Încep procesul în „Dosarul panseluțelor“: judecătorii au respins apelul unui dintre funcționarii publici acuzați de corupție.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Primul termen de judecată în cazul „Dosarul panseluțelor”

La exact un an de la trimiterea în judecată a doi funcționari publici acuzați în cadrul „Dosarului panseluțelor”, se va desfășura primul termen de judecată. Între timp, contestația formulată de Adrian Roșu, de la Primăria Mangalia, unul dintre inculpați, a fost soluționată. Acesta a contestat decizia de trimitere în judecată, dar instanța a menținut hotărârea judecătorului de Cameră preliminară.

În dosarul instrumentat de DNA Constanța, inițial au fost investigate mai multe persoane din administrația publică, însă cercetările s-au concentrat asupra a două persoane: Ermil Chelariu, fost director general al Consiliului Județean Constanța, și Adrian Roșu, șef de birou la Primăria Mangalia. Cei doi sunt acuzați că au furnizat unui om de afaceri informații esențiale pentru câștigarea unor licitații legate de amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, ceea ce a permis acestuia să obțină contracte în valoare de peste 735.000 de lei.

Procurorii Anticorupție i-au deferit justiției pe cei doi inculpați în luna decembrie 2023, iar dosarul a fost supus verificărilor de către camera de consiliu, unde un judecător a stabilit legalitatea rechizitoriului și a materialului probator. Adrian Roșu a contestat această decizie, însă Curtea de Apel a respins contestația, astfel că cei doi vor trebui să răspundă în fața legii.

Acuzațiile aduse

Procurorii DNA susțin că, în perioada martie – aprilie 2023, Ermil Chelariu și Adrian Roșu, în calitățile lor, au încălcat prevederile legale și au permis unui om de afaceri accesul la informații confidențiale, cum ar fi ofertele depuse de alte societăți comerciale. Acest lucru a facilitat câștigarea mai multor licitații pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi organizate de instituțiile publice respective. În schimb, cei doi ar fi primit foloase necuvenite, constând în plante decorative și ornamentale, dar și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.

În urma demarării cercetărilor, președintele Consiliului Județean a decis suspendarea din funcție a lui Ermil Chelariu, fostul director general.

Primul termen pe fond al cauzei este programat pentru data de 18 decembrie a.c.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *