IGPR anunță organizarea unei licitații pentru cumpărarea a 1.100 de camere fixe destinate recunoașterii numerelor de înmatriculare.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

IGPR anunță licitație pentru un sistem fix de recunoaștere a numerelor de înmatriculare

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a publicat pe SEAP o licitație pentru achiziționarea unui sistem fix automat de recunoaștere a numerelor de înmatriculare (LPR), având o valoare estimată de până la 51.652.500 lei.

Potrivit caietului de sarcini, IGPR intenționează să încheie un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni pentru implementarea acestui sistem, destinat structurilor din mediul stradal din Ministerul Afacerilor Interne. Sistemul video fix va permite identificarea în timp real a autovehiculelor de interes operativ, implicate în activități infracționale sau contravenționale, precum și a celor urmărite conform legii.

În prezent, IGPR utilizează un sistem mobil de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, instalat pe autospeciale. Această licitație vizează extinderea implementării LPR printr-o platformă software unificată, care va include un număr minim de 1.100 de camere fixe LPR (550 ansambluri fixe), având ca scop identificarea în timp real a vehiculelor de interes operativ pe teritoriul național.

Acordul cadru este structurat în patru loturi: infrastructură procesare LPR, cu o valoare de 8.000.000 lei; infrastructură stocare LPR, de 13.717.500 lei; infrastructură rețea și securitate LPR, în valoare de 3.700.000 lei; și ansamblu fix de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, estimat la 26.235.000 lei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este stabilit pentru data de 22 aprilie.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *