Domiciliul și Reședința: Diferențe Cheie în Legea Românească
În sfera documentelor oficiale și a aspectelor juridice, două concepte esențiale sunt reședința și domiciliul. Deși la prima vedere pot părea similare, există distincții semnificative între acestea. Legislația românească, inclusiv Codul civil și Ordonanța de Urgență nr. 97/2005, abordează aceste concepte în mod distinct.
Stabilirea Domiciliului și Reședinței
Conform articolului 86 din Codul civil și articolului 26 din OUG nr. 97/2005, cetățenii au dreptul de a-și stabili sau schimba domiciliul sau reședința în mod liber, atât în România, cât și în străinătate, cu excepția cazurilor specificate de lege. Este important de subliniat că cetățenii români pot avea simultan doar un singur domiciliu și/sau o singură reședință. În cazul în care o persoană deține mai multe locuințe, aceasta poate alege să își stabilească domiciliul sau reședința într-una dintre ele.
Ce reprezintă Reședința?
Potrivit articolului 88 din Codul civil, reședința unei persoane fizice este definită ca locul unde aceasta își are locuința secundară. Reședința se referă la locul în care o persoană locuiește temporar, indiferent de durata șederii. Aceasta se deosebește de domiciliu și poate suferi modificări de-a lungul vieții. Reședința este relevantă pentru diverse proceduri administrative, cum ar fi înscrierea la medicul de familie, la instituțiile de învățământ sau pentru votul în alegerile locale.
În situația în care reședința nu este cunoscută, aceasta va fi considerată ca fiind la ultima adresă de domiciliu cunoscută. Dacă nici aceasta nu este disponibilă, persoana este considerată că domiciliază la locul în care se află în prezent.
Procedura de Înscriere a Reședinței
Conform OUG nr. 97/2005, modificată prin Ordonanța nr. 9 din 25 ianuarie 2024, procesul de înscriere a reședinței implică următorii pași:
- Solicitantul trebuie să completeze o cerere pentru stabilirea reședinței, pe care o va depune împreună cu actul de identitate și cu unul dintre documentele specificate la articolul 28 alineatul (1) literele a), b) sau, după caz, litera d) la Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. Aceste documente pot include:
- Acte care atestă validitatea titlului locativ;
- Declarația scrisă a găzduitorului (persoană fizică sau juridică) care confirmă primirea în spațiu, însoțită de documentele menționate anterior;
- Un document emis de autoritatea locală care să ateste că solicitantul sau, după caz, găzduitorul figurează în Registrul agricol cu un imobil destinat locuinței.
- De asemenea, solicitantul va depune o declarație pe propria răspundere care să confirme că locuiește efectiv la adresa respectivă mai mult de 15 zile pe lună.
- Mențiunea privind stabilirea reședinței va fi acordată pentru o perioadă de maximum un an, având valabilitate pe durata șederii efective la adresa declarată. Aceasta nu poate fi înregistrată dacă, în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la aceeași adresă.
- Mențiunea se va înscrie pe un document denumit dovada de reședință.
Procedura de Înscriere a Reședinței
Începând cu momentul stabilirii condițiilor tehnice, cererea pentru înscrierea reședinței se va formula exclusiv în format electronic. Evaluarea și aprobarea acesteia vor fi reglementate prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență relevante.
Este important de menționat că anumite categorii de persoane sunt scutite de obligația de a solicita înscrierea reședinței în actul de identitate. Acestea includ persoanele care locuiesc temporar la o altă adresă din motive legate de serviciu sau turism, precum și persoanele internate într-o unitate medicală.
Definiția Domiciliului
Conform articolului 27 din OUG nr. 97/2005, domiciliul unei persoane fizice este locul unde aceasta declară că are reședința principală. Domiciliul este esențial pentru exercitarea drepturilor și libertăților cetățenești, iar adresa de domiciliu este menționată în actul de identitate. Astfel, dovada domiciliului se face prin intermediul acestui document.
În ceea ce privește minorii, domiciliul este stabilit la părinții acestora sau, în funcție de situație, la părintele cu care copilul locuiește sau la un reprezentant legal, ori la persoana fizică sau juridică care are copilul în plasament.
Pentru minorii care nu au obținut încă primul act de identitate, dovada identității se face cu certificatul de naștere. Dovada domiciliului se poate realiza prin certificatul de naștere, însoțit de actul de identitate sau pașaportul unuia dintre părinți, în cazul în care aceștia au domiciliul comun, sau, după caz, documentele corespunzătoare părintelui cu care locuiește minorul sau reprezentantului legal, inclusiv copia hotărârii instanței de judecată, în cazul măsurilor de protecție speciale prevăzute de legislație.
Documentele Necesare pentru Eliberarea Actului de Identitate
Pentru eliberarea actului de identitate, dovada adresei de domiciliu poate fi realizată prin următoarele tipuri de documente:
- a) acte care respectă condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, referitoare la titlul locativ;
- b) declarația scrisă a găzduitorului, fie persoană fizică, fie juridică, însoțită de unul dintre documentele menționate la lit. a) sau, după caz, la lit. d);
- c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, care atestă existența unui imobil destinat locuinței și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoanele care nu pot prezenta documentele de la lit. a) sau d);
- d) documentul emis de autoritatea administrației publice locale, din care să reiasă că solicitantul sau, după caz, găzduitorul este înscris în Registrul agricol, având un imobil destinat locuinței;
- e) actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal, însoțit, după caz, de documentele relevante.
Regulamente privind eliberarea actelor de identitate pentru minori și victime ale traficului de persoane
Conform reglementărilor în vigoare, există anumite acte necesare pentru minorii care doresc să obțină un act de identitate. Acestea includ documentele stipulate la lit. a), b) și d). De asemenea, în cazul victimelor traficului de persoane, se aplică documentele stabilite printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne.
Procedura de declarație de primire în spațiu
Declarația de primire în spațiu a găzduitorului, așa cum este menționată în reglementări, poate fi realizată în fața unui reprezentant al serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a unui polițist de siguranță publică, a unui notar public sau a unui funcționar din cadrul misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.
Declarația pe proprie răspundere în cazul minorilor
În situația minorilor sau a persoanelor care beneficiază de tutelă specială, declarația pe proprie răspundere trebuie să fie semnată de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentanții legali ai acestora.
Exemplificarea domiciliului
Pentru a clarifica noțiunea de domiciliu, putem lua ca exemplu cazul lui Ion Popescu, care are domiciliul înregistrat în București, pe Strada Libertății nr. 10. Această adresă este utilizată pentru corespondența oficială, vot și pentru declararea impozitelor. Chiar dacă Ion Popescu petrece mult timp la o reședință secundară în Brașov din motive profesionale, adresa din București rămâne domiciliul său legal. Astfel, toate documentele oficiale, notificările și alte comunicări trebuie trimise la adresa sa din București.
Obligația de declarare a schimbărilor de reședință
Conform OUG 97/2005, orice modificare temporară a locului de ședere care depășește 15 zile trebuie raportată autorității locale. Aceasta subliniază diferența dintre domiciliu, care este permanent, și reședință, care este temporară.
Importanța distincției între domiciliu și reședință
Înțelegerea acestei distincții este esențială pentru a cunoaște drepturile și obligațiile legale ale unei persoane, având un impact semnificativ asupra obligațiilor fiscale și drepturilor electorale. De aceea, o înțelegere corectă a acestor termeni este crucială pentru aplicarea corectă a legislației.
