Celebrări la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța
Pe 3 octombrie 2024, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța a marcat 143 de ani de învățământ militar de marină, o tradiție ce a început odată cu înființarea Școlii Copiilor de Marină de la Țiglina-Galați.
Cu această ocazie, istoricul Adrian Ilie, directorul instituției, a lansat monografia intitulată „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România”, publicată în acest an la Editura Ex Ponto.
Scopul și Importanța Instituției
În paginile acestei lucrări, aflăm că principalul obiectiv al instituției fondate la Țiglina-Galați a fost să ofere educație copiilor militarilor decedați în confruntări, precum și celor care activau în cadrul armatei, dar și tinerilor doritori să urmeze o carieră în domeniul maritim.
„Lucrarea își propune să aducă un omagiu și să recunoască meritele celor care au contribuit la educarea generațiilor de marinari, mai ales în perioada de început a acestui tip de educație militară marinărească”, a explicat Adrian Ilie în introducerea volumului.
Personalități Remarcabile
Monografia conține 150 de pagini, în care directorul Colegiului a inclus o scurtă prezentare a absolvenților notabili, printre care se numără: Nicolae Negru – contraamiral și comandant al Marinei Române; Constantin Niculescu-Rizea – contraamiral, fost comandant al Marinei Militare Române (1920-1925) și al Şcolii de Marină din Constanța (1899-1901); Mihai Gavrilescu – viceamiral, care a condus atât Divizia de Dunăre (1921-1925; 1929-1931), cât și Divizia de Mare (1925-1929); și scriitorul Geo Bogza.
Este evident că mulți dintre absolvenții Școlii Copiilor de Marină au devenit figuri proeminente ale epocii, iar trei dintre aceștia au continuat să contribuie semnificativ în domeniu.
Despre Nicolae Negru
Nicolae Negru a venit pe lume pe 19 iunie 1868, în București, într-o familie cu o tradiție militară deosebită, avându-i ca părinți pe Dimitrie și Maria Negru.
În 1884, după ce a absolvit Școala de Marină din Galați, a continuat studiile la Academia Navală din Livorno. În anul 1889, ca tânăr sublocotenent, a fost repartizat la Depozitele Flotilei, iar în 1892 a fost promovat locotenent, fiind numit în statul major al crucișătorului „Elisabeta”, cu care a participat la sărbătorile columbiene. La 1 noiembrie 1896, a fost avansat căpitan și a fost integrat în Divizia de Mare, fiind ambarcat pe același crucișător.
În 1897, a preluat comanda canonierei „Fulgerul” și a puitorului de mine „Alexandru cel Bun” din cadrul Diviziei de Dunăre. Sub conducerea sa, puitorul de mine a jucat un rol crucial în salvarea oamenilor și animalelor din satele afectate de inundațiile de pe Dunăre în primăvara aceluiași an.
În iunie 1897, a fost transferat la Depozitul Echipajelor Flotilei, iar pe 1 aprilie 1898 s-a întors la Divizia de Mare, participând la o expediție în Marea Neagră cu crucișătorul „Elisabeta”, vizitând porturile Burgaz și Varna. Cu ocazia acestor vizite, a fost decorat cu Ordinul bulgar „Sfântul Alexandru” clasa a V-a. În 1900, a fost mutat la Apărarea Porturilor Fluviale, unde a îndeplinit funcția de comandant al Companiei Chilia.
Cariera căpitan-comandorului Nicolae Negru
Căpitan-comandorul Nicolae Negru a avut o carieră maritimă remarcabilă, începând cu detașarea sa la Serviciul Maritim Român între anii 1901-1903, unde a comandat cargoul „Turnu Severin” și vaporul de pasageri „Principesa Maria”. La 1 aprilie 1905, a fost numit căpitan al Portului Constanța, iar la doar o săptămână mai târziu a fost avansat la gradul de locotenent-comandor.
În iunie 1905, în contextul prezenței cuirasatului rus „Cneaz Potemkin” în portul Constanța, Negru a reușit să determine echipajul acestuia, format din marinari insurgenți, să predea nava autorităților române și să debarce în port. Această acțiune curajoasă i-a adus distincția cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler în vara aceluiași an.
Detașări și realizări notabile
Pe 1 aprilie 1906, Negru a fost detașat la Inspectoratul Navigației și Porturilor din Galați. Aici, în calitate de consilier comunal, a condus delegația marinarilor români la Conferința de la Geneva din 1906, apărând cu tărie drepturile acestora. Anul următor, a revenit pe crucișătorul „Elisabeta” și a preluat comanda bricului „Mircea”, fiind recunoscut cu „Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu”. Pe 5 mai 1908, sub comanda sa, bricul „Mircea” și canoniera „Grivița” au avut onoarea de a primi vizita cuirasatului „Sinope” și a canonierei „Zoneț”, conduse de amiralul rus Nolken.
Avansări și contribuții educaționale
În urma Înaltului Decret nr. 1214 din 8 aprilie 1909, Negru a fost promovat la gradul de căpitan-comandor și a devenit șef de Stat Major în Comandamentul Marinei, fiind ales și membru al Consiliului de Onoare al Marinei Militare. În aceeași perioadă, a predat la Școala Navală Superioară din Constanța, unde a fost apreciat pentru lecțiile sale de Navigație, Manevre și Apărări submarine.
