Pomenirea Sfinților din 29 octombrie
În data de 29 octombrie, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfânta Preacuvioasă Mare Mucenită Anastasia Romana, care a trăit pe timpul împăraților Deciu și Valerian, sub conducerea guvernatorului Prob. Anastasia, de origine română, era o tânără care locuia într-o mănăstire. Aceasta a mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos, fiind supusă la numeroase torturi, printre care bătăi, arsuri pe jar și biciuiri. În cele din urmă, a fost spânzurată, supusă la chinuri extreme și ucisă brutal.
În aceeași zi, Biserica îl pomenește și pe Preacuviosul Părintele nostru Avramie, al cărui nume este legat de o poveste de dedicare și sacrificiu. Avramie era fiul unor părinți creștini și, căsătorit fără voia lui, a ales să renunțe la toate pentru dragostea față de Dumnezeu. S-a retras într-o chilie, unde s-a dedicat nevoințelor spirituale. După zece ani de asceză, a fost hirotonit preot. După moartea fratelui său, a îngrijit o fetiță de nouă ani, pe care a adus-o lângă el. La vârsta de douăzeci de ani, aceasta a căzut în păcat, dar Avramie a îmbrăcat o haină de ostas și a mers să o salveze, reușind să o aducă înapoi și să o ajute să se pocăiască, făcând ulterior minuni.
De asemenea, în această zi este pomenit și Sfântul Mucenic Chiril, împreună cu Sfinții Mucenici Min și Mineu, precum și Sfântul Sava Stratilatul, care a suferit pentru credința sa. Tot în această zi, se aduce aminte și de Maica noastră Ana, care a ales să își schimbe numele și portul, devenind Evfimian. Născută în Bizanț, Ana era fiica unui diacon din biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Rămânând fără părinți, a fost dată spre căsătorie, dar, după câțiva ani, a fost chemată înapoi de la Muntele Olimpului unchiul ei, un om sfânt și înțelept, care a recunoscut că Ana era destinată unei vieți de nevoință și s-a rugat pentru binecuvântarea ei.
Astfel, această zi este plină de amintiri ale suferințelor și credinței neclintite ale sfinților, care continuă să inspire generații după generații de credincioși.
Un Drum Plin de Încercări
Într-o vreme de mare încercare, o femeie fericită a fost îndemnată să se întărească în fața greutăților vieții. „Fii tare și îmbărbătează-te, fiica mea, căci multe sunt încercările pe care le vor suporta drepții. Nu vei naște din pântecele tău până nu îți vei îngropa mai întâi soțul”, i-a spus un om sfânt. Aceasta s-a întâmplat cu adevărat; după ce a fost însărcinată timp de șase luni, soțul ei a murit. Plângând și jucându-se cu durerea, după nașterea copilului, l-a dat în grija unui unchi de-al ei.
Supunându-se nevoințelor pustnicești, ea a trăit o viață de sihăstrie, cunoscută celor care i-au urmat exemplul. În această perioadă, un sfânt de la Muntele Olimpului a venit din nou la ea, cunoscându-i suferințele anterioare. A căzut la picioarele ei, cerând binecuvântarea ei, și a auzit cuvintele: „Întărește-te în Domnul, fiica mea”. Curioasă, a întrebat: „Unde este copilul tău?” La care ea a răspuns: „Unul l-am dat fratelui tău, iar celălalt este cu mine”. Cu inima plină de durere, a adus amândoi copii înaintea staretului, rugându-se: „Roagă-te pentru acești copii, cinstite părinte”.
Staretul i-a răspuns: „Aceștia nu au nevoie de rugăciune!” Cuvintele sale au fost greu de suportat pentru ea, iar suspinând, a exclamat: „Vai mie, păcătoasei, ce rău mă așteaptă!” Staretul a continuat: „Nu ți-am spus că drepții au multe încercări? Dacă nu suferim, nu ne vom mântui niciodată, căci așa este voința lui Dumnezeu”. Ea a întrebat cu neliniște: „Oare Domnul nostru Hristos a hotărât să-mi mute copiii în lumea de dincolo?” Iar părintele a răspuns: „Ai spus bine, fiica mea, căci în curând îi va lua Domnul de la tine”.
Mulțumind lui Dumnezeu, ea a început să împartă averea sa săracilor. După o scurtă vreme, copiii ei au murit, iar ea a plâns mult după ei, continuând să dăruiască ceea ce mai rămăsese. Mergea la biserici, făcând rugăciuni și aprinzând lumânări. Căutând iertare de la toți, a întâlnit un monah de la Muntele Olimpului care a tuns-o în chip monahicesc. Astfel, s-a îmbrăcat cu haine de bărbat pe dedesubt și cu cele de femeie pe deasupra, plecând în ascuns spre părțile Olimpului. Acolo, lăsând definitiv portul femeiesc, s-a îndreptat spre o mănăstire de obște, cerând să-l vadă pe egumen.
Portarul a dus vestea egumenului, iar ea a fost chemată. Căzând la picioarele egumenului, a cerut binecuvântarea acestuia, iar el, binecuvântând-o și ridicând-o, a întrebat: „Care este motivul venirii tale aici? Și cum te cheamă?” La care ea a răspuns: „Motivul venirii mele la această sfântă mănăstire, sfinte părinte, este mulțimea păcatelor mele, căci…”.
Căutarea Spirituală a Sfintei Evfimian
Într-o zi, staretul a vorbit despre dorința de a-l găsi pe Dumnezeu, blând și milostiv, în ziua judecății, mărturisind că își dedică viața în sihăstrie. El a afirmat: „Dacă ai în inima ta gândul de a te mântui, fiul meu, evită aglomerația, deoarece firea umană este ușor copleșită de gândurile poftelor.” Aceste cuvinte, rostite cu blândețe, au inspirat-o pe o tânără, care a fost îndrumată să se alăture celorlalți frați monahi.
Tânăra a progresat atât de mult în faptele bune și smerenie, încât a devenit un exemplu pentru toți monahii care se nevoiau în mănăstire. În același timp, sluga pe care o desemnase pentru a avea grijă de casa ei a început să o caute. Întâlnind un monah care o tunsese, l-a întrebat dacă știe unde se află stăpâna sa, care a renunțat la cele pământești pentru a căuta cele cerești. Monahul a recunoscut că știe despre ea, dar nu era la curent cu locația ei actuală, sugerând să se îndrepte împreună spre o mănăstire.
Ajungând la mănăstire, au aflat de la portar că tânăra căutată era înăuntru. Monahul a cerut informații despre ea, iar când a ieșit, i-a prezentat sluga. Tânăra a fost încântată să afle că sluga sa a muncit din greu pentru a o găsi și a acceptat invitația de a merge la mănăstire. După ce a primit binecuvântarea egumenului și a fraților, a plecat cu sluga și monahul către lavra.
Petrând o vreme acolo, tânăra a început să săvârșească minuni, iar vestea acestor fapte extraordinare s-a răspândit rapid. O mulțime de oameni care își doreau să se desprindă de lume și să devină monahi au început să vină la mănăstire, însă spațiul era insuficient pentru toți. Egumenul a decis să informeze patriarhul de la Constantinopol, Sfântul Tarasie, despre minunile săvârșite de monahul Evfimian. Aceasta a dus la o afluență și mai mare de căutători de mântuire, ceea ce a dus la înghesuială în mănăstire.
În urma acestor evenimente, patriarhul a decis să ofere un teren părăsit pentru extinderea mănăstirii. Egumenul a început construcția unei noi mănăstiri, dedicată mântuirii sufletești a multora, care este cunoscută astăzi sub numele de mănăstirea avramitenilor. Aici, sfânta a continuat să își petreacă timpul în nevoință.
Odată cu răspândirea vestii despre viața sa îngerească, numărul celor care veneau la mănăstire a crescut semnificativ. Cu toate acestea, sfânta a fost supusă și unor atacuri din partea unui fals monah, care o defăima și o batjocorea. În ciuda acestor provocări, ea a rămas neclintită, considerând că aceste neplăceri nu îi făceau altceva decât să o întărească în credință. Astfel, s-a dovedit că, în ciuda încercărilor, viața sa a fost un exemplu de devotament și răbdare în fața dificultăților.
Întâmplări din viața Sfintei Mucenițe Melitina
Într-o vreme, un personaj malefic a început să răspândească vorbe de ocară despre o femeie nevinovată, încercând să o discrediteze. Acesta a fost avertizat că, dacă continuă să defăimeze, va avea de suferit, deoarece vorbea despre o persoană care, cu puțin timp înainte, împărțise averea sa săracilor. Această femeie, deși era considerată de el o ființă de nimic, era în realitate un simbol al bunătății. Deși a încercat să o umilească, planurile lui au fost zadarnice, iar el a fost pedepsit de divinitate, suferind o nedumerire fizică profundă.
După acest incident, bărbatul s-a întors în patria sa, unde a fost prins pentru o crimă și condamnat la moarte, plătind astfel prețul pentru faptele sale malefice. Între timp, sfânta, aflată sub o mare presiune socială și acuzată pe nedrept, a ales să se retragă. Cu ajutorul a doi monahi, Evstatie și Neofit, s-a stabilit într-o biserică din apropierea Steno, unde a dus o viață de rugăciune și dedicare.
După o vreme, a fost chemată în Bizanț de către alți monahi, unde a petrecut restul vieții sale, aducând mângâiere și vindecări celor care veneau la ea. Sfânta a murit în pace, lăsând în urmă un exemplu de credință și devotament.
Pomenirea Sfintei Mucenițe Melitina
În aceeași zi, este comemorată și Sfânta Mucenită Melitina, care a fost acuzată pe nedrept de a fi creștină. În fața stăpânitorului, a fost supusă la umilințe severe, fiind bătută și dezbrăcată. Cu toate acestea, a continuat să își exprime credința, provocându-l pe stăpânitor prin disprețul ei față de idolii săi. A suferit multe chinuri, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, a rămas nevătămată. În cele din urmă, a fost executată prin decapitare, oferindu-și sufletul lui Dumnezeu.
Pomenirea Sfântului Mucenic Atanasie
De asemenea, în această zi se face pomenirea Sfântului Atanasie, un mucenic din Sparta Ataliei, care a mărturisit credința sa în anul 1653 în Muntania. Prin rugăciunile lor sfinte, cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne milui și a ne mântui. Amin.
