0:00
Ceremonia de Schimbare a Comenzii Grupului de Luptă NATO în România
Pe data de 21 ianuarie, în Tabăra „General Berthelot” din Centrul Național de Instruire „Getica” de la Cincu, a avut loc ceremonia de schimbare a comenzii Grupului de Luptă al NATO în România, condus de națiunea cadru Franța.
Colonelul Thierry DENECHAUD a preluat comanda de la colonelul Jean MICHELIN. Evenimentul a fost marcat de prezența generalului-maior Dorin Toma, comandantul Diviziei Multinaționale Sud-Est, precum și a generalului de brigadă Loïc GIRARD, locțiitorul acestei divizii și reprezentant național al Franței. De asemenea, a fost prezent și generalul de brigadă Ioan-Marian CRISTUREAN, comandantul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”.