Pomenirea Sfântului Mucenic Sozont
În această lună, pe data de 7, se sărbătorește pomenirea Sfântului Mucenic Sozont. Acest sfânt provenea din Licaonia, o regiune din Asia Mică, și a trăit în timpul împăratului Diocletian, în jurul anului 304. Înainte de a fi botezat, el purta numele de Tarasie și lucra ca păstor de oi. De-a lungul timpului, el a învățat să păstorească nu doar oile, ci și sufletele oamenilor, reușind să convertească un număr semnificativ de păgâni la credința creștină prin predica sa.
După ce a primit o vedenie care i-a spus că a sosit momentul să-și sacrifice sângele pentru Hristos, Sozont s-a îndreptat spre un templu păgân din apropierea Pompeiopolisului, în Cilicia. Acolo, el a distrus o statuie de aur a zeiței Artemisa, tăind mâna idolului, iar banii obținuți din vânzarea acesteia i-a împărțit săracilor. Această acțiune a stârnit furia autorităților, iar guvernatorul local a început să persecute mulți oameni nevinovați, dar Sozont s-a arătat pe sine, surprinzând astfel păgânii. A fost dus în fața lui Maximian, guvernatorul Ciliciei, unde a suferit torturi cumplite, în cele din urmă dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Păgânii au încercat să îi ardă trupul, dar o furtună neașteptată a stins flăcările, iar aceștia, înspăimântați, au fugit, lăsând pe creștini să ia moaștele sfântului.
Pomenirea Sfinților Apostoli Evod și Onisifor
În aceeași zi, se face și pomenirea Sfinților Apostoli Evod și Onisifor. Sfântul Evod a fost unul dintre cei 70 de apostoli și a fost numit episcop al Antiohiei, succedându-i lui Petru. Ignatie Teoforul, un alt mare sfânt, îl menționează în scrisoarea sa către comunitatea din Antiohia, amintind de el ca fiind primul păstor al acestora. Conform Epistolelor lui Pavel, Evod a fost un predicator de seamă al Cuvântului, servind ca episcop timp de 27 de ani și murind ca martir în timpul împăratului Nero, între anii 54-68. Sfântul Evod a lăsat în urmă mai multe scrieri, printre care afirmația că Prea Sfânta Fecioară Maria a născut Mântuitorul la vârsta de 15 ani. Din păcate, multe dintre lucrările sale nu s-au păstrat, dar istoricul bisericesc Nichifor Calist menționează o lucrare numită „Steaua”, datând din secolul al XIV-lea. Sfântul Evod a primit cununa muceniciei în anul 66 după Hristos.
Onisifor, pe de altă parte, este menționat de Apostolul Pavel în Epistola a doua către Timotei. Pavel laudă casa lui Onisifor pentru că l-a ajutat în momentele dificile, spunând: „Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însuflețit și de lanțurile mele nu s-a rușinat.” Onisifor a fost numit episcop al Colofoniei și mai târziu al Corintului, fiind recunoscut pentru eloquența sa și pentru credința sa fermă, murind ca martir în orașul Pariul, nu departe de locul său de activitate.
Pomenirea Sfântului Efes și a altor sfinți
În această zi, se sărbătorește pomenirea Sfântului Efes, care a propovăduit cuvântul lui Hristos locuitorilor păgâni din Helespont. Alături de Apostolul Evod, el își are locul în rândul sfinților în ceruri.
Pomenirea Sfântului Mucenic Eupsihie
De asemenea, în această zi se commemoră Sfântul Mucenic Eupsihie, care a fost martirizat prin decapitare. Născut în Cezareea Capadociei, se spune că era fiul senatorului Dionisie. În timpul persecuției creștinilor sub împăratul Adrian, Eupsihie a fost prins și supus torturii. După ce a suferit, a fost închis, dar un înger l-a ajutat să-și vindece rănile. Odată eliberat, el a împărțit toată averea săracilor, inclusiv o parte din bunuri duşmanilor săi, cei care l-au denunțat. Cu toate acestea, a fost arestat din nou sub un nou guvernator, iar păgânii l-au torturat din nou, tăindu-i în cele din urmă capul. Martiriul său a avut loc în timpul domniei împăratului Hadrian (117-138).
Adormirea Preacuviosului Luca
Tot în această zi, se comemorează adormirea Preacuviosului Luca, care a fost al treilea egumen al Mănăstirii Mântuitorului, situată în eparhia licaonilor. Sfântul Luca din Prusa, cunoscut pentru viața sa dedicată, a murit în pace la sfârșitul secolului al X-lea. Primul egumen al mănăstirii a fost Sf. Vasile, care a trecut la cele veșnice la începutul secolului al IX-lea, iar al doilea a fost Sf. Ignatie, prăznuit pe 27 septembrie. Mănăstirea era renumită pentru disciplina și asceza viețuitorilor săi.
