Despre romanul „Simfonia sufletului călător”
Există un moment pentru toate: pentru Frumos, pentru Bine și pentru Evoluție. Viața ne ghidează pe cărările necunoscute ale destinului personal, asemenea unei povești de iarnă. Totul se îmbracă în haina transcenderii și transformării, trecând dincolo de zare și orizont. Astfel, se desfășoară călătoria de la copilărie la adolescență, maturitate și, în final, la vârsta înțelepciunii, conducând spre Marea Trecere. În acest context al existenței umane, este esențial să observăm nu doar obstacolele în calea ascensiunii noastre, ci și acele elemente care ne ridică spre înălțimile spiritualității, amprenta noastră creatoare și harică.
Nu putem ignora responsabilitatea de a ne construi pe noi înșine și de a-i sprijini pe cei din jur într-un mod frumos. Suntem faruri călăuzitoare prin necunoscut, îndreptându-ne spre zarea cunoașterii și spre țărmul împlinirii umane. În acest spirit, narațiunile scriitoarei Dora Alina Romanescu se desfășoară ca o voce puternică în literatura dobrogene și românească. Perspectiva sa autobiografică din acest volum ne conduce pe marginea timpului transcenderii, a transformărilor biologice, psihologice, mentale și spirituale. Astfel, putem considera că doamna Romanescu reînvie o saga autobiografică a experienței umane.
Cu un penel sensibil, scriitoarea conturează o lume plină de dificultăți întâmpinate și depășite, ilustrând, prin tușe precise, chipuri omenești ce caută să se autodefinească prin acțiuni ce par adesea contradictorii cu sensul evoluției narațiunii. Din aceste lupte interioare se nasc marile idei ce rezumă experiența umană, atât structural, cât și faptic, constituind o chintesență a scrierilor sale, a fiecărei fericiri ce premerge povestirile, asemenea unui gigantic puzzle al chipului uman, ce contribuie la rotunjirea sufletului naratorului.
Este important să intuim necesitatea unui spațiu plurivalent în cadrul istorisirilor, unde poveștile nu se limitează la scene semantice polivalente, ci se dezvoltă pe dimensiuni paralele, urmând o linie autobiografică personală, o linie metafizică a devenirii și o linie spirituală definitorie. Astfel, volumul intitulat „Simfonia sufletului călător” ne arată calea spre ceea ce poate fi esențial pentru fiecare dintre noi, transcenderea către Lumina Neînserată. Acesta devine o scară a Fericirilor, o întruchipare a valorilor creștine.
Fericirile sunt armonizate în nuanțele textelor, iar titlurile oferă o direcție clară acțiunii, transformând personajele în piese imense de șah pe tabla de joc a celestului. În viață, adunăm amintiri, devenind o sumă a acestora. Nu putem rămâne pasivi la trecerea timpului; trăim în și prin timp, dar rămânem veșnici doar prin amintiri sau prin reamintirea parcursului nostru pământesc de către urmași. În această lumină, proza doamnei Romanescu se distinge prin capacitatea de a crea un liant între generații, evidențiind legătura harică dintre strămoși și urmași, fără de care ciclu ființial nu poate exista, cu toate provocările și binecuvântările ce caracterizează viața umană.
„Simfonia sufletului călător” de Dora Alina Romanescu
În volumul „Simfonia sufletului călător”, am avut ocazia să simt intensitatea întregii creații a acestei scriitoare talentate. Această lucrare reprezintă o concluzie ideologică și principială pentru întreaga sa operă. Nu este doar o simplă colecție de nuvele, ci un sinoptic al principiilor fundamentale care stau la baza visului literar al Dorei Alina Romanescu, dar și al propriei sale vieți.
Tematica autobiografică și emoțiile profund umane
Multe dintre nuvelele incluse în acest volum sunt de natură autobiografică, permițând cititorului să pătrundă în cele mai intime colțuri ale amintirilor autoarei. Cititorii retrăiesc împreună cu ea durerea unei copilării pline de provocări și triumfuri, precum și amintirile frumoase din tinerețe, care constituie fundamentul sufletului său. De asemenea, sunt prezentate momente de viață ce pun accent pe principii adesea ignorate de contemporani sau percepute ca apartenând unei epoci demult apuse.
Unele nuvele combină ficțiunea cu realitatea, oferind frânturi de destin în care oameni obișnuiți trăiesc emoții profunde: frica, durerea, rușinea și umilința. Aceste trăiri sunt strigăte de regăsire a unei lumi interioare veșnice, care este adesea eclipsată de modernitate. Cu toate acestea, toate nuvelele au trăsături comune, evidențiind teme precum dorința intensă de a trăi, voința de a depăși suferința, iubirea de viață, valorile fundamentale și credința în binele ce va veni.
Un spirit narativ vibrant
Dora Alina Romanescu demonstrează, în această lucrare, o imaginație bogată și o exprimare liberă. Este un spirit narativ neobosit, având întotdeauna povești care ne invită la reflecție, folosind un dialog dinamic și stăpânind cu măiestrie descrierile atât ale spațiilor, cât și ale anotimpurilor sufletești ale personajelor sale. Autoarea se dovedește a fi o perfecționistă, un suflet cald și blând, un adevărat OM al cuvântului, care va continua să strălucească prin scrierile și activitățile sale. Cuvintele sale, pline de înțelepciune și emoție, ne mângâie și ne îmbogățesc sufletul.
Fragmente din romanul „Simfonia sufletului călător”
„Viața este o poveste scrisă de Dumnezeu, asemenea unei ape curgătoare, un tumult continuu ce aduce cu sine nenumărate schimbări, clipă de clipă. Ce frumos ar fi dacă în fiecare zi am spune celor dragi cât de mult îi iubim și cât de mult îi prețuim! Plecarea lor de lângă noi nu ar mai fi atât de dureroasă! Într-o clipă suntem tineri, în altă clipă ajungem maturi și, fără să ne dăm seama, ne trezim că ne aflăm în toamna vieții. Este important să înțelegem că viața înseamnă timp, iar timpul își învârte necontenit și tainic rotițele, care nu se opresc niciodată. Tăcutul gentilom duce cu el, ritmic, zilele, nopțile, lunile, anotimpurile, anii, aducând vieți pe pământ și conducându-le spre eternitate; roata lui nu se oprește niciodată…”
„O, vai mie, sunt prea mică, sunt o fărâmă de nimic în acest imens Univers și nu am dreptul să propun nimic, nimănui. Privesc natura, și mă înfioară zbuciumul ei, mă sperie răzvrătirea ei, mă dor ploile ei de lacrimi…”
Curajul de a se dezlănțui
În orașul de la mare, străzile sunt pustii, casele emană o tristețe profundă, iar pomii, spălați de lacrimile ploii, stau încremeniți, biciuiți de vântul nebun care creează rotocoale amețitoare printre ramurile lor. Singurele ființe curajoase care sfidează ploaia și vântul sunt pescărușii, care zboară dintr-o parte în alta, emitând țipete jalnice, chemându-se și încurajându-se reciproc în confruntarea cu natura furioasă.
Darul vieții și legătura cu natura
Oamenii au primit cel mai de preț dar – viața, împreună cu toate misterele sale minunate. S-au obișnuit să aibă tot ce și-au dorit, să ceară, să pretindă și să impună să li se ofere tot ce le dorește sufletul. Din păcate, o parte dintre ei uită sau nu știu să-și ridice privirea spre Cer și să se roage. Poate că ar trebui să conștientizeze că niciodată nu este prea târziu să se alăture naturii, să accepte să fie purtați în brațele divine, pentru a fi scoși din întunericul care a cuprins lumea.
