Percheziții în cazul unei tâlhării în Constanța
Pe 9 aprilie a.c., polițiștii de la Poliția Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, împreună cu procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, au desfășurat două percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de tâlhărie calificată, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma acestor acțiuni, doi minori în vârstă de 17 ani, suspectați de comiterea infracțiunilor, au fost aduși la sediul poliției. Incidentul în care sunt implicați a avut loc pe 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, când cei doi, purtând cagule, au intrat într-un magazin alimentar de pe bulevardul Ferdinand din Constanța.
Prin amenințări și prin utilizarea unei arme neletale (pistol cu bile), aceștia au reușit să o deposedese pe vânzătoare de aproximativ 1.000 de lei și de un telefon mobil, după care au părăsit locul faptei.
Investigațiile continuă sub coordonarea procurorului de caz, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale necesare.