Pomenirea Cuviosului Nifon
În această lună, pe data de 11, se sărbătorește pomenirea Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, cunoscut pentru viața sa de pustnic în Mănăstirea Dionisiu de pe Sfântul Munte Athos, în anul 1460 de la Hristos.
Originea și educația sa
Sfântul Nifon s-a născut în Tesalonic din părinți binecredincioși și de neam ales. Mama sa, Maria, provenea din această cetate, iar tatăl său, Daniel, era originar din Dalmatia. În Tesalonic, părinții lui au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae și Maria. După moartea tatălui, Dimitrie, fiul cel mare, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, în timp ce Nicolae a fost îndrumat spre studiul cărților sfinte. Acesta din urmă a arătat multă râvnă și, la vârsta de 12 ani, cunoștea deja toate rânduielile slujbelor bisericești, dedicându-se citirii cărților sfinte și dorind să-și aprofundeze cunoștințele.
Astfel, fără a-i împărtăși despre planurile sale atât dascălului, cât și mamei sale, el a urmat un monah învățat numit Iosif, ajungând la Epidar, unde a stat alături de vestitul pustnic Antonie. Acesta l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon.
Activitatea monahală
După trecerea la cele veșnice a pustnicului Antonie, călugărul Nifon, dornic să învețe, a aflat de un dascăl foarte învățat în cetatea Iarda, pe nume Zaharia, și a devenit ucenic al acestuia. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, dascălul Zaharia a fost hirotonit episcop, iar călugărul Nifon s-a mutat la Sfântul Munte Athos, stabilindu-se inițial în Mănăstirea Pantelimon. După o vreme, s-a retras în peștera Krughi, unde a dus o viață de pustnic, perfecționându-se în învățăturile sfinte.
A fost apoi chemat de către întâistatătorul Lavrei mari a Sf. Atanasie să predea. Constatând că în Mănăstirea Dionisiu, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, erau mulți monahi îmbunătățiți, s-a mutat acolo. A îmbrăcat haina schimniciei, fiind hirotesit, conform canoanelor, citet și ipodiacon, iar ulterior hirotonit ierodiacon și ieromonah.
Activitatea ca mitropolit
Prin nevoințele sale duhovnicești, rugăciune și dragoste față de toți, Sf. Nifon a devenit un adevărat luminător nu doar pentru Mănăstirea Dionisiu, ci și pentru întregul Sfânt Munte Athos, iar înțelepciunea sa a devenit cunoscută și în Tesalonic. Astfel, după moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor și clericilor l-a ales pe Sf. Nifon ca mitropolit al Tesalonicului, deși el a opus inițial această alegere.
Aici, Sfântul Nifon a propovăduit cuvintele Bisericii și a îndemnat pe cei bogați să ajute pe cei neputincioși și bolnavi, având o deosebită grijă pentru toți, indiferent de credința lor. Vestea despre puterea cuvintelor și faptele sale s-au răspândit rapid, iar după doi ani de la moartea patriarhului Constantinopolului, Sf. Nifon a fost numit patriarh al Constantinopolului și al întregii lumi.
Exilul și întoarcerea
În scurt timp, din cauza intrigilor unor clerici, Sf. Nifon a fost izgonit de la Patriarhie și trimis la Mănăstirea Sozopoli. Totuși, după doi ani, a fost readus pe scaunul patriarhal, dar din nou, din cauza intrigilor, a fost nevoit să renunțe la acest post.
Surghiunul Sfântului Nifon și vizita lui Radu cel Mare
Sfântul Nifon a fost surghiunit în cetatea Adrianopol, unde trăia sub pază militară. Vestea despre el s-a răspândit rapid, ajungând și la domnitorul Țării Românești, Radu cel Mare (1496-1508), care, dorind să-l întâlnească, a obținut permisiunea de la înalta Poartă pe când se afla la Constantinopol pentru a plăti tributul. Astfel, Radu cel Mare a călătorit la Adrianopol pentru a-l vizita pe Sfântul Nifon.
În fața sfântului, domnitorul a spus: „Eu, Stăpâne Sfinte, am dorit mult să mă învrednicesc a vedea fericita ta față. Slava lui Dumnezeu că astăzi m-am învrednicit de aceasta; sunt însă mâhnit de ispitirile ce le suferiți.” Sfântul Nifon i-a răspuns: „Preastrălucite Domn, prin multe necazuri ni se cuvine să intrăm în Împărăția cerurilor, căci Domnul a spus că trebuie să suferim primejdiile acestei vieți cu bucurie.”
Inspirat de aceste cuvinte, Radu cel Mare a zis: „Te rog, Arhieria ta, să vii în Țara Românească să ne înveți, căci suntem lipsiți de învățătura duhovnicească și de un păstor învățător. Acolo te vei odihni, iar toți te vor primi cu bucurie. Promite-mi că voi mijloci la Poartă pentru a-ți fi dată voie să vii.” Sfântul Nifon a acceptat, iar Radu cel Mare l-a adus în Țara Românească în anul 1504, unde a fost primit cu multă venerație, ca un adevărat Apostol al lui Dumnezeu.
