Pomenirea Sfântului Averchie, Episcopul Ierapolei
În fiecare an, pe data de douăzeci și două a lunii, este comemorat Sfântul Averchie, Episcopul Ierapolei și Făcător de Minuni. Acesta a trăit în secolul al II-lea în orașul Hieropolis, situat în Frigia, în perioada domniei împăratului Marc Aureliu (161-180). În acea vreme, orașul era predominant păgân, cu foarte puțini creștini.
Sfântul Averchie se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor păgânilor și pentru a fi numărat printre cei aleși. Într-o zi, un înger i s-a arătat și i-a poruncit să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce el a făcut cu multă determinare. După ce a aflat că închinătorii la idoli îl caută pentru a-l omorî, sfântul a mers să le vorbească despre rătăcirile lor. Încercările de a-l captura s-au intensificat, dar în acel moment, trei tineri posedați au început să strige din mulțime. Oamenii au fost uimiți când au văzut cum sfântul a izgonit demonii din aceștia doar prin puterea rugăciunii. Văzându-i pe tineri revenind la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut lui Averchie să le împărtășească învățăturile creștine și mulți dintre ei au acceptat botezul.
În continuare, Sfântul Averchie a călătorit prin orașele și satele din jur, vindecând bolnavii și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Activitatea sa s-a extins în Siria, Cilicia și Mesopotamia, iar el a vizitat și Roma, convertind mulțimi de oameni la creștinism. De-a lungul anilor, sfântul a apărat Biserica de eretici, întărind credința creștinilor și oferind sfaturi despre calea dreaptă. De asemenea, a continuat să vindece bolnavii și să proclame slava lui Dumnezeu. Datorită acestor fapte minunate, Sf. Averchie a fost considerat „întocmai cu Apostolii”.
După o viață plină de fapte nobile, Sfântul Averchie s-a întors la Hieropolis, unde a murit. După moartea sa, la mormântul său s-au petrecut numeroase minuni. El a scris propriul epitaf, care a fost gravat pe piatra de mormânt, aceasta fiind păstrată și astăzi în Muzeul Lateran.
Pomenirea celor Șapte Tineri din Efes
În aceeași zi, este comemorată și pomenirea celor Șapte Tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Constantin. Acești sfinți au trăit în timpul împăratului Deciu. Ei s-au sfătuit și și-au împărțit averea la săraci, retrăgându-se într-o peșteră pentru a se ruga lui Dumnezeu, cerându-i să le ia sufletele pentru a nu cădea în mâinile împăratului.
După ce împăratul Deciu s-a întors la Efes, a aflat de ei și a dorit să-i oblige să aducă jertfe idolilor. Așa că, aflând că au murit în peșteră, a ordonat să fie astupată gura acesteia. Trei sute șaptezeci și doi de ani mai târziu, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mic, s-a răspândit un eres care nega învierea. Observând tulburarea din Biserica lui Dumnezeu, unde chiar și unii episcopi erau afectați de acest eres, împăratul s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi pentru a obține claritate. Ruga sa nu a fost ignorată, iar Domnul i-a arătat un semn.
Descoperirea unei comoare misterioase
Într-o zi, un tânăr a decis să își construiască un staul pentru turma sa, în apropierea unei peșteri. În timp ce îndepărta pietrele de la intrarea peșterii, s-a deschis o ușă misterioasă, iar din porunca divină, șapte tineri sfinți care fuseseră îngropați acolo s-au trezit. Aceștia discutau între ei, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc, hainele lor rămânând intacte și nealterate de trecerea timpului.
Între timp, unul dintre tineri, Maximilian, le-a amintit colegilor săi despre persecuțiile lui Deciu și a propus să rămână fervenți în credința lor. Îi cerea fratelui Iamvlih să meargă la piață să cumpere pâine, deoarece se culcaseră flămânzi. Iamvlih a plecat spre cetate, dar pe drum a observat un semn al Crucii la poartă, ceea ce l-a făcut să se întrebe dacă nu cumva visează, având în vedere schimbările din jurul său.
Cumpărând pâine, Iamvlih a observat că vânzătorii vorbeau între ei despre argintul pe care îl adusese, considerându-l o comoară. Frica s-a instalat în inima lui, temându-se că îl vor recunoaște și vor raporta la împărat. A încercat să se convingă pe sine că trebuie să scape, rugându-i pe vânzători să îi lase drumul liber, dar aceștia au cerut dovezi ale comorii.
Capturat și dus la proconsulul cetății, Iamvlih a fost întrebat despre comoară. A negat că ar ști de vreo comoară, explicând că banii erau moșteniți de la părinți și că nu înțelegea situația în care se afla. Proconsulul l-a întrebat despre originea sa și despre părinții săi, cerându-i să îi aducă pentru a verifica veridicitatea spuselor sale.
