Pomenirea punerii în racla brâului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
În ziua de 31 a acestei luni, se celebrează pomenirea punerii în sfânta raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acest eveniment a avut loc în Halcopratia, unde brâul a fost adus de la episcopia Zilas în timpul împăratului Iustinian. O minune remarcabilă s-a petrecut atunci când brâul a fost așezat deasupra împărătesei Zoe, soția împăratului Leon cel Înțelept, care suferea din cauza unui duh necurat.
Împăratul Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a scos brâul din Ierusalim, unde era păstrat împreună cu haina Preasfintei până în acel moment de o fecioară. Acesta a fost adus în Constantinopol și a fost așezat într-un sicriu luminat, denumit sfânta raclă. După o perioadă de 410 ani, împăratul Leon cel Înțelept a deschis acea raclă pentru a ajuta împărăteasa Zoe, care a văzut o vedenie divină și a fost îndrumată să folosească brâul pentru a fi vindecată.
Brâul s-a descoperit strălucitor, ca și cum ar fi fost nou, având o pecete de aur. De asemenea, era atașat un document care indica numărul, perioada, indictionul și ziua în care brâul fusese adus în Constantinopol, precum și detalii despre cum a fost așezat în raclă de către împăratul Arcadie. După ce împăratul a sărutat brâul și l-a așezat peste împărăteasa Zoe, aceasta s-a vindecat imediat de boală. Toți au început să laude pe Mântuitorul Hristos și să mulțumească Preacuratei Maicii Sale, iar brâul a fost așezat din nou în racla sa.
Pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
În aceeași zi, se celebrează și pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, situată în Neoria. În timpul domniei binecredincioșilor împărați Mihail și Teodora, un patriciu pe nume Antonie deținea o casă în Constantinopol, în curtea căreia se afla o biserică dedicată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această biserică fusese privată de podoabe de către împărații anteriori, care au înlăturat sfintele icoane, lăsând doar cruci.
Patriciul Antonie a decis să restaureze icoanele bisericii, iar în plus a construit o baie mică sub aceasta pentru odihna sa trupească. Deasupra băii, se desfășura mereu slujba lui Dumnezeu. Datorită acestui fapt, darul Preasfântului Duh s-a revărsat asupra lui, prin intermediul Preacuratei Maicii Domnului, și au început să aibă loc multe vindecări de diferite boli.
În timp, alți credincioși s-au adunat și au cerut patriciului să organizeze o baie săptămânală pentru cei bolnavi. Cu credință, această activitate a continuat, iar cei care veneau se vindecau. Însă, pe măsură ce patriciul se apropia de moarte, a lăsat baia și biserica în grija unor oameni evlavioși, dorind mântuirea sufletului său.
Din păcate, aceștia erau săraci și nu aveau suficiente resurse, astfel că încet-încet au abandonat îngrijirea băii, iar aceasta a ajuns într-o stare de neglijare. Biserica, fiind înaltă și vindecătoare pentru bolnavi, a fost păstrată, dar baia a fost lăsată să se degradeze.
Minuni în Biserica Născătoarei de Dumnezeu
Într-o vreme, un preot care avea daruri divin inspirate și se îngrijea de nevoile celor din jur, a fost martorul unei întâmplări extraordinare. Împăratul Roman, dorind să construiască palate și având nevoie de mult material, a aflat despre o biserică a Născătoarei de Dumnezeu care dispunea de resurse considerabile. Cu gândul de a o distruge, a fost împiedicat de o viziune care s-a arătat ispravnicului lucrărilor și unui tânăr rudă al acestuia, avertizându-i să nu îndrăznească să dărâme biserica.
A doua zi, tânărul a relatat visul mamei ispravnicului, iar aceasta a ajuns la urechile împăratului. Acesta, impresionat de avertisment, a decis să nu se opună Născătoarei de Dumnezeu, ci să reînoiască locașul de cult. Astfel, în loc să distrugă, oamenii trimiși de împărat au curățat și au renovat biserica. După finalizarea lucrărilor, s-a construit o baie mai mare, iar împărații Roman, Constantin și Hristofor s-au scăldat în ea, întărind astfel legătura cu sfânta biserică.
De asemenea, împăratul a hotărât să acorde anual o milă mănăstirii care avea grijă de biserica Născătoarei de Dumnezeu, asigurându-se că monahii se ocupă de bunăstarea locașului sacru. De-a lungul timpului, s-au petrecut multe minuni în această biserică, dar vom povesti doar una dintre ele, întâmplată în vremurile recente.
O femeie cunoscută a căzut într-o boală gravă, suferind de dureri insuportabile și cheltuind toate economiile sale pe tratamente fără succes. Aflând despre minunile ce se petreceau la biserica Născătoarei de Dumnezeu, a decis să meargă și ea acolo. După câteva zile de rugăciuni, și neavând îmbunătățiri, a plecat la biserica din Vlaherne, unde, căzând la pământ, a început să se roage: „Miluiește-mă, Maica lui Dumnezeu, că fiind lipsită de ajutor omenesc, mă încred în tine”.
După nouă zile de rugăciune, i s-a arătat o femeie de cinste care a întrebat-o: „De ce mă strigi neîncetat?” Femeia i-a răspuns că se chinuie din cauza păcatelor sale, dar a cerut milă, amintind că Fiul lui Dumnezeu s-a născut din ea pentru a salva păcătoșii. Născătoarea de Dumnezeu i-a răspuns: „Du-te la locașul meu de la Neorie și acolo vei găsi vindecare.”
