Tragedie în lumea astrologiei: Gabriela Dima, cunoscută sub numele de Minerva, a decedat
Celebra astroloagă Gabriela Dima, cunoscută sub numele de Minerva, a trecut în neființă vineri dimineață, la vârsta de 66 de ani. Anunțul tristei vești a fost făcut de colega sa de breaslă, Sanda Ionescu, care a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
„Drum lin și în Lumină, iubita mea! Astrologia românească azi e în doliu! Mulțumim pentru tot ce ne-ai lăsat!”, a scris Sanda Ionescu, exprimându-și tristețea față de pierderea unei mari personalități din domeniul astrologiei.
Minerva, o figura emblematică a astrologiei românești
Minerva a fost una dintre cele mai respectate specialiste în astrologie, având o prezență constantă în diverse emisiuni de televiziune. Totuși, din anul 2022, ea a dispărut de pe micul ecran, acceptând un post de execuție la Banca Națională, unde, conform contractului, i-a fost interzisă apariția la televizor. „La ora actuală am o funcţie de execuţie, lucrez în Banca Naţională. Din păcate, n-o să mai am dreptul să ies pe sticlă, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că tot mă bătea gândul să-mi fac un podcast”, spunea Minerva la acel moment.
Probleme de sănătate și intervenții medicale
În ultimele săptămâni, Minerva a fost internată în stare gravă la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, unde medicii au intervenit de urgență. Din păcate, nu s-au putut face prea multe pentru ea, întrucât se pare că suferea de cancer.
Gabriela Dima a avut o carieră academică impresionantă, fiind absolventă a trei facultăți: Drept, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, precum și Psihologie. A fost apreciată ca un adevărat specialist în domeniul astrologiei.
Pierderea personală și schimbarea direcției
Un moment de cotitură în viața sa personală a fost pierderea fiului, eveniment care a determinat-o să nu-și mai interpreteze niciodată propria hartă astrologică. Cu toate acestea, s-a răzgândit în fața problemelor grave de sănătate cu care s-a confruntat, inclusiv o intervenție complicată la șold din cauza coxartrozei.