Informații importante pentru beneficiarii pensiilor de urmaș copii
Casa Județeană de Pensii Constanța a anunțat astăzi, 8 august 2024, că toți beneficiarii pensiilor de urmaș copii care au împlinit vârsta de 16 ani sunt obligați să prezinte, la începutul fiecărui an școlar sau universitar, o adeverință de școlarizare. Aceasta măsură este conformă cu prevederile articolului 84 litera b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
În absența dovezii privind continuarea studiilor, plata pensiei va fi suspendată începând cu data de 1 octombrie 2024, conform unui comunicat emis de instituție. Beneficiarii au termen până la 25 septembrie 2024 pentru a prezenta adeverința care să ateste că în anul școlar 2024 – 2025 urmează o formă de învățământ legal organizat.
Obligațiile studenților urmași
Având în vedere că anul universitar începe pe 1 octombrie, studenții urmași nu vor putea prezenta adeverința până la data limită de 25 septembrie 2024. În această situație, aceștia trebuie să depună o declarație pe propria răspundere, care poate fi transmisă prin poștă, curier, e-mail sau depusă direct la ghișeul nr. 5 de la parterul instituției.
Dacă declarația nu este depusă până la 25 septembrie 2024, pensia aferentă lunii octombrie 2023 va fi suspendată. De asemenea, studenții care vor depune declarația trebuie să prezinte adeverința în original până la 25 octombrie 2024, pentru a dovedi că urmează o formă de învățământ superior conform legii.
Consecințe în cazul neprezentării adeverinței
În cazul în care studenții nu vor prezenta adeverința în original până la 25 octombrie 2024, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie 2024 va fi, de asemenea, suspendată.
În județul Constanța, în evidențele instituției se află 1.400 de beneficiari de pensii de urmaș copii cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani.