Reținut pentru furt calificat în Constanța
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, prin Serviciul Municipal de Investigații Criminale, au reținut un bărbat în vârstă de 50 de ani, vineri, 17 ianuarie, pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta este suspectat de furt calificat.
Incidentul s-a petrecut pe 11 decembrie 2024, când bărbatul ar fi furat telefonul mobil al unui minor de 10 ani, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun din municipiul Constanța. În urma investigațiilor, pe 17 ianuarie, polițiștii au efectuat un mandat de percheziție la domiciliul suspectului, unde acesta a fost găsit și reținut.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța. Prejudiciul, în valoare de 1.500 de lei, a fost recuperat și restituit victimei.
În aceeași zi, Judecătoria Constanța a decis să emită un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar bărbatul a fost dus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.