise în Rusia, împreună cu alte bunuri de valoare, printre care și valorile Băncii Naționale. În 1956, odată cu restituirea de către URSS a unei părți din tezaurul României, ripidele au revenit în țară și au fost depozitate la Muzeul Național de Artă, înființat în 1950. În 1976, una dintre ripide a fost transferată la Muzeul Național de Istorie a României.
