Furt în curtea familiei Lascu
Familia Lascu, cunoscută pentru Restaurantul La Scoica din Constanța și Complexul La Scoica Land din Mamaia Nord, a fost victima unui furt. În noaptea de 29 ianuarie, hoții au pătruns pe proprietatea privată și au sustras motorul unei ambarcațiuni, estimat la aproximativ 4.000 de euro. Incidentul este investigat de polițiști, care depun eforturi pentru a identifica persoanele implicate.
Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere, care au înregistrat o mașină și mai mulți indivizi în jurul orei 3.00. După constatarea furtului, proprietarii au alertat autoritățile și au depus o plângere la Poliție.
La circa trei săptămâni de la incident, Poliția a comunicat că, pe 20 februarie, Gărzile de Coastă au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, axată pe identificarea ambarcațiunilor și motoarelor furate. În localitatea Plopu, județul Tulcea, polițiștii de frontieră au verificat două ambarcațiuni aparținând unor cetățeni români și au descoperit că acestea erau echipate cu motoare raportate ca fiind furate.
În aceeași perioadă, o grupare specializată în furtul de motoare de ambarcațiuni a fost destructurată, iar membrii acesteia au fost supravegheați, motoarele găsite fiind returnate proprietarilor de drept. Cu toate acestea, motorul furat de la ambarcațiunea familiei Lascu rămâne neidentificat, iar proprietarul nu a primit nicio informație oficială despre situația bunului său. În lipsa unor vești, acesta a decis să facă publice imaginile în speranța că cineva va putea oferi indicii pentru identificarea hoților.