Formare profesională în Germania pentru 14 elevi din Medgidia.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Formare profesională în Germania pentru elevii din Medgidia

Un grup format din 14 elevi, însoțiți de doi profesori de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, participă la un stagiu de formare practică în Germania, între 21 octombrie și 1 noiembrie 2024. Această mobilitate face parte din proiectul Erasmus+ intitulat „Pași către un viitor de succes în IT”. Scopul principal al acestei inițiative este de a îmbunătăți competențele profesionale ale elevilor în domeniile informatică și robotică, de a dezvolta abilitățile lingvistice și de a forma deprinderi necesare în realizarea aplicațiilor IT inovatoare, cu un accent pe protejarea mediului.

În prima săptămână a stagiului, elevii au fost împărțiți în două echipe, după ce au susținut un interviu. Aceștia au fost organizați în departamente care reflectă structura unei companii și au primit diverse sarcini de lucru. Fiecare echipă a lucrat sub supravegherea unui mentor, fiind responsabili de proiectarea pieselor, printarea 3D și pregătirea componentelor electronice necesare, conform informațiilor furnizate de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia.

În săptămâna următoare, echipele vor avea ca obiectiv realizarea circuitelor electrice și programarea mecanismelor create, pentru a finaliza proiectele selectate – un braț robotic și un vehicul destinat transportării acestuia. Proiectul Erasmus de formare profesională VET „Pași către un viitor de succes în IT” (cod proiect 2024-1-RO01-KA122-VET-000204967) vizează pregătirea profesională a elevilor de la specializarea matematică-informatică, conform standardelor europene, facilitând astfel o mai bună integrare a absolvenților de liceu pe piața muncii.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *