Celebrul Eveniment de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”
Pe 3 octombrie 2024, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța a marcat 143 de ani de învățământ militar de marină, o tradiție care a început odată cu înființarea Școlii Copiilor de Marină la Țiglina-Galați.
Lansarea Monografiei „Școala Copiilor de Marină”
Cu această ocazie, istoricul Adrian Ilie, directorul colegiului, a prezentat monografia „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România”, publicată recent la Editura Ex Ponto.
Lucrarea detaliază misiunea instituției, care a fost creată pentru a oferi educație copiilor militarilor căzuți în luptă, a celor activi și, ulterior, a celor care aspirau la o carieră în domeniul maritim.
Conținutul Monografiei
În cele 150 de pagini ale cărții, directorul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” evocă numele a 18 profesori care au contribuit la formarea cadeților marinari. În ediția de față, ne concentrăm asupra altor șase cadre didactice esențiale în evoluția elevilor care au trecut pragul acestei instituții: cdor. Dimitrie Poenaru, cdor. Constantin Pogonat, protopop Gheorghe Rădulescu, cdor. Eugeniu Botez, cdor. Vasile Toescu și cpt. cdor. Angelo Frunzianescu.
Este important de menționat că informațiile necesare pentru a elabora fișa biografică a lui Vasile Toescu au fost insuficiente.
Profilul lui Dimitrie Poenaru
Dimitrie Poenaru s-a născut în 1860 și a absolvit Școala Navală din Brest în 1882. A ocupat diverse funcții de-a lungul carierei sale, printre care ofițer la Depozitul Flotilei, comandant al puitorului de mine „Alexandru cel Bun”, ofițer secund pe bricul „Mircea” (I) în 1890, și ofițer la bordul crucișătorului „Elisabeta” în timpul inaugurării canalului Kiel în 1895. A fost, de asemenea, comandant al Diviziei de Dunăre, director al Marinei în Administrația Centrală a Războiului și căpitan al portului Galați în 1905. Dimitrie Poenaru a murit în 1932.
Profilul lui Constantin Pogonat
Constantin Pogonat, născut pe 25 mai 1886 în Bârlad, a fost fiul Elvirei și al lui Traian Pogonat. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din București și a urmat cursurile Școlii Navale între 1901 și 1905, precum și Academia Navală din Livorno între 1905 și 1908. La 1 iulie 1908 a fost avansat la gradul de sublocotenent și a început activitatea la Divizia de Dunăre. Între martie și decembrie 1909, a fost îmbarcat pe avizoul „România”. La 1 aprilie 1910, a fost integrat în echipajul monitorului „I.C. Brătianu”, având responsabilități legate de manevre și proiector. La 1 octombrie 1911 a fost avansat la gradul de locotenent.
Cariera lui Constantin Pogonat a fost marcată de o pregătire solidă, fiind apreciat pentru abilitățile sale de marinar și pentru voința de a excela în domeniu.
Cariera militară a căpitan-comandorului Constantin Ciuchi
În anul 1911, căpitan-comandorul Constantin Ciuchi, noul comandant al navei, a fost evaluat în Foaia calificativă, unde s-a menționat că subordonatul său „N-are spirit de ordine. Cultura generală spre progres.” Aceste aprecieri inițiale au fost ulterior contrazise de experiențele ulterioare ale superiorilor săi.
Transferat la Serviciul Transporturilor, locotenent-comandorul Vasile Pantazzi a descoperit în tânărul locotenent un individ capabil, cu perspective promițătoare pentru cariera sa. În Foaia calificativă din 1912, Pantazzi a subliniat trăsăturile pozitive ale subordonatului său, notând: „Inteligență mijlocie. Disciplinat și respectuos față de superiori. Educație militară și socială îngrijită. Muncitor, lucrează întotdeauna cu bunăvoință și de multe ori cu entuziasm, iar ca însărcinat administrativ al serviciului a fost de o corectitudine exemplară.”
Implicarea în operațiunile Escadrei de Monitoare
Ca urmare a meritelor sale, Ciuchi a fost desemnat comandant al vedetei nr. 2 „Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan” și a participat la toate operațiunile Escadrei de Monitoare. Comandorul Dimitrie Poenaru, liderul Diviziei de Dunăre, a apreciat performanța acestuia, afirmând că „A comandat vedeta cu distincție, executând diferite recunoașteri și numeroase voiaje pentru Marele Cartier General al Armatei. Sănătate robustă, poate suporta greutățile unei campanii.”
Pentru realizările sale, Ciuchi a fost deja distins cu Medalia jubiliară din 10 mai 1906 și Avântul Țării din 1913. De asemenea, căpitan-comandorul Dumitru Lupașcu, de la monitorul „Brătianu”, l-a propus pentru avansarea la gradul de căpitan.
Activitatea la Școala Navală
La 1 septembrie 1926, Constantin Ciuchi a fost numit ajutor al comandantului Școlii Navale. În perioada de vară, între 15 mai și 15 octombrie 1926, a comandat bricul „Mircea”, având la bord elevi ai Institutului Maritim și ofițeri care lucrau la hidrografie. Comandorul Petre Bărbuneanu a remarcat în Foaia calificativă din 1927 că „A condus nava cu multă pricepere și tact, dând rezultate apreciabile, constatate la inspecția de sfârșit de campanie.”
Pe 1 aprilie 1927, Ciuchi a fost numit comandant al Institutului Maritim, reușind să se familiarizeze rapid cu regulamentul și specificul instituției, pe care a îngrijit-o cu multă dăruire. Între 27 aprilie și 1 octombrie 1928, a fost de asemenea comandant al N.M.S. „Mircea”, iar pe 1 octombrie 1928 a preluat conducerea Școlii de Specialități.
Ultimii ani de carieră
Până la trecerea sa în rezervă, pe 7 iunie 1939, din cauza limitării de vârstă, Constantin Pogonat, avansat la gradul de comandor pe 10 mai 1931, a ocupat funcții importante, inclusiv comandant al Școlii de Aplicație (1 octombrie 1928 – 1 aprilie 1931), comandant al Corpului Depozitelor Maritime (1 aprilie – 10 mai 1931) și comandant al Bazei Navale Maritime (10 mai 1931 – 1 aprilie 1939). În perioada finală a carierei sale, a fost la dispoziția Comandamentului Litoralului Maritim (1 aprilie – 7 iunie 1939).
Despre Gheorghe Rădulescu
Părintele Gheorghe Rădulescu s-a născut pe 21 noiembrie 1866, în satul Lutu-Alb, comuna Urleasca, județul Brăila. Provenind dintr-o familie cu 11 copii, părinții săi, Marioara și Radu Jipa, aveau rădăcini adânci în comunitatea locală, iar unul din bunici, părintele Nicolae Duhovnicul, era preot în satul Herăști, județul Giurgiu.
A urmat cursurile școlii primare „de la Maica Domnului” din Brăila, continuând cu gimnaziul până în 1881, când le-a întrerupt. Ulterior, a reușit să se înscrie ca bursier la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” din Galați, prin intermediul unui concurs.
Studii și carieră religioasă
După finalizarea studiilor seminariale în 1885, a fost numit învăţător în localitatea Satu Nou, comuna Chişcani, judeţul Brăila. Cu ajutorul economiilor acumulate din activitatea sa didactică, a decis să se mute la Bucureşti, unde, între anii 1886 şi 1889, a beneficiat de o bursă la cursul superior al Seminarului Central din capitală. După ce a absolvit Seminarul Central, s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În urma căsătoriei cu Zina Emilian Dănescu, oficiată pe 19 august 1890, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Antim“ din Bucureşti, la 22 martie 1892. La scurt timp, pe 1 iunie 1893, a fost transferat la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, unde a fost numit protoiereu al judeţului Constanţa de către episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos. A demisionat din această funcţie pe 25 mai 1902.
Contribuții și realizări
Sub conducerea sa, Protoieria Constanţa a trecut printr-o perioadă de dezvoltare semnificativă. În cei aproape zece ani în care a ocupat funcţia de protopop (din iunie 1893 până în mai 1902), s-a dedicat îmbunătăţirii vieţii bisericeşti, contribuind la construirea mai multor lăcaşuri de cult şi promovând educaţia preoţilor. A dat dovadă de implicare personală prin continuarea lucrărilor la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, care a fost sfinţită pe 22 mai 1895 de episcopul Partenie Clinceni. A fost apreciat ca un protopop deosebit, un intelectual remarcabil şi un susţinător activ al prestigiului Bisericii, având un rol important în promovarea vieţii religioase în Dobrogea.