Pomenirea Cuviosului Macarie de la Optina
În această zi se mai amintește și de Cuviosul Macarie de la Optina. Născut în 1788 în familia nobiliară Ivanov, el a fost botezat cu numele Mihail, în cinstea Sf. Mihail din Tver. Părinții săi aveau proprietăți în satul Shepyatino, în districtul Dimitrov, provincia Orel. În 1794, familia s-a mutat la Moscova pentru a-i oferi mamei tratament pentru tuberculoză. Mama sa, pe care o iubea foarte mult, a murit în 21 ianuarie 1797 și a fost înmormântată la Mănăstirea Sf. Andronic. La doar nouă ani, Mihail a fost dus să locuiască cu sora sa Daria și soțul ei în satul Karachev. A urmat școala primară din parohie.
În 1801, Mihail și frații săi au început să trăiască cu mătușa Anna M. Verevkina, unde au crescut împreună cu fiul ei. La 14 ani, Mihail și fratele său Alexis au început să lucreze ca asistenți contabili la Trezoreria Lgov. Deși munca era dificilă, Mihail a îndeplinit responsabilitățile cu seriozitate, câștigând aprecierea autorităților provinciale. În 1805, a fost promovat șef al Departamentului Financiar al Trezoreriei din Kursk. În timpul liber, îi plăcea să citească și să cânte la vioară. Din păcate, tatăl său a murit pe 17 martie 1806, fiind înmormântat la biserica parohială din Turischev.
În octombrie 1810, Mihail a vizitat Sihăstria Ploschansk, situată la o distanță de 24 de kilometri, unde experiențele sale spirituale au început să se contureze.
Mihail și Viața Monahală la Mănăstirea Ploschansk
Mihail, din localitatea Schepyatino, a decis să-și lase întreaga proprietate fraților săi, anunțându-i că intenționează să rămână la mănăstire. Singura condiție impusă de el a fost ca aceștia să doneze 1000 de ruble pentru construirea unei biserici de piatră în Turischev, locul de odihnă al tatălui lor.
Prietenii și familia lui Mihail nu au reușit să-și dea seama dacă vizita sa la mănăstire a fost planificată sau întâmplătoare. Deși părea atras de viața monahală, Mihail a fost nevoit să experimenteze această existență în mănăstirea Ploschansk pentru a lua o decizie finală.
Intrarea în Comunitatea Monahală
Mihail a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului de la Plosansk la vârsta de 22 de ani. Aceasta era o mănăstire modestă, fără chilii mari și bine dotate, situată departe de zonele populate, un aspect care l-a atras pe Mihail. Comunitatea mănăstirescă număra aproximativ 50 de membri, fiind condusă de Ieromonahul Ioanichie. După o lună de la sosire, Mihail a fost admis ca novice, iar pe 24 decembrie 1810 a fost tuns rasofor cu numele Melchisedec. Lipsurile materiale și munca intensă nu l-au deranjat pe Mihail, ci absența părinților în vârstă care să-l îndrume spiritual.
Căutarea Îndrumării Duhovnicești
Auzind despre părinții bătrâni din pădurile Bryansk și din mănăstirile diocezelor Orel și Kursk, Melchisedec a dorit mult timp să-i întâlnească și să învețe din învățăturile lor. În 1814, în timpul unei pelerinaj, a avut ocazia să converseze cu anumiți părinți îmbunătățiți, ceea ce a fost o experiență semnificativă pentru el.
Transformări și Influențe Spirituale
Părintele Pavel, originar dintr-o familie de comercianți din Rostov și tuns la Muntele Athos, a devenit starețul mănăstirii Ploschansk în 1815. Acesta a observat dedicația lui Mihail pentru viața monahală și ascultare. Pe 7 martie 1815, starețul Pavel l-a tuns monah cu numele de Macarie, iar la scurt timp, pe 12 martie, a fost hirotonit ierodiacon de către Episcopul Dositeu al Orel și Sevsk.
În 1815, mănăstirea a primit vizita schimonahului Atanasie (Zakharov), un discipol al Sf. Paisie Velichkovsky. În timpul șederii sale, părintele Atanasie a suferit o accidentare, dar, după o recuperare parțială, s-a întors la Ploschansk în 1817, unde monahul Macarie s-a mutat în chilia lui pentru a-l îngriji.
