Contestație respinsă în instanță pentru un șofer amendat
Un bărbat a contestat în instanță procesul-verbal prin care a fost sancționat pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. În fața judecătorilor, acesta a susținut că nu a consumat alcool, ci a mâncat bomboane care conțineau lichior, fără a fi conștient de acest lucru. Însă, surpriza a venit din partea poliției, care a prezentat o înregistrare video realizată cu un bodycam, în care șoferul recunoaște că a consumat whisky.
Magistrații Judecătoriei Constanța nu doar că i-au respins plângerea, dar l-au și sancționat cu o amendă de 500 de lei. În motivarea contestării, bărbatul a explicat că a fost amendat pentru o alcoolemie de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, obținută în seara de 24 februarie 2024, când se întorcea de la o reuniune de familie. El a menționat că pe masa de la reuniune se aflau bomboane despre care a aflat ulterior că aveau lichior, susținând că rezultatul testului este eronat și că nu consumă alcool în mod obișnuit.
De asemenea, contravenientul a precizat că nu a avut martori asistenți la momentul incidentului și a făcut referire la existența bodycam-ului în procesul-verbal. Potrivit documentelor, bărbatul a fost sancționat cu o amendă de 1.485 de lei pentru că, pe 24 februarie 2024, la ora 20:37, a condus un autoturism pe strada Măceșului din orașul Năvodari, având o alcoolemie de 0,03 mg/l alcool pur.
În instanță, poliția a prezentat înregistrarea audio-video a conversației dintre șofer și agentul constatator, în cadrul căreia bărbatul a recunoscut că a consumat „puțin whisky“ la întrebarea polițistului. Magistrații au concluzionat că fapta este demonstrată fără echivoc și au apreciat că bărbatul a formulat plângerea cu rea-credință, încercând să distorsioneze adevărul pentru a evita responsabilitatea contravențională.
Astfel, judecătorii au decis să respingă plângerea și să aplice o amendă suplimentară de 500 de lei pentru introducerea, cu rea-credință, a unor cereri nejustificate.