Deşi a fost hirotonit preot şi numit protopop înainte de a finaliza studiile la Facultatea de Teologie, a reuşit să-şi susţină teza de licenţă cu titlul „Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor“ în anul 1904. Această lucrare a fost bine primită şi a devenit un reper important în domeniu.
Ulterior, a urmat cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a susţinut teza „Studiu istoric asupra celor dintâi veacuri creştine“ pe 28 decembrie 1920, cu referent principal pe profesorul Dragomir Demetrescu. Susținerea tezei i-a adus titlul de doctor în Teologie, cu distincţia „Magna cum laude“.
Despre Eugeniu Botez
Cunoscut sub numele de Jean Bart, comandorul Eugeniu Botez s-a născut pe 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava. Fiul unui militar, generalul Panait Botez, a urmat cursurile primare la Iași, avându-l ca învățător pe celebrul povestitor Ion Creangă. În 1889, s-a transferat la Şcoala Fiilor de Militari.
Pe 1 iulie 1894, a fost admis la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, pe care a absolvit-o pe 1 iulie 1896, obţinând gradul de sublocotenent de marină. Între anii 1896 şi 1898, a fost elev-ofițer la Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină, de lângă Depozitul Echipajelor Flotilei din Galaţi. După absolvire, a ocupat funcții în cadrul Diviziei de Dunăre și, ulterior, la Divizia de Mare.
Pe 10 mai 1901, a fost avansat la gradul de locotenent, iar între 1905 și 1906 a lucrat la Căpitenia Portului Călărași, unde a înființat primul Registru istoric al portului. În anul 1906, a fost promovat la gradul de căpitan.
Activitatea lui Eugeniu Botez în Marina Militară
Între 1910 și 1912, Eugeniu Botez a ocupat funcția de comisar maritim în Portul Sulina, demisionând din această poziție și fiind trecut în rezervă la 1 ianuarie 1912. În timpul Primului Război Mondial, el a fost mobilizat ca și comandant militar al portului Sulina, colaborând cu Comisia Europeană a Dunării. Botez a avut un rol semnificativ în gestionarea relațiilor cu partea rusă, în special după anul 1917. După demobilizare, în 1919, s-a dedicat în întregime carierei de scriitor.
Referitor la cariera sa în Marina Militară, Botez a îndeplinit diverse funcții, precum comandant de port în Constanța și Sulina în anii dificili ai războiului de întregire, ofițer la Arsenalul Marinei din Galați, precum și comandant de navă fluvială. De asemenea, el a avut o activitate didactică importantă, atât în mediul civil, cât și în cel militar. În anul școlar 1902-1903, a fost profesor suplinitor de matematică și geografie la viitorul Liceu „Mircea cel Bătrân”, având legături directe cu bricul „Mircea”, unde a fost elev și ofițer.
Între 1902 și 1904, Botez a fost numit director de studii la Școala de Marină, unde a predat istorie, geografie și gramatică. Datorită contribuției sale la educația marină, a fost decorat cu Coroana României clasa a V-a.
Despre Angelo Frunzianescu
Angelo Frunzianescu a fost un ofițer al Marinei Române, născut în Viena, și a absolvit Școala navală din Fiume, Italia. A fost director al Școlilor și Depozitelor de Mare și, în timpul Primului Război Mondial, a condus apărarea portului Constanța. Odată cu intrarea trupelor rusești în port, Frunzianescu a fost sub comanda amiralului Patton, care conducea escadrila rusă. Aceasta a instalat posturi de observație de-a lungul litoralului și a montat un baraj de aproximativ 1.000 de mine mecanice în apele de adâncime.
În plus, baterii de coastă și unități de artilerie au fost plasate strategic pentru a asigura apărarea. Prima pierdere semnificativă a fost remorcherul „Ovidiu”, comandat de sublocotenentul I. Stoicescu, care s-a lovit de o mină în încercarea de a avertiza o navă turcească, explodând în urma impactului. Incidentul a dus la moartea a patru marinari, inclusiv a comandantului.
În consemnările sale, cpt. comandor Angelo Frunzianescu relata: „La 8 dimineața, deasupra portului au apărut trei aeroplane inamice. În ciuda ripostei puternice a bateriilor rusești și românești și a tuturor navelor de război, au fost aruncate 22 bombe. Dintre acestea, una a avariat stația de petrol, alta un depozit gol, iar trei au căzut între magazii. Prima victimă a fost un muncitor docher, iar apoi s-au alăturat alți 6 marinari de pe cuirasatul rus «Rostislav».”
