AUR își prezintă candidații pentru alegerile parlamentare la Arenele Romane
Astăzi, la Arenele Romane din București, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) organizează un eveniment dedicat prezentării candidaților pentru alegerile parlamentare programate pe 1 decembrie 2024.
Cu această ocazie, AUR va dezvălui lista de peste 600 de candidați propuși pentru Parlamentul României. Printre aceștia se află și reprezentanți ai organizației locale din Constanța, coordonați de omul de afaceri Mohammad Murad, care a candidat anterior la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța în cadrul alegerilor locale din acest an.
Surse din cadrul partidului sugerează că Mohammad Murad va deschide lista AUR pentru Constanța la alegerile parlamentare. De asemenea, pe lista propusă se află și avocatul Nicolae Vlahu, care a mai fost candidat la alegerile europarlamentare, precum și Titus Păunescu, secretarul general al formațiunii politice. AUR intenționează să prezinte liste complete, incluzând și alți lideri locali ai partidului.