În ciuda încercărilor sale de a se apăra, Iamvlih a fost confruntat cu dificultăți, deoarece proconsulul îi explica că monedele pe care le deținea erau bătute cu trei sute de ani în urmă, în vremea lui Deciu. Astfel, tânărul s-a văzut prins într-o situație din care părea imposibil să scape.
Minunile și Revelațiile din Peștera Sfinților
Într-un episod deosebit din istoria creștinismului, Iamvlih, căzând la picioarele autorităților, a cerut informații despre împăratul Deciu, care se presupunea că se află în cetatea respectivă. Aceștia i-au răspuns că Deciu nu mai era acolo de mulți ani. Iamvlih, dornic să își susțină afirmațiile, i-a invitat să-l urmeze la soții săi, ascunse într-o peșteră, unde considera că vor putea verifica povestea sa. El a explicat că, în drum spre a cumpăra pâine, l-a văzut pe Deciu intrând în cetate.
Episcopul Marin, auzind cele spuse de Iamvlih, a simțit că se petrece o minune și a decis să îl însoțească. Intrând în peșteră, Iamvlih s-a îndreptat spre partea dreaptă a ușii, unde a descoperit un sicriu pecetluit cu două peceti de argint, lăsat de creștinii Rufin și Teodor, care fuseseră trimiși de Deciu să astupe peștera. În sicriu erau table de plumb pe care erau scrise numele sfinților. Toți cei prezenți au fost uimiți de descoperire.
Deschizând sicriul și citind scrierile, au intrat în peșteră și au descoperit sfinții, căzând la picioarele lor și punând întrebări despre istoria lor și despre faptele împăratului Deciu. Toți s-au minunat și l-au slăvit pe Dumnezeu pentru aceste revelații. Proconsulul și episcopul au scris împăratului Teodosie despre cele întâmplate.
Împăratul, umplut de bucurie la aflarea veștilor, a mers cu repeziciune la peșteră. Odată ajuns, s-a prăbușit la pământ, udând picioarele sfinților cu lacrimile sale, bucurându-se că Domnul i-a ascultat rugăciunile, arătându-i învierea mortilor. După o discuție îndelungată cu sfinții și liderii cetății, aceștia au fost cuprinși de un somn profund și, privind, au adormit în Domnul.
Împăratul a oferit apoi haine scumpe, aur și argint, realizând șapte sicrie în cinstea sfinților. În acea noapte, sfinții i s-au arătat și i-au spus: „Lasă-ne, împărate, pe pământ, unde am înviat odată.” A fost organizată o mare adunare a episcopilor, iar împăratul, conform viziunilor primite, a celebrat un praznic cu bucurie, oferind milostenie săracilor din Efes și aducând daruri poporului său. De asemenea, a eliberat episcopii închiși pentru propovăduirea învierii, iar întreaga comunitate a sărbătorit cu recunoștință și laudă adusă lui Dumnezeu.
În această zi deosebită, s-au sărbătorit și sfinți precum Alexandru, episcopul, Iraclie, Anna, Elisaveta, Teodota și Glicheria. Sfântul Alexandru, învățând și botezând pe mulți, a fost prins de guvernator și a fost supus unor chinuri, dar a rămas neclintit în credința sa.
Răbdarea și Credința Sfântului Alexandru
Într-o perioadă în care presiunea de a se închina idolilor era extrem de mare, Sfântul Alexandru a refuzat să se supună acestei practici. În urma răbdării sale, soldatul Iraclie a fost impresionat de credința sa în Hristos. Cu toate că Alexandru a fost supus la chinuri severe, acesta a perseverat în credința sa, iar în cele din urmă, i s-a tăiat capul.
Sfântul Alexandru a continuat să realizeze minuni și să vindece răni, atrăgând astfel spre credința în Hristos și patru femei: Teodota, Glicheria, Anna și Elisaveta. Acestea, îndemnându-se să mustre înșelăciunea idolilor în fața guvernatorului, au fost și ele condamnate la moarte prin decapitare.
În aceeași zi, Sfântul Alexandru a suferit martiriul, fiind lovit de sabie. De asemenea, este pomenit și Sfântul Mucenic Zaharia, care a pătimit pentru credință. Tot în această zi, s-au sărbătorit și Sfântul Ruf, care a trecut la cele veșnice în pace, precum și Cuviosul Lot, care s-a sfârșit în liniște.
Prin sfintele lor rugăciuni, cerem, Doamne, milă și mântuire pentru noi. Amin.
