Iohannis a semnat decretul: amenzi severe pentru angajatorii care întârzie salariile!

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind modificarea Codului muncii

Azi, 7 octombrie 2024, Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2021, ce aduce modificări și completări la Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Această ordonanță introduce noi reglementări referitoare la munca subdeclarată și orele suplimentare.

Definiția muncii subdeclarate

Conform noilor reglementări, munca subdeclarată este definită ca fiind situația în care salariul net acordat este mai mare decât cel înregistrat în statele de plată și în declarațiile lunare privind contribuțiile sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a asiguraților, care sunt transmise autorităților fiscale. De asemenea, ordonanța stipulează că orele suplimentare vor fi compensate prin ore libere plătite în termen de 90 de zile calendaristice de la efectuarea acestora.

Amezi pentru nerespectarea reglementărilor

Noul cadru legislativ prevede amenzi semnificative pentru angajatorii care nu respectă aceste reglementări:

  • Încadrarea în muncă a salariaților cu depășiri ale timpului de muncă stabilit în contractele de muncă cu timp parțial va atrage o amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăși un total de 200.000 lei.
  • Acordarea unui salariu net mai mare decât cel înregistrat va atrage o amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat implicat, cu un plafon maxim de 100.000 lei.
  • Întârzierea plății salariului cu mai mult de o lună se va sancționa cu amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare persoană afectată, cu excepția cazurilor în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Decrete semnate de Președinte

În aceeași zi, Președintele a semnat și alte decrete importante, printre care:

  • Decret pentru modificarea articolului 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
  • Decret pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
  • Decret pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2021, care vizează modificarea și completarea Codului muncii.
  • Decret pentru eliberarea din funcția de judecător a doamnei Popel Diana-Daniela de la Judecătoria Sibiu, ca urmare a demisiei.
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *