Apel pentru Diagnostic și Tratament Precoce al Bolii Cronice de Rinichi
Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, care se celebrează anual în a doua zi de joi a lunii martie, Societatea Română de Nefrologie lansează un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului timpuriu al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune care afectează aproximativ 1 din 10 români.
„Eforturile noastre se concentrează pe asigurarea unui management integrat al Bolii Cronice de Rinichi, conform standardelor europene, la toate nivelurile de asistență medicală din România. Susținem inițiativele care vizează creșterea numărului de specialiști în nefrologie și asigurarea unei acoperiri teritoriale echitabile. Ne dorim ca toate regiunile să aibă acces la resursele necesare pentru diagnostic și tratament, astfel încât niciun pacient să nu fie neglijat”, a declarat prof. univ. dr. Gener Ismail, Președintele Societății Române de Nefrologie.
Societatea Română de Nefrologie își propune, pe lângă asigurarea accesului gratuit la diagnostic, să consolideze rețeaua de ambulatorii de specialitate la nivel național. Inițiativele includ integrarea unor noi servicii medicale, astfel încât persoanele cu risc sau cele cu boală cronică de rinichi confirmată să aibă acces rapid și echitabil la investigații și tratament.
„Boala cronică de rinichi nu provoacă durere, ceea ce duce la faptul că mulți pacienți rămân nediagnosticați până când opțiunile de tratament devin limitate. Începând din 2023, Ministerul Sănătății a prioritizat schimbarea acestei situații pentru aproape 2 milioane de români afectați de BCR, mulți dintre ei fiind inconștienți de stare lor. Am pus accent pe depistarea precoce, asigurând decontarea celor două teste esențiale pentru diagnosticare, care se efectuează la recomandarea medicilor de familie. Îndemnăm toți românii să își monitorizeze sănătatea rinichilor”, a afirmat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Dezvoltarea și implementarea unui cadru standardizat pentru diagnostic și monitorizare activă în toate nivelurile de asistență medicală reprezintă o prioritate în optimizarea managementului BCR. În acest context, dialogul constant și colaborarea strânsă între toți actorii relevanți din sistemul de sănătate sunt esențiale.
„Societatea Română de Nefrologie încurajează colaborarea cu instituțiile medicale și autoritățile sanitare pentru a susține un management eficient al BCR în România, de la screening la diagnostic și tratament, cât mai devreme. Prin asigurarea unui acces echitabil la servicii medicale complete – de la diagnostic gratuit la tratament și monitorizare, fie în asistența medicală primară, fie în ambulatoriu sau spital – suntem convinși că putem transforma abordarea acestei boli și îmbunătăți semnificativ calitatea îngrijirii oferite”, au subliniat prof. univ. dr. Ina Kacso și prof. univ. dr. Adrian Covic într-o declarație comună.
Mesajul comunității științifice și al autorităților evidențiază importanța monitorizării continue a sănătății rinichilor, având în vedere că, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în stadiile incipiente. Aceasta subliniază necesitatea accesului gratuit la evaluare și a controlului medical complet la nefrolog.
„Rinichii nu dor, dar BCR poate afecta tăcut. Fă-ți analizele, mergi la medicul nefrolog și protejează-ți viața!” – este apelul pe care Societatea Română de Nefrologie îl adresează publicului în cadrul campaniei din acest an.