Unitatea Militară 02003 din Constanța investește aproximativ 2,5 milioane de lei în achiziția unui sistem informatic.

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 169

Sursa foto:

0:00

Unitatea Militară 02003 Constanța investește în tehnologie

Unitatea Militară 02003 din Constanța va organiza o licitație pe 24 octombrie 2024, la ora 15:00, pentru atribuirea contractului ce vizează achiziția unui sistem informatic denumit „Sistem Informatic Virtual Desktop Infrastructure” (VDI).

Valoarea estimată a investiției se ridică la aproximativ 2.463.031 de lei. Anunțul privind participarea la licitație a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pe 26 septembrie a.c.

Conform descrierii, „Sistemul Informatic Virtual Desktop Infrastructure” va avea rolul de a implementa și susține o rețea operativă de lucru colaborativ, în conformitate cu măsurile de securitate reglementate. Această soluție VDI va utiliza echipamente de tip thin-client și va fi integrată în cadrul Unității Militare 02003 din Constanța.

Criteriul de selecție pentru atribuirea contractului va fi cel mai bun raport calitate-preț, iar durata de execuție a acestuia este estimată la 6 luni.

Distribuie acest articol