Recunoscătoare, femeia s-a dus imediat la Neorie, unde, căzând în rugăciune, a strigat din nou: „Miluieste-mă, Stapână, și arată-mi mila ta în această suferință.” După aceste cuvinte, a adormit și a avut o nouă viziune.
Pomenirea Nascătoarei de Dumnezeu
Nascătoarea de Dumnezeu s-a arătat împreună cu un bărbat frumos, care i-a spus: „Iată femeia bolnavă; despică-i pântecele”. Imediat, bărbatul a lovit-o peste pântece cu o vargă pe care o ținea în mână și a dispărut, împreună cu Nascătoarea de Dumnezeu. Femeia s-a trezit simțind un miros greu și insuportabil ieșind din ea. De îndată ce s-a dezbrăcat de hainele pe care le purta, a intrat în baie, unde s-a spălat și a ieșit sănătoasă și vindecată, alăturându-se femeilor care erau cu ea. În semn de recunoștință, s-a închinat acelui loc sfânt, aducând tămâie și mirodenii, mulțumind Preasfintei Nascătoare de Dumnezeu pentru slava Celui ce S-a născut din ea, Hristos Dumnezeul nostru.
Pomenirile zilei
În aceeași zi, se pomenește și Sfântul Mucenic Fileort, Sfântul Mucenic Diadoh, precum și cele șapte fecioare din Gaza, care au fost martirizate prin sabie. De asemenea, se comemorează sfinții Mucenici Mina, Faust, Andrei și Iraclie, dar și cei patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care au suferit moartea prin ardere pe un pat de cărbuni. Tot în această zi, se aduce aminte de cei trei sute șaizeci și șase de Mucenici din Nicomidia, care au sfârșit prin sabie, și de Sfântul Aidan, episcopul, întemeietorul mănăstirii din Lindesfarne.
Troparul Sfântului Aidan
Troparul Sfântului Aidan, Glas 5: „O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului și lumina Bisericii Celte, măreț în smerenie, nobil în nevoie, râvnitor călugăr și iubitor misionar, mijlocește pentru noi nevrednicii, pentru ca Hristos Dumnezeul nostru să miluiască sufletele noastre.”
Viața Sfântului Aidan
Sfântul Aidan s-a născut în Irlanda în ultima parte a secolului al VI-lea. A fost călugărit la Iona (în Scoția) în comunitatea fondată de Sf. Columba, care era un loc sfânt destinat evanghelizării Britaniei. Datorită abilității sale de a învăța pe alții cu blândețe, a fost ales să propovăduiască în Northumbria. A fost hirotonit episcop și a sosit la Lindesfarne în anul 635, transformând acest loc într-un al doilea ostrov sfânt pe coasta opusă a Britaniei, care a devenit reședința sa episcopală.
Aidan a creștinat păgânii din zonă și, în fața grupurilor de tineri care erau gata de ceartă, le propovăduia Evanghelia în spirit de pace. Prin cuvintele sale, tinerii își lăsau armele, se botezau și se dedicau vieții monahale. Sfântul Aidan respecta tradițiile răsăritene, care erau norma în Irlanda, și practica cele mai stricte rânduieli de post, inclusiv data Paștelui răsăritean și natura colegială a conducerii bisericești, preferând stareții în locul episcopilor.
Regele Oswald îl acompania adesea pe Sf. Aidan în misiunile sale de evanghelizare, servindu-i ca interpret. Sfântul Aidan predica, învăța și încuraja continuu, conducând prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza sa și milostenia pe care o oferea celor nevoiași. De exemplu, regele Oswin i-a oferit un cal frumos pentru a-i fi de ajutor, dar Aidan a dăruit calul și harnasamentul său unui cerșetor. O parte din resursele pe care le primea erau folosite pentru a elibera sclavi, unii dintre aceștia devenind discipolii săi. Aidan a trimis propovăduitori în întreaga Anglie și până în Olanda, înființând mănăstiri și tăind primul călugăr în Northumbria, pe Hieu.
Moștenirea lui Sf. Aidan și episcopul care a sprijinit-o pe Hilda
Un episcop devotat, cunoscut pentru frica sa de Dumnezeu, a reușit să o convingă pe Hilda să rămână în Anglia, oferindu-i totodată suport în eforturile sale de a înființa mănăstiri de maici în întreaga țară. Acest lider spiritual a realizat aceste fapte remarcabile, alături de multe altele, în decursul a doar șaisprezece ani.
Pe 31 august 651, episcopul a trecut la odihna veșnică, fiind imediat recunoscut și onorat cu titulatura de „Apostolul Northumbriei”. Rămășițele sale au fost depuse la Lindesfarne, un loc de mare semnificație religioasă.
În anul 664, mănăstirea Lindesfarne a cedat presiunilor exercitate de Roma, alegând să participe la Sinodul de la Whitby. Ca urmare, Sf. Colman a decis să ia moaștele Sf. Aidan și să se retragă pe insula Iona, care a devenit un important bastion al creștinătății celte.
Prin sfintele lor rugăciuni, să ne miluiește și să ne mântuiește, Doamne. Amin.
