Creșterea Supravegherii în Ultimii Ani ai Regimului Comunist
Statisticile referitoare la colaboratorii Securității în ultima decadă a regimului comunist din România evidențiază o intensificare semnificativă a supravegherii cetățenilor, în comparație cu perioadele anterioare. Aceasta concluzie este susținută de analizele efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În perioada cunoscută sub numele de „epoca de aur”, populația se confrunta cu dificultăți considerabile, iar Partidul Comunist Român (PCR) nu a luat măsuri concrete pentru a îmbunătăți condițiile de trai, cum ar fi lipsa alimentelor, a energiei electrice și a încălzirii. Ca răspuns la creșterea tensiunilor sociale, regimul a optat pentru o intensificare a represiunii. Securitatea a fost însărcinată cu implementarea unor măsuri dure împotriva nemulțumiților, ale căror voci deveneau tot mai puternice, într-un context în care condițiile de trai se deteriorau constant.
Între anii 1980 și 1989, Securitatea a recrutat un număr record de informatori, depășind 200.000 de persoane. În mod special, anul 1989 a înregistrat peste 25.000 de recrutări, în condițiile în care regimurile comuniste din țările vecine se prăbușeau. Această estimare ia în considerare și dosarele distruse sau sustrase în decembrie 1989. Astfel, se constată că o treime din colaboratorii Securității au fost recrutați în ultimii ani ai regimului, între 1980 și 1989. Aceștia se adaugă celor 120.000 de colaboratori din decada 1970-1979, rezultând un total de cel puțin 320.000 de colaboratori în ultimele două decenii de comunism, ceea ce reprezintă jumătate din cifra totală a colaboratorilor din întreaga istorie a Securității.
Estimările sugerează că, de la înființarea Securității în 1948 până la căderea regimului comunist în 1989, numărul total al colaboratorilor a fost de cel puțin 650.000 de persoane. Este important de menționat că această cifră nu include diverse categorii de surse care au fost folosite de Securitate fără a fi înregistrate oficial, precum sursele ocazionale sau persoanele de sprijin. De asemenea, este relevant să subliniem că aceste date se referă doar la sursele utilizate de direcțiile interne ale Securității, fără a lua în considerare evidențele Centrului de Informații Externe.
Dintre cei 650.000 de colaboratori, aproximativ 23.000 au refuzat colaborarea, deși majoritatea au făcut acest lucru după o perioadă de implicare. În jur de 100.000 de persoane au fost considerate „fără posibilități”, ceea ce însemna că s-au eschivat de la colaborare sau că nu au fost apreciate corect de ofițerii recrutori în privința potențialului lor. De asemenea, schimbările de domiciliu sau loc de muncă au contribuit la această situație.
Represiunea în Perioada Târzie a Comunismului
Aceste date subliniază că percepția conform căreia perioada târzie a comunismului românesc a fost marcată de o „relaxare a represiunii” este eronată. Dimpotrivă, represiunea a fost accentuată, iar măsurile de control asupra populației s-au intensificat.
Recrutarea colaboratorilor în perioada comunistă
Recent, s-a discutat despre rețelele de colaboratori care au fost utilizate în perioada comunistă, evidențiind metodele de recrutare folosite de autorități. Aceste strategii au evoluat de-a lungul timpului, adaptându-se la contextul socio-politic al epocii.
O sursă de încredere a menționat că informațiile referitoare la mediile din care proveneau acești colaboratori vor fi furnizate în curând, oferind astfel o mai bună înțelegere a modului în care funcționa acest sistem de spionaj și influență.
Documente istorice relevante
În acest context, CNSAS a făcut publice documente din perioada 1970-1979, care dezvăluie extinderea rețelei de agenți secreți utilizată de Securitate. Aceste informații contribuie la o imagine mai clară a tacticilor de control și de supraveghere care erau în vigoare în acea perioadă.
Aceste dezvăluiri subliniază importanța studierii istoriei recente a României pentru a înțelege mai bine efectele pe termen lung ale regimului comunist asupra societății și a relațiilor interumane.
