Destinația turistică Sfântu Gheorghe revine în clasamentul elaborat de Clubul Presei de Turism.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Județul Tulcea, recunoscut pentru destinația turistică Sfântu Gheorghe

Județul Tulcea se află din nou în centrul atenției, fiind inclus în topul realizat de Clubul Presei de Turism – FIJET România, cu destinația turistică Sfântu Gheorghe.

„Apreciem foarte mult onorarea de a fi nominalizați din nou ca destinație turistică preferată. Suntem încântați că ne aflăm printre primele alegeri ale românilor și nu numai. Vrem să mulțumim președintelui Ștefan Baciu pentru suportul constant în promovarea acestui loc minunat, județul Tulcea și Delta Dunării”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, în cadrul ceremoniei de premiere.

Top 10 destinații selectate de FIJET România

Conform reprezentanților Consiliului Județean Tulcea, cele zece destinații selectate de membrii FIJET România includ: Sfântu Gheorghe (Tulcea), Timișoara, Băile Herculane, Arieșeni, Oltenia de sub Munte, Târgu Jiu, Rânca, Brașov, Iași și Cazanele Dunării.

Ceremonia de premiere a celor mai votate „Destinații FIJET România” a avut loc astăzi, 20 februarie 2025, la ora 11:00, pe Scena de Evenimente Conexe din Pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *