Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Antim
În data de 3 a acestei luni, se face pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei. Sfântul Antim a fost episcop al oraşului Nicomidia, situat în Bitinia, Asia Mică, în vremea împăratului Diocleţian (284-305). În anul 288, biserica din Nicomidia a fost incendiată la porunca împăratului, iar în urma acestui act, douăzeci de mii de creştini au fost martirizaţi, fiind prăznuiţi în fiecare an pe 28 decembrie. Sfântul Antim a stat alături de credincioşii săi în această perioadă de suferinţă, îndemnându-i să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Prin providenţa divină, el şi câţiva alţi creştini au reuşit să scape de moarte, refugiindu-se în munţii din apropiere.
După câţiva ani, însă, au fost capturaţi, iar sfântul episcop a fost adus legat în faţa lui Maximian, unde se aflau uneltele de tortură. Cu curaj, el a mărturisit credinţa în Hristos, fără a fi constrâns. Drept urmare, a fost supus unor torturi îngrozitoare: i-au fost zdrobite coastele, a fost rănit cu fier încins, a fost întins gol pe un fund de fiare vechi şi bătut cu toiege, iar la final, i s-a tăiat capul. O minune a avut loc după moartea sa, părul continuând să crească de pe capul său tăiat.
Pomenirea Sfintei Febe
În aceeaşi zi, se face pomenirea Sfintei Febe, diaconiţa de la Cenchreae, lângă Corint. Aceasta a fost o diaconiţă activă în Biserică, fiind menţionată de sfântul apostol Pavel în epistola sa către Romani, capitolul 16, versetele 1-2.
Pomenirea Cuviosului Părintelui Teoctist
Tot în această zi, este comemorat şi Cuviosul Părintele nostru Teoctist, care a fost contemporan cu marele Eftimie. Sfântul Teoctist, originar din Palestina, a fost un ascet renumit care a dus o viaţă de nevoinţă în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început, el a fost tovarăş de nevoinţă cu Sfântul Eftimie cel Mare, prăznuit pe 20 ianuarie. Legătura lor deosebită a crescut, ajungând să fie percepuţi ca două trupuri cu un singur suflet, având virtuţi şi sfinţenie asemănătoare, sprijinindu-se reciproc în posturile şi rugăciunile lor. Anual, după Bobotează, se retrăgeau în pustie pentru a se ruga, întorcându-se la chiliile lor în Duminica Floriilor.
După cinci ani de convieţuire, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe parcursul Postului Mare, unde au descoperit o peşteră mare în wadi, care avea să devină ulterior o biserică. Convins că aceasta era voia lui Dumnezeu, au decis să rămână acolo, trăind în izolare, alimentându-se cu ierburi sălbatice.
Dumnezeu a dorit, însă, ca această lumină să nu rămână ascunsă, astfel că, în scurt timp, nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi sfinţi, aducând vestea despre ei în sat. Curând, au început să fie vizitaţi de mulţi oameni, inclusiv călugări din alte mănăstiri, care doreau să se supună învăţăturii lor. Pe măsură ce numărul călugărilor creştea, sfinţii au fost nevoiţi să construiască o lavră deasupra bisericii din peşteră. Teoctist a devenit egumen al lavrei, iar Sfântul Eftimie a continuat să trăiască în singurătate în peşteră. Înţeleptul Teoctist a primit toţi cei care veneau la el, oferindu-le spovedanie şi ajutându-i să-şi vindece sufletele şi trupurile prin sfaturile sale spirituale.
Pomenirea Sfântului Teoctist și a altor sfinți
În anul 467, Sfântul Teoctist al Palestinei s-a mutat la Domnul. La înmormântarea sa a oficiat Patriarhul Anastasie al Ierusalimului. Este important de menționat că Sfântul Teoctist al Palestinei este distinct față de Sfântul Teoctist al Siciliei, care este prăznuit pe 4 ianuarie.
În aceeași zi, este comemorat și Sfântul Zinon, care a suferit moarte martirică prin lapidare și decapitare. Sfântul Zinon a fost persecutat împreună cu mucenicul Antim, episcop, sub domnia împăraților Dioclețian și Maximian, cunoscuți pentru persecuțiile îndreptate împotriva creștinilor. După un incendiu devastator în curtea imperială din Nicomidia, creștinii au fost acuzați pe nedrept că ar fi provocat focul. De exemplu, în ziua Nașterii Domnului, 20.000 de creștini au fost arși de vii într-o biserică din Nicomidia. Această brutalitate nu a descurajat comunitatea creștină, care a continuat să-și mărturisească credința, suportând diverse forme de persecuție pentru Hristos.
Câteva ani mai târziu, soldatul Zinon a avut curajul să denunțe persecuțiile nedrepte ale împăratului Maximian. Ca urmare, a fost condamnat la moarte prin lapidare și decapitare.
Pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia
În aceeași zi, este comemorată și Sfânta Vasilisa din Nicomidia. În vremea domniei lui Alexandru, care persecuta creștinii, sfânta a fost adusă înaintea lui. Văzându-i neclintirea, domnitorul a ordonat să fie lovită peste obraz, dar aceasta a continuat să mulțumească lui Dumnezeu. Apoi, a fost dezbrăcată de haine și bătută cu toiege, însă ea nu înceta să-și exprime recunoștința față de Creator.
După ce a suportat multiple chinuri, ea striga: „Mulțumescu-Ți, Doamne, Dumnezeul meu”. Observând că aceasta îndură cu stoicism suferințele, domnitorul a poruncit ca un cuptor să fie încins, iar ea să fie aruncată în el. Sfânta, făcând semnul crucii, a pășit în flăcări și, spre uimirea tuturor, a rămas nevătămată, rezistând și la celelalte torturi.
Impresionat de aceste minuni, domnitorul s-a căit sincer și a căzut la picioarele sfintei, cerându-i iertare și dorind să devină un soldat al împăratului ceresc. Sfânta, recunoscătoare, l-a condus la episcopul Antonie, unde a fost botezat. După botez, domnitorul a cerut ajutorul sfintei, dorind iertare pentru faptele sale. În urma rugăciunilor ei, Alexandru și-a dat sufletul către Domnul.
După ce a îngropat trupul domnitorului, Sfânta Vasilisa a ieșit din cetate împreună cu episcopul, îndreptându-se către o piatră, unde s-a rugat. Din rugăciunea ei a izvorât apă, iar ea a mulțumit lui Dumnezeu. Continuând să meargă, a spus: „Doamne, primește duhul meu cu pace”. Apoi, îngenunchind, a plecat către Domnul, plină de bucurie și recunoștință.
În memoria Sfântului Aristion, episcopul din Alexandria
În această zi, se marchează pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care a întâmpinat moartea prin ardere. Sfântul Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, situată în Cilicia (Asia Mică). Născut în orășelul Aribazo, parte a eparhiei Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, provenea dintr-o familie păgână și a trăit primii ani în idolatrie.
Detalii despre educația sa timpurie și locul unde a studiat nu sunt cunoscute, însă este clar că căutarea sa pentru adevăr nu a fost satisfăcută de credințele tradiționale. La vârsta de zece ani, a întâlnit pe mucenicul Antonie, care i-a arătat calea spre adevăr și l-a învățat despre credința creștină. Aceasta a constituit începutul transformării spirituale a lui Aristion.
Într-o perioadă marcată de persecuții, Antonie nu a fost doar un simplu membru al comunității religioase, ci și un fervent propovăduitor al credinței în Hristos. Această legătură strânsă între cei doi s-a dovedit a fi benefică, deoarece Antonie se ruga constant pentru Aristion, recunoscând curajul acestuia de a se dedica credinței adevărate. La vârsta de 20 de ani, Antonie a devenit martir, dar a lăsat în urmă un discipol bine pregătit în credință.
După câțiva ani, Sf. Aristion a fost consacrat episcop de Isso în Cilicia, devenind un păstor dedicat pentru comunitatea sa. Însă, într-o zi, a fost arestat de conducătorul Alexandriei, care l-a acuzat de a fi creștin. Chiar și în fața unui proces public, Aristion a rămas calm, ceea ce a făcut ca autoritățile să realizeze dificultatea de a-l convinge să renunțe la credința sa.
Încercările de a-l corupe prin vorbe măgulitoare și promisiuni au eșuat, iar atunci s-au recurs la amenințări cu tortura. Sf. Aristion, chiar și în închisoare, a continuat să se roage pentru cei care îl priveau cu milă și compasiune. În fața unei mulțimi de idolatri, el a vorbit despre Dumnezeu și despre Sfânta Treime, explicând cum Mântuitorul Hristos s-a întrupat din dragoste pentru a salva sufletele oamenilor.
Episcopul a critcat idolii, spunând: „Ce goale sunt aceste statui fără suflet și ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!” Cuvintele sale au impresionat mulți dintre cei prezenți, care au început să recunoască sfințenia și curajul lui Aristion. Eparhul roman, incapabil să-l înfrângă prin argumente, a recurs la violență, condamnându-l la moarte și ordonându-i să fie aruncat într-un cuptor aprins.
În fața morții, Sf. Aristion a rămas neclintit, iar creștinii care asistau la execuție priveau cu tristețe, rugându-se pentru el. Deși durerea pierderii era profundă, ei știau că păstorul lor își împlinește destinul în numele credinței.
Memoria Sfântului Aristion și a altor sfinți
Sufletul continuă să se roage pentru cei dragi, mai ales acum când se îndreaptă spre Hristos. Până în ultima clipă, Sfântul Aristion a înălțat imnuri de laudă către Dumnezeu. Eparhul nu a realizat gravitatea greșelii pe care o comite, neînțelegând că moartea nu este sfârșitul, nici pentru om, nici pentru adevăr. Nimic nu putea să-l despartă pe Sf. Aristion de Fântâna Vieții, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.
După stingerea focului, fiii duhovnicești ai sfântului au reușit să recupereze cât mai multe oase din cuptor, pe care le-au îngropat cu evlavie într-un loc străin, care nu a fost descoperit nici până în prezent.
În anul 2003, John G. Thalassinos a publicat o biografie detaliată a sfântului, intitulată „Sfântul Sfințit Mucenic Aristion”, care include slujba și acatistul sfântului, elaborate de Ieromonahul imnograf Atanasie de la Mănăstirea Simonos-Petras din Muntele Athos.
Pomenirea altor sfinți
În aceeași zi, este comemorat și Sfântul Hariton, care a fost aruncat în groapa de var, precum și Sf. Mucenic Arhontiul, care a suferit din cauza foamei. De asemenea, este pomenit și împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr) în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. Tot în această zi se aduce omagiu și Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou în anul 1794, întâlnind moartea prin sugrumare.
Cu sfintele lor rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
