Procedura executării silite: O soluție pentru recuperarea creanțelor
Procedura executării silite reprezintă ultima opțiune disponibilă pentru creditori în vederea recuperării creanțelor de la debitori care nu au respectat obligațiile de plată. Această procedură este reglementată de Codul de procedură civilă și se desfășoară prin intermediul executorului judecătoresc, cu excepția cazurilor ce implică creanțe fiscale, pentru care organele fiscale sunt competente să efectueze executarea, conform Codului de procedură fiscală.
Inițierea procedurii de executare silită
Inițierea procedurii de executare silită se face la cererea creditorului, pe baza unui titlu executoriu. Titlul executoriu poate fi, de exemplu, o hotărâre judecătorească definitivă, un contract de ipotecă, un contract de leasing sau o cambie. Creditorul trebuie să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent din zona în care debitorul își are domiciliul.
Etapele procesului de executare silită
Executorul judecătoresc va urma pașii necesari, începând cu obținerea încuviințării pentru executarea silită de la instanța de executare. Aceasta este urmată de somarea debitorului și aplicarea efectivă a măsurilor de executare. Măsurile pot include sechestrul și valorificarea bunurilor mobile și imobile ale debitorului, poprirea conturilor bancare, poprirea sumelor datorate de terți și predarea silită a bunurilor.
Executarea silită în absența bunurilor
În situațiile în care debitorul nu are venituri sau are doar venituri care, conform legii, nu pot fi supuse executării silite, executorul judecătoresc poate decide încetarea procedurii. Conform art. 703 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, executarea silită încetează în cazul lipsei bunurilor urmăribile sau a imposibilității de valorificare a acestora.
Reînceperea executării silite
Chiar dacă executarea silită este oprită, această măsură nu constituie o soluție definitivă pentru debitor. Procedura poate fi reluată în termenul de prescripție a executării silite, care este de 3 ani, cu excepția cazurilor specifice, cum ar fi titlurile emise în domeniul drepturilor reale, pentru care termenul este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care se naște dreptul de a solicita executarea silită.
Căi de acțiune pentru creditori
În cazul în care debitorul se dovedește a fi de rea-credință sau neglijent în gestionarea bunurilor sale, legislația permite creditorului să recurgă la acțiuni suplimentare. Acțiunea oblică, reglementată de art. 1560-1561 din Codul Civil, oferă creditorului posibilitatea de a exercita drepturile și acțiunile patrimoniale ale debitorului, cu excepția celor personale, atunci când debitorul nu le exercită în interesul creditorului. De asemenea, în situațiile în care debitorul a realizat acte juridice în detrimentul creditorilor, cum ar fi vânzarea unor bunuri la prețuri subevaluate, creditorul poate utiliza acțiunea revocatorie, prevăzută de art. 1562-1565 din Codul Civil, pentru a anula aceste acte și pentru a recupera bunurile, care devin astfel urmăribile.
