Cadou special pentru Gheorghe Hagi la conferința de presă
La finalul conferinței de presă de astăzi, 6 aprilie 2025, care a precedat meciul dintre Farul Constanța și Unirea Slobozia, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei constănțene, a primit un cadou special prin intermediul jurnalistului Daniel Pop. Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a trimis „inimile orașului“ — logo-ul comunității băimărene, reprezentat prin două inimi alăturate în formă de litere B și M, simbolizând Baia Mare. Această distincție a fost oferită ca semn de recunoștință pentru activitatea lui Hagi, lansarea cărții „Hagi – Drumul meu“ și pentru decorarea sa cu Ordinul Național Steaua României, în grad de cavaler.
În plus, ca o manifestare a aprecierii pentru această decorare, Hagi a primit un tablou realizat de caricaturista Roxana Medan, care îl reprezintă pe „Rege“. Cadoul a fost oferit din partea lui Daniel Pop și a redacțiilor Maramureș-Jurnal și Jurnal de Dobrogea.
Prezență la Academia Hagi
Azi, 6 aprilie 2025, am fost prezent la Academia care poartă numele lui Gheorghe Hagi, situată în Ovidiu. Având în vedere că nu am putut participa la cele două evenimente importante din acest an — decorarea cu Ordinul Steaua României și lansarea cărții autobiografice — am simțit că este esențial să-i fiu aproape acum. În semn de apreciere, i-am oferit un tablou inedit, realizat de cunoscuta caricaturistă Roxana Medan, din partea mea și a redacțiilor Maramureș-Jurnal și Jurnalul de Dobrogea.
De asemenea, am înmânat, din partea primarului Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, cele două inimi simbolice ale orașului, ca recunoaștere pentru tot ce a dăruit României, atât ca fotbalist de excepție, cât și ca antrenor. Astăzi, mai mult ca oricând, inima Dobrogei și sufletul Maramureșului s-au unit în jurul unei personalități care a inspirat generații întregi.
„Mulțumesc, Gică Hagi!“, a transmis Daniel Pop.