Viața și cariera Maniei Antonova
Mania Antonova, născută pe 30 ianuarie 1905 la Tulcea, provine dintr-o familie modestă, avându-i ca părinți pe Alexei și Nădejdea. Potrivit volumului „Dulcea povară” de Jean Badea, în timpul adolescenței, ea și prietena sa din cartierul Crângași, Silvia Dumitrescu (viitoare Timică), au început să lucreze ca coriste la compania de operetă a lui N. Leonard.
Împreună, cele două prietene au continuat să studieze la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, unde Mania a studiat la clasa Mariei Filotti, iar Silvia a fost repartizată la clasa lui Ion Livescu. În 1926, au absolvit studiile, iar Mania a obținut o bursă din partea Direcției Generale a Teatrelor, ceea ce i-a permis să plece la Paris pentru a-și continua pregătirea artistică.
Contribuții artistice
Jean Badea menționează în lucrarea sa creațiile memorabile ale Maniei Antonova în spectacole precum „Danul morții”, „Învierea”, „Sonata Kreutzer”, „Venera oarbă”, „Volpone”, „Tosca” și „Cele două orfeline”, unde a interpretat rolul Frochard cu o deosebită măiestrie.
Criticii de teatru din perioada anilor 1930-1940 au lăudat-o pentru talentul său. George Mihail Zamfirescu a afirmat că „are discul solar al valorilor interioare”, în timp ce Victor Ion Popa a observat că „n-a repetat nimic de la un personaj la altul. Trăiri așa de întregi foarte rar se văd.”
Mutarea la Constanța și exilul artistic
Momentul în care Mania Antonova a ajuns la Constanța și a devenit actriță a nou-înființatului Teatru de Stat este bine documentat în cartea lui Jean Badea. În 1950, autoritățile culturale ale vremii au sancționat-o pentru că, după o reprezentație a operei „Tosca”, a cântat împreună cu spectatorii „Trăiască regele”, la scurt timp după abdicarea suveranului. Această acțiune a dus la exilarea ei la Constanța, unde, în 1951, a avut loc inaugurarea Teatrului de Stat cu piesa „O scrisoare pierdută”, în care a interpretat rolul Zoei Trahanache.
Roluri memorabile
Printre cele mai notabile roluri jucate de Mania Antonova se numără: Madame Frochard în „Cele două orfeline” de D. Ennery, Roșcata în „Procurorul din Hallus” de P. Lindau, Vanda în „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, Lelia în „Manasse” de Ranetti Roman, Zoe Trahanache în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Cruglova în „Nu-i întotdeauna praznic” de A.N. Ostrovski, Dacia în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, Krucinina în „Vinovați fără vină” de A.N. Ostrovski, Bunica în „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, Clara Doamna în „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila și Johanna în „Speranța” de H. Heyermans.
Mania Antonova a activat timp de 12 ani la Teatrul de Stat Constanța (1951-1963). Anterior, a fost angajată la Compania Blum – Grădina Astoria (1919-1920), Compania „N. Leonard” (1920-1923), Teatrul Național Cernăuți (1923-1925), Teatrul Mic Compania „I. Iancovescu” (1925-1926), Teatrul Popular București (1926-1927) și Teatrul „Regina Maria”.
Legătura actriței cu Constanța
Jean Badea a subliniat atașamentul profund al actriței față de Constanța, evidențiind legătura sa strânsă cu colegii de teatru și cu marea, lângă care și-a construit o căsuță. Această afecțiune față de oraș este un aspect demn de apreciat. Deși avea oportunitatea de a juca pe cele mai prestigioase scene din capitală, actrița a ales să rămână în Constanța.
Importanța păstrării memoriei
Generațiile tinere de astăzi nu cunosc suficient despre contribuțiile ei. Este esențial ca cei care dețin puterea de decizie să facă un gest simbolic, precum amplasarea unei plăcuțe cu numele ei pe zidul casei în care a locuit. În cazul în care denumirea unei străzi ar părea prea mult, măcar acest pas ar putea fi un început. Există o temere că fără inițiative din partea comunității teatrale, memoria actriței nu va fi cultivată și va cădea în uitare.
