Tragedie în Cobadin: un bărbat își pune capăt zilelor
Un bărbat din localitatea Cobadin și-a încheiat zilele în această dimineață, în curtea locuinței sale. Soția sa a descoperit corpul neînsuflețit și a alertat autoritățile.
În data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii de la Postul de Poliție Cobadin au fost informați că un bărbat s-ar fi autoagresat cu un obiect tăietor-înțepător. La fața locului au intervenit rapid polițiștii și un echipaj medical, care a încercat manevre de resuscitare. Din păcate, bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost declarat decedat.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs acest tragic eveniment. Conform unor surse locale, se pare că bărbatul suferea de depresie și fusese externat recent dintr-un centru medical. El a fost găsit fără viață lângă fântâna din curtea casei, după ce se pare că s-a înjunghiat în piept.