Farul Constanța încheie sezonul regular al Superligii cu un egal
Farul Constanța, echipă care va participa în play-out, a avut astăzi, 7 martie 2025, ultimul meci din sezonul regulat al Superligii 2024/2025. Formația a întâlnit pe teren propriu Universitatea Cluj, echipă calificată în play-off, în etapa a 30-a a competiției.
Partida s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 1-1, după ce oaspeții au preluat conducerea pe tabelă încă din minutul 8, datorită golului marcat de Thiam. Egalizarea a venit din partea atacantului Denis Alibec, care a reușit să înscrie în minutul 75 cu un șut spectaculos la vinclu, după o pasă oferită de tânărul Iustin Doicaru. Din păcate, Alibec s-a accidentat în ultima fază a meciului.
Lovitura de start a fost dată de Claudia Chiper, campioană a României din sezonul precedent cu Farul în competiția feminină. Chiper, care face parte din echipa națională a Republicii Moldova, continuă să lupte în acest sezon pentru un nou titlu de campioană a României la fotbal feminin. De asemenea, ea a fost recunoscută ca cea mai valoroasă jucătoare a sezonului 2023/2024 de către Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, precum și jucătoarea sezonului în SuperLiga feminină din România.