De asemenea, cunoștințele sale de limbă italiană i-au adus oportunitatea de a preda la Școala Superioară de Comerț, iar mai târziu a ocupat funcția de director al Marinei în Ministerul de Război. În 1910, a fost numit comandant al crucișătorului „Elisabeta”, unde a coordonat programul de instruire practică pentru elevii Școlii de Artilerie, Geniu și Marină, participând la manevrele din 1911, care au inclus vizitele crucișătorului „Medgidie” și a unei escadre ruse. Datorită meritelor sale deosebite, a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de ofițer și cu Ordinul rus „Sfântul Stanislas” în grad de comandor.
Activitatea în timpul Primului Război Mondial
Până la intrarea României în Primul Război Mondial în 1914, Negru ocupa funcția de subșef de Stat Major la Comandamentul Marinei, fiind distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Ulterior, a fost numit comandant al Depozitelor Generale cu grad de comandor, începând cu 10 mai 1915. La 1 aprilie 1916, a preluat funcția de director al Marinei în Ministerul de Război, iar pe 15 mai 1916 a devenit comandant al Escadrei de Dunăre.
Gloria Escadrei de Monitoare și Vedete
Escadra de Monitoare și Vedete a obținut recunoaștere în urma luptelor desfășurate la Turtucaia, Rasova, Mîrleanu, Topalu și alte localități. Această unitate a jucat un rol esențial în confruntările navale din acea perioadă.
Comandorul Negru și cariera sa militară
Pe 15 decembrie 1916, comandorul Negru a fost numit comandant al Flotei de Operațiuni de pe Dunăre. Ulterior, pe 1 iunie 1918, a preluat conducerea Diviziei de Mare. Pentru meritele sale în timpul războiului, Nicolae Negru a fost decorat cu Ordinul „Sfântul Vladimir” clasa a III-a cu spade. După încheierea conflictului, a servit până în 1925, când a trecut în rezervă, având gradul de contraamiral. În această perioadă, a ocupat funcția de membru în Comitetul Consultativ al Marinei și a fost comandant superior al Școlilor Marinei. În 1932, s-a retras la pensie.
Contribuțiile literare ale contraamiralului Negru
Pe parcursul carierei sale, contraamiralul Negru a scris numeroase lucrări despre istoria Marinei Române, relatând întâmplări din viața marinarilor și realizând o lucrare dedicată acțiunilor marinei militare în timpul Primului Război Mondial. După pensionare, a fost ales președinte al Breslei Marinarilor din Constanța.
Despre Constantin Niculescu-Rizea
Constantin Niculescu-Rizea s-a născut pe 9 septembrie 1870, în localitatea Vădeni, Brăila. După ce a finalizat cursul primar și clasele gimnaziale, a început, pe 16 octombrie 1883, studiile la Școala Copiilor de Marină din Galați, fiind parte din a doua promoție. Datorită performanțelor sale excepționale, a fost selectat pentru a continua studiile în străinătate. Astfel, începând cu septembrie 1885, a fost elev la Școala Navală din Livorno, pe care a absolvit-o la 19 iunie 1891, cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Depozitul Echipajelor din Divizia de Dunăre.
Cariera maritimă a lui Niculescu-Rizea
În 1892, a fost ambarcat pe nava cu zbaturi „România”. Un an mai târziu, a făcut parte din echipajul navei-școală „Mircea”, cu care a vizitat porturile Sinope, Istanbul și Odessa. În anii următori, a activat la Depozitul Echipajelor Flotilei, ambarcându-se în iunie 1895 pe canonierea „Oltul”, apoi pe bricul „Mircea”. La 1 aprilie 1896, a fost mutat la Divizia de Mare ca și comandant al torpilorului „Năluca”. Pe 1 februarie 1897, a fost avansat la gradul de căpitan și a preluat comanda bastimentului „România”. Datorită abilităților sale remarcabile, a fost numit comandant al crucișătorului „Elisabeta”, deși era foarte tânăr.
Conducerea Școlii de Marină
În 1897, Niculescu-Rizea a fost transferat la Școala de Marină din Constanța, având rolul de comandant între 1899 și 1901. De asemenea, a comandat crucișătorul „Elisabeta” în perioada estivală din 1897-1898 și 1900, participând la elaborarea hărții Mării Negre și Coastei României, coordonată de locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu și finalizată în 1900, harta fiind premiată la un concurs internațional la Paris.
Specializarea în apărare submarină
În 1901, Niculescu-Rizea a fost transferat la Depozitele Echipajelor din Divizia de Dunăre și a preluat comanda torpilorului „Zborul”, ulterior a puitorului de mine „Alexandru cel Bun”, specializându-se în arme sub apă. A fost unul dintre puținii ofițeri care au avut comanda a două sau mai multe nave simultan. În următorii doi ani, a condus Grupul de canoniere, precum și navele „România” și puitorul „Alexandru cel Bun”. La 1 februarie 1906, a fost avansat la gradul de locotenent-comandor și numit comandant al Apărărilor Submarine. Din 15 aprilie 1907, a fost desemnat…
Cariera militară a contraamiralului Constantin Niculescu-Rizea
Contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea a avut o carieră remarcabilă în cadrul Marinei Române, având diverse responsabilități și îndeplinind funcții de conducere semnificative. A început să lucreze în comandamentul Diviziei de Dunăre, unde a fost membru al comisiei de recepție pentru monitorul „Alexandru Lahovary” și monitoarele „Kogălniceanu” și „Catargiu”. La 1 aprilie 1908, el a devenit primul comandant al monitorului „M. Kogălniceanu”, iar un an mai târziu, a fost numit director al Administrației Centrale a Războiului, având gradul de locotenent-comandor.
Comandant superior și expert tehnic
Începând cu 1 aprilie 1912, Niculescu-Rizea a fost numit comandant superior al vaselor din zona Galați – Tulcea – Sulina. În această funcție, a condus o serie de exerciții de luptă cu navele port-mină, conform misiunilor specifice. Datorită expertizei sale tehnice, pe 16 mai 1913, a fost integrat în Comitetul tehnic de artilerie al Marinei Militare, poziție pe care a ocupat-o până în 1920, când a preluat comanda Marinei.
Implicarea în Primul Război Mondial
Experiența sa acumulată în perioada 1 martie 1914 – 1917, ca și comandant superior al Grupului de vase port-mină, s-a dovedit esențială în timpul Primului Război Mondial. La mobilizare, forțele române de pe Dunăre s-au organizat în două mari unități de luptă – Flota de Operațiuni și Apărările sub Apă, ambele conduse de el.
Responsabilități în perioada interbelică
În anul 1918, Niculescu-Rizea a fost numit comandant al județului Covurlui și al garnizoanei Galați, îndeplinind cu seriozitate toate atribuțiile sale până pe 1 iulie 1918, când a preluat conducerea Arsenalului Marinei, funcție pe care a exercitat-o până pe 8 iunie 1920. La 1 aprilie 1920, a fost avansat la gradul de contraamiral, iar pe 1 octombrie 1920, a fost numit director superior în Ministerul de Război, Direcția Marinei. După plecarea contraamiralului Constantin Bălescu, Niculescu-Rizea a preluat interimatul comenzii Marinei până în aprilie 1921.
Reforma și reorganizarea Marinei
Pe 6 aprilie 1921, Regele Ferdinand a emis un decret prin care l-a numit pe Constantin Bălescu în funcția de Comandant Inspector Tehnic și Director Superior al Marinei Militare, realizând astfel o conducere unică a Marinei. Această măsură a fost esențială pentru a facilita luarea deciziilor operative în timp util.
Între anii 1920 și 1925, Niculescu-Rizea a gestionat conducerea marinei într-o perioadă de reorganizare și dotare cu nave noi, în ciuda dificultăților întâmpinate după război. El a desfășurat o activitate intensă pentru a evalua starea morală a echipajelor, realizând numeroase controale și inspecții. La începutul anului 1925, a predat comanda marinei contraamiralului Vasile Școdrea, continuând să activeze în cadrul marinei până în 1929, implicându-se activ în activitățile Ligii Navale Române, ultima sa funcție fiind în Serviciul Geniu al Armatei.
Moștenirea contraamiralului Niculescu-Rizea
Contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea, un ofițer de marină dedicat, a lăsat o moștenire semnificativă prin contribuțiile sale la dezvoltarea marinei române. A părăsit rândurile cadrelor active cu aceeași modestie cu care și-a desfășurat întreaga activitate profesională, dedicându-se îmbunătățirii și modernizării forțelor navale române.
Despre Geo Bogza
Scriitorul Geo Bogza a văzut lumina zilei în comuna Blejoi, județul Prahova, pe 6 februarie 1908. De-a lungul carierei sale, a fost un poet talentat, reporter de renume, un pionier al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei și ziarist dedicat.
Primii pași în educație i-a făcut la Ploiești, continuându-și studiile la Școala de Marină din Constanța între 1921 și 1925. În anul 1928, a început să colaboreze cu revista „Urmuz” din Câmpina, ocupând funcția de editor, și a contribuit de asemenea la publicațiile „Unu” și „Bilete de papagal”.
Debutul său editorial a fost marcat în 1929 cu volumul „Jurnal de sex”, urmat în 1933 de „Poemul invectivă”. Aceste lucrări i-au adus autorului acuzații de pornografie, rezultând o condamnare la închisoare.
După 1945, Geo Bogza s-a alăturat regimului comunist, ceea ce i-a permis să revină în spațiul public prin publicații. Între 1952 și 1969, a fost deputat în Marea Adunare Națională, iar în 1955 a devenit membru al Academiei Române și al Consiliului Național pentru Apărarea Păcii.
În 1971, a fost distins cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, iar în 1979 a primit marele premiu al Uniunii Scriitorilor. Geo Bogza a trecut la cele veșnice pe 14 septembrie 1993, la vârsta de 85 de ani.