Legătura Dintre Macarie și Atanasie
Părintele Atanasie a avut un impact profund asupra dezvoltării spirituale a monahului Macarie, care îl considera mentorul său. Macarie a trăit timp de șapte ani la Mănăstirea Neamț, unde a fost tuns de Sf. Paisie Velichkovsky. Părintele Atanasie a trecut la cele veșnice pe 17 octombrie 1825, murind în brațele lui Macarie. După acea perioadă, Macarie a continuat să trăiască la Ploschansk, inspirându-se din viața mentorului său.
Viaţa Monahului Macarie
Monahul Macarie a fost un cărturar dedicat, a cărui activitate a inclus citirea, copierea și publicarea unor lucrări esențiale, precum Viața Sf. Grigorie Sinaitul, Omiliile Catehetice ale Sf. Teodor Studitul și Omiliile Sf. Grigore Palama. Aceste contribuții nu doar că au îmbogățit cunoștințele sale, dar au fost și un dar pentru comunitate, oferind o sursă de învățătură spirituală pentru alții.
În 27 mai 1817, Monahul Macarie a fost hirotonit preot de către Episcopul Dositei al Orel și Sevsk. După retragerea egumenului Pavel la reședința episcopală din Kaluga în 1818, Ieromonahul Serafim, un discipol al starețului Vasile de la Mănăstirea Valea Albă, i-a luat locul. Serafim a condus Mănăstirea Ploschansk cu înțelepciune, îndrumând monahii pe calea duhovnicească.
Cu binecuvântarea lui Serafim, Monahul Macarie a întreprins un pelerinaj la Kiev în 1819, alături de ierodiaconul Paladie, unde l-au întâlnit pe Arhimandritul Antonie, viitorul Arhiepiscop al Voronezh și Zadonsk. La întoarcerea lor, au vizitat Mănăstirea Glinsk, unde Macarie l-a cunoscut pe ierodiaconul Samuel, un expert în rugăciunea minții. Această întâlnire a fost deosebit de importantă pentru Macarie, care nu fusese inițiat în această practică de către Monahul Atanasie.
Pelerinaje și Îndrumători Duhovnicești
În 1824, Părintele Macarie a călătorit la Rostov pentru a se închina la moaștele Sf. Dimitrie și a vizitat pentru prima dată Mănăstirea Optina. În scurt timp, doi dintre mentorii săi spirituali, Părintele Atanasie și egumenul Serafim, au trecut la cele veșnice, în 1825 și, respectiv, 1826. Ieromonahul Marcellinus a fost ales stareț al Mănăstirii Ploschansk, în timp ce Părintele Anatol a administrat mănăstirea în absența acestuia.
Pe 10 iunie 1826, Părintele Macarie a fost numit vicar al mănăstirii, iar în ianuarie 1827, a fost ales duhovnic al Mănăstirii Sf. Treime din Sevsk, marcând astfel începutul unei călătorii duhovnicești care a durat până la sfârșitul vieții sale. Deși nu a căutat această slujire, a acceptat-o cu smerenie, ca o ascultare față de episcop.
Întâlnirea cu Părintele Leonid
În 1828, Părintele Leonid (Nagolkin) a sosit la Ploschansk, aducând cu sine alți discipoli, un moment pe care Părintele Macarie l-a perceput ca o răspuns la rugăciunile sale, având în vedere înțelepciunea duhovnicească a acestuia. Părintele Leonid, un războinic spiritual, a oferit sfaturi valoroase celor care se confruntau cu ispite. El a înțeles că cei care doresc să-L urmeze pe Domnul trebuie să-și pregătească sufletul pentru încercări, conform învățăturilor biblice.
Părintele Leonid l-a primit pe Macarie ca discipol și fiu duhovnicesc. După mutarea acestuia la Optina în 1829, Părintele Macarie a menținut legătura prin corespondență. În 1831, el l-a vizitat pe părintele său duhovnicesc, în drumul său spre Petersburg, unde episcopul Nicodim al Orel își exercita atribuțiile. Această legătură spirituală a fost esențială pentru dezvoltarea sa duhovnicească și pentru continuarea tradiției monahale.
Părintele Macarie și Viața sa Duhovnicească
În cadrul Sf. Sinod, Părintele Macarie a fost numit econom și administrator, o responsabilitate care l-a întristat profund. Viața agitată de la oraș era opresivă pentru el, dorind cu tărie liniștea pe care o găsise la mănăstire. Totuși, din ascultare față de episcop, nu a renunțat la funcția sa.
După aproape un an petrecut la Petersburg, Părintele Macarie s-a întors la Mănăstirea Ploschansk. Pe drumul de întoarcere, a vizitat din nou pe Părintele Leonid la Optina, exprimându-și în scris dorința de a rămâne acolo cât mai curând. Însă, dorința sa de mutare s-a împlinit abia pe 14 ianuarie 1834.
După 23 de ani la Ploschansk, Părintele Macarie a păstrat mereu un loc special în sufletul său pentru această mănăstire. În cele din urmă, pe 5 februarie 1834, a ajuns la Optina. La vârsta de 46 de ani, s-a supus total voinței Părintelui Leonid, demonstrând ascultare și smerenie. Inițial, l-a ajutat pe Părintele Leonid cu corespondența, dar treptat responsabilitățile sale au crescut.
În octombrie 1836, Părintele Macarie a fost numit duhovnic al mănăstirii. După ce Părintele Antonie a devenit stareț al Mănăstirii Sf. Nicolae din Maloyaroslavets, Părintele Macarie a fost numit egumen al schitului începând cu 1 decembrie 1839. Această nouă funcție nu i-a schimbat relația cu Părintele Leonid, care continua să fie mentorul său. Părintele Macarie nu lua nicio decizie fără binecuvântarea acestuia, având încredere în ajutorul și rugăciunile sale.
Părintele Leonid a rămas smerit față de duhovnicul său până în ziua morții sale, pe 11 octombrie 1841. Chiar și după ce Părintele Leonid s-a mutat de la schit la mănăstire, Părintele Macarie îl vizita zilnic, căutându-i sfaturile în diverse probleme.
În perioada în care Părintele Leonid a fost bolnav, acesta și-a îndrumat fiii duhovnicești către Părintele Macarie pentru călăuzire spirituală. Observând la Părintele Macarie calitățile duhovnicești asemănătoare cu ale Părintelui Leonid, cei care îl consultau pentru problemele cotidiene au început să-l recomande și altora, iar numărul fiilor duhovnicești ai Părintelui Macarie a crescut constant. De asemenea, el a fost ales ca îndrumător al novicilor și al celor care urmau să fie tunși în monahism.
Părintele Macarie își dedica timpul oamenilor de dimineața până seara, ocupându-se totodată de corespondența numeroasă. De multe ori, el se simțea extenuat de mulțimea de vizitatori și de numărul mare de scrisori, dar smerenia și dragostea sa pentru cei în suferință nu-i permiteau să-și reducă timpul acordat acestora.
Părintele Macarie a avut întotdeauna o pasiune pentru lectură, în special pentru scrierile sfinților părinți. La Ploschansk, a copiat multe dintre traducerile Sf. Paisie Velicikovski, care erau în posesia schimonahului Atanasie. Cunoștințele și înțelepciunea sa spirituală s-au dezvoltat la Optina sub îndrumarea Părintelui Leonid, un discipol al Părintelui Teodor de Svir, care a fost la rândul său ucenicul Sf. Paisie. Părintele Antonie, starețul schitului, și Părintele Moise, starețul mănăstirii, au încurajat studiul cărților patristice, creând astfel condițiile necesare pentru aprofundarea cunoștințelor spirituale.
Biografia Părintelui Macarie și evenimentele din ultimele sale zile
În anul 1845, Ivan V. Kireyevsky, redactor al publicației „Moscovitul”, l-a contactat pe Părintele Macarie pentru a-i solicita să scrie o biografie a Sf. Paisie. Discuția a avut loc în 1846, când părintele s-a aflat în vizită la familia Kireyevsky, iar subiectul a evoluat spre necesitatea unor cărți duhovnicești, esențiale pentru dezvoltarea spirituală a creștinilor. Natalia Kireyevsky, fiica duhovnicească a părintelui din 1838, era dispusă să doneze câteva manuscrise duhovnicești de care dispunea.
La începutul anului 1847, s-a publicat biografia Sf. Paisie Velicicovski, care includea extrase din lucrările sale. De-a lungul timpului, sub coordonarea Părintelui Macarie, au fost publicate 16 cărți de literatură patristică, incluzând scrierile Sf. Nil de Sora, ale Sfinților Varsanufie și Ioan, ale Sf. Simeon Noul Teolog și ale Sf. Isaac Sirul.
Retragerea din funcție și evenimentele tragice
În 1853, Părintele Macarie s-a retras din funcția de stareț al schitului Sf. Ioan Botezătorul, fiind succedat de Părintele Pafnutie. Această retragere a avut loc pe 30 noiembrie, marcând 14 ani de la numirea sa. În 1859, una dintre fiicele duhovnicești ale Părintelui Macarie a căzut grav bolnavă, având nevoie de ajutor. Maria i-a cerut părintelui să se roage pentru sănătatea ei, dorind să-și vadă fiul înainte de a pleca din această lume. Părintele Macarie i-a prezis că se va recupera, dar că moartea lor va fi strâns legată.
