Furnizarea apei calde a fost întreruptă în zona Peninsulară.

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 206

Sursa foto:

0:00

Avarie pe rețeaua de transport a energiei termice în Constanța

Din cauza unei avarii survenite pe rețeaua de transport nemodernizată situată la intersecția străzilor Sulmona și Mircea cel Bătrân, furnizarea energiei termice pentru prepararea apei calde de consum nu poate fi asigurată deocamdată. Această situație afectează, marți, 10 septembrie, punctele termice PT 14 și PT 15 din Zona Peninsulară.

Echipele de intervenție ale societății TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. au demarat lucrările necesare pentru remedierea avariei. Reprezentanții companiei au anunțat că, după finalizarea lucrărilor, vor emite un comunicat referitor la reluarea furnizării energiei termice sub formă de apă caldă pentru consumatorii afectați de această întrerupere.

Societatea își exprimă recunoștința pentru înțelegerea consumatorilor și își cere scuze pentru inconveniențele cauzate de această avarie. În cazul în care sunt necesare informații suplimentare, dispeceratul este disponibil non-stop la numărul de telefon 0241 616 792.

Distribuie acest articol