Primăria Constanța începe prima etapă a acțiunii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în piețele agroalimentare.

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 183

Sursa foto:

0:00

Începe acțiunea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în piețele agroalimentare

În această săptămână se dă startul primei etape a acțiunii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în piețele agroalimentare gestionate de Confort Urban SRL. Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, intervențiile vor avea loc joi și vineri, pe 12 și 13 septembrie 2024.

Echipele specializate, angajate de Confort Urban SRL, vor acționa în următoarele locații: Piața Agroalimentară Tomis Nord, Piața Agroalimentară Tic-Tac, Piața Agroalimentară Brotăcei, Piața Agroalimentară I.L. Caragiale, Piața Agroalimentară Pescăruș, Piața Agroalimentară Tomis III, Piața Agroalimentară Unirii, Piața Agroalimentară Grivița și Gravity Park din parcul Tăbăcărie.

Programul acțiunilor

Programul acțiunilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare este următorul:

  • 12.09 – 18:00 – Piața Grivița;
  • 12.09 – 19:39 – Piața Tomis III;
  • 13.09 – 06:00 – Gravity Park;
  • 13.09 – 16:00 – 18:00 – Piețele Unirii, I.L. Caragiale, Pescăruș;
  • 13.09 – 18:00 – 20:00 – Piețele Tomis Nord, Tic-Tac, Brotăcei.

Obiectivul acestei acțiuni este de a elimina insectele, rozătoarele, bacteriile, germenii și alți agenți patogeni din mediul piețelor agroalimentare, prevenind astfel apariția unor focare de infecție, epidemii sau boli infecțioase.

Etapa a doua a acțiunii este planificată să aibă loc în două săptămâni și va include reluarea integrală a procedurilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în aceleași locații.

Distribuie acest articol