Viorel Ionescu a depus jurământul pentru un nou mandat de primar în Hârșova
Viorel Ionescu a fost învestit oficial în funcția de primar al orașului Hârșova, marcând astfel începutul celui de-al treilea său mandat. Ceremonia a avut loc în prezența subprefectului Senol Ali, care a asistat la ședința de constituire a Consiliului Local și la învestirea primarului.
În discursul său, Ionescu a subliniat importanța colaborării și a responsabilității în slujba comunității. „Dragii mei hârșoveni, începem un nou capitol împreună. Îi mulțumesc domnului subprefect pentru susținere și implicare. Să ne inspirăm din exemplul acestor oameni dedicați și să ne angajăm să servim comunitățile noastre cu onoare”, a declarat primarul.
Ionescu a menționat cu mândrie că este cel mai tânăr și primul primar care beneficiază de încrederea cetățenilor pentru un al treilea mandat. „Nicio luptă nu a fost ușoară, dar am demonstrat că, împreună, putem construi lucruri frumoase și putem depăși multe provocări. Vă mulțumesc pentru încredere și pentru alegerea stabilității și continuității”, a adăugat el.
El a subliniat, de asemenea, importanța colaborării cu noii consilieri, exprimându-și speranța că aceștia vor pune binele orașului înaintea intereselor personale. „Dacă vom rămâne uniți și vom lucra cu sinceritate, sunt convins că putem realiza lucruri valoroase pentru Hârșova”, a concluzionat primarul Ionescu, subliniind rolul esențial al comunității în transformarea orașului.