0:00
Intervenții RAJA pentru remedierea unei avarii în Cernavodă
Echipele RAJA au demarat joi, 10 octombrie, lucrările de reparare a unei avarii apărute pe conducta de alimentare cu apă, cu un diametru de 150 mm, situată pe strada Viorelelor din orașul Cernavodă.
În această zi, între orele 14:00 și 18:00, furnizarea apei potabile va fi oprită pe străzile Ghioceilor, Fundătura Ghioceilor, Viorelelor, Fundătura Viorelelor, precum și pe străzile adiacente.
Reprezentanții RAJA își cer scuze pentru neplăcerile cauzate abonaților afectați și îi asigură că echipele de intervenție vor depune toate eforturile necesare pentru a remedia avaria și a relua furnizarea apei potabile cât mai repede posibil.