Guvernul stabilește cheltuielile pentru aducerea fugarilor în țară
Executivul a adoptat recent o hotărâre care definește categoriile de cheltuieli pe care statul le va suporta în procesul de extrădare a fugilor care urmează să fie aduși în România pentru a-și executa pedepsele. Aceste cheltuieli vor fi, însă, în cele din urmă, acoperite de către fugarul în cauză.
Printre cheltuielile pe care le va avea de suportat fugarul se numără: traducerea documentelor necesare, costurile de deplasare ale escortei, care includ diurna și indemnizația de cazare, precum și cheltuielile pentru expedierea documentelor sau informațiilor necesare derulării procedurii de extrădare. De asemenea, se vor include costurile legate de transportul bagajelor suplimentare, atunci când este cazul, și cele ocazionate de îndeplinirea formalităților specifice conform legislației sau practicii din statul de origine sau din statele tranzitate.
În plus, fugarul va fi responsabil pentru toate cheltuielile generate de misiuni anterioare, în situația în care acesta nu a putut fi adus în țară din motive neimputabile autorităților române. De asemenea, eventualele cheltuieli medicale vor fi acoperite de către fugar.
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat importanța acestei măsuri, menționând că în anul 2023 costurile legate de aducerea fugilor s-au ridicat la suma de 10 milioane de lei, o povară suportată de toți cetățenii care contribuie la bugetul de stat. „Corect este ca el – fugarul – să acopere cheltuielile aducerii sale în țară”, a declarat aceasta într-un mesaj video postat după adoptarea hotărârii de către Guvern.