Maria a decedat pe 23 august 1860, în prezența Părinților Macarie și Leonid Kavelin. Trei zile mai târziu, Părintele Macarie s-a îmbolnăvit de o afecțiune a aparatului urinar, fiind consultat de un medic aflat în zonă. Starea sa de sănătate s-a agravat, iar el a fost transportat la un alt doctor, însă fără îmbunătățiri semnificative. În cele din urmă, a primit Sfintele Taine, fiind miruit și împărtășit.
Ultimele momente ale Părintelui Macarie
Pe 2 septembrie, Părintele Macarie a primit două daruri care l-au bucurat: o icoană din smalț a Maicii Domnului de la Mitropolitul Filaret al Moscovei, pe care a purtat-o la piept, și o cruce ce conținea o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului. Pe 4 septembrie, slăbiciunea sa s-a accentuat, iar el a primit Sfintele Împărtășanie după slujba de Vecernie. În perioada bolii, frații care îl prețuiau citit pentru el pravila de rugăciune și pasaje din scrierile sfinților părinți.
În ziua de 5 septembrie, Părintele Macarie a fost mutat într-un spațiu mai mare și mai aerisit. În acea noapte, schimonahul Ilarion, în vârstă de 90 de ani, a trecut în neființă, iar clopotele bisericii au sunat de trei ori, conform tradiției mănăstirești. Mulți au crezut că sunetele clopotelor erau dedicate Părintelui Macarie, anticipând o legătură între cele două evenimente. Această perioadă a fost marcată de o profundă reverență și însemnătate duhovnicească pentru toți cei implicați.
Moartea Părintelui Macarie
Evenimentul tragic al morții Părintelui Macarie a generat neliniște până când s-a clarificat că acesta nu a decedat, ci Ilarion. În data de 6 septembrie, Părintele Macarie a experimentat dispnee și a primit Sfânta Împărtășanie. Doi medici au venit să-l consulte, însă nu s-a mai putut face nimic pentru recuperarea sa. În acea seară, starea sa s-a agravat, iar la ora 8:00 a primit pentru a doua oară Sfânta Împărtășanie.
Până la miezul nopții, Părintele Macarie a avut o conversație de aproximativ 30 de minute cu duhovnicul său, moment în care a primit iertare și dezlegare de păcate. A solicitat citirea rugăciunii pentru cei pe moarte, ascultând-o în timp ce era așezat pe un scaun. De asemenea, s-au citit Canonul și Acatistul Maicii Domnului, precum și Canonul Mântuitorului, iar în acest interval, durerile sale s-au mai atenuat.
În timpul nopții, Părintele a cerut să fie mutat din pat pe scaun de mai multe ori, arătându-se liniștit și mulțumind celor din jur pentru sprijinul acordat. La ora 6:00 a dimineții următoare, a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară. În data de 7 septembrie 1860, la ora 7:00, Părintele Macarie s-a stins din viață, în timp ce se citea cel de-al nouălea imn al Canonului Ieşirii Sufletului din Trup.
Cu doi ani înainte de moarte, Părintele a fost tuns în secret în Marea Schimă, iar o schimă sfințită la Mormântul Mântuitorului a fost așezată pe trupul său. De-a lungul zilei, au fost citite mai multe panahide pentru sufletul lui. În data de 10 septembrie, a avut loc înmormântarea sa într-un mormânt pregătit special, situat față în față cu altarul capelei Sf. Nicolae din biserica mare. Părintele Macarie a fost îngropat în partea dreaptă a mormântului Părintelui Leonid, un prieten și îndrumător de-al său.
Comemorarea Sfinților Părinți din Optina
Patriarhul Moscovei a autorizat prăznuirea locală a Părinților din Optina în data de 13 iunie 1996. Procesul de dezgropare a moaștelor sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatol I, Varsanufie și Anatol II a început pe 24 iunie/7 iulie 1998 și s-a finalizat în ziua următoare. Din cauza sărbătorilor legate de hramul bisericii, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit ziua de 27 iunie/10 iulie ca dată oficială pentru comemorarea acestui eveniment.
Sfintele moaște ale părinților se află acum în noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Domnului. Sfinții părinți din Optina au fost propuși de Patriarhia din Moscova pentru prăznuirea universală pe 7 august 2000. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