După sosirea sa, Radu cel Mare i-a spus: „Te avem pe tine ca povățuitor și păstor al nostru, să ne ghidezi pe calea mântuirii și să ai autoritate asupra treburilor bisericești; orice vei porunci, se va face.” Sfântul Nifon a răspuns: „Mă rog, să acceptați cu bucurie orice îndreptare voi face; iar dacă vei greși, să primești sfatul meu duhovnicesc, căci dacă poporul va vedea că domnul țării se îndreaptă prin pocăință, el se va îndrepta cu ușurință; dimpotrivă, dacă domnul va încălca legile și va disprețui sfintele canoane, va fi o mare cădere pentru toți.”
În continuare, Sfântul Nifon a convocat un sobor format din toți preoții, egumenii mănăstirilor și boierii divanului domnesc, adresându-le cuvinte de îndemn spre faptele bune. Puterea cuvântului său și înțelepciunea au impresionat profund inimile celor prezenți, astfel că toți au acceptat învățătura cu bucurie și au hotărât să-și îmbunătățească comportamentul. Ulterior, Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, oferindu-le toate rânduielile corespunzătoare funcției lor și sfătuindu-i să se îngrijească de turma lui Hristos.
Un boier din Moldova și sfatul Sfântului Nifon
În acea vreme, un boier din Moldova, cu un comportament reprobabil și săvârșind multe rele, a fugit în Țara Românească împreună cu soția și copiii săi. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a dorit să ia o altă soție, sora acestuia, care, deși știa că el era căsătorit, a acceptat această propunere, nesocotind legile părinților și canoanele Bisericii. Aflând despre aceast caz din plângerea primei soții a boierului, Sfântul Nifon l-a chemat pe acesta și l-a sfătuit cu blândețe să renunțe la căsătoria nelegitimă și să se întoarcă la soția sa legală.
Plângerea moldoveanului la Radu cel Mare
Un moldovean s-a prezentat la domnitorul Radu cel Mare, încercând să-l împingă să-l alunge pe Sfântul Nifon din Țara Românească. Sfântul Nifon, neînfricat de amenințări, s-a dus la domnitor și, prezentându-i scrisoarea soției boierului moldovean, i-a expus învățăturile divine, demonstrând că nu este corect să denigreze legile stabilite prin canoanele sfinte.
Răspunsul domnitorului
Cu toate acestea, Radu cel Mare, abandonând evlavia arătată anterior, s-a întors cu furie împotriva Sfântului Nifon, acuzându-l că a încălcat tradițiile și regulile țării, poruncindu-i să părăsească Țara Românească. În acest context, Sfântul Nifon s-a îndreptat către biserică, unde a convocat poporul și, după ce i-a învățat, s-a îmbrăcat în veșmintele arhierești. Apoi, a rostit o afurisenie împotriva boierului moldovean și a celor care l-au sprijinit în fapta sa nedreaptă, prezicând sfârșitul lor în nelegiuire.
Interdicția domnitorului
După această întâmplare, Sfântul Nifon a lăsat veșmintele arhierești pe masa sfântă și a părăsit biserica. Radu cel Mare a dat poruncă în întreaga capitală ca nimeni să nu-l considere pe Sfântul Nifon arhiereu și să nu-i acorde respect sau ajutor. Oricine îi va oferi mâncare sau adăpost va fi pedepsit cu moartea, iar averea sa va fi confiscată de domnie.
Refugiul Sfântului Nifon
În aceste condiții, Sfântul Nifon s-a retras la marginea unui sat, într-o mică colibă, unde un ucenic de-al său, Neagoe, membru al familiei Basarab, îl hrănea în secret. Radu cel Mare, copleșit de remușcări și temându-se de posibile consecințe, a căutat să-l readucă pe Sfântul Nifon la palatul domnesc, cerându-i iertare și oferind daruri. Cu toate acestea, Sfântul, conștient de intențiile ascunse ale domnitorului, a refuzat să-l ierte și a plecat, repetând profeția pe care o rostitese în biserică.
Exilul și sfârșitul Sfântului Nifon
Plecând din Țara Românească, Sfântul Nifon, împreună cu doi ucenici, Macarie și Ioasaf, a călătorit mai întâi în Macedonia, apoi în Peloponez și, în cele din urmă, a ajuns la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped, unde a fost primit cu multă evlavie. Ulterior, a trecut neobservat în Mănăstirea Dionisiu, unde s-a dedicat ascultărilor, fiind recunoscut de frații mănăstirii abia mai târziu, printr-o revelație divină. Sfântul Nifon a săvârșit multe minuni și a trecut la cele veșnice în Mănăstirea Dionisiu, pe 11 august 1508.
Restaurarea cinstirii Sfântului Nifon
După o vreme, domnitorul Neagoe Basarab, care fusese fiu duhovnicesc al Sfântului Nifon, a trimis o delegație la Muntele Athos pentru a aduce înapoi moastele acestuia, dorind să repare greșelile lui Radu și ale altora. După ce trupul Sfântului Nifon a fost dezgropat și așezat într-un sicriu de lemn, delegația, însoțită de câțiva călugări din Mănăstirea Dionisiu și de mitropolitul Neofit de Anchialos, l-a adus în Țara Românească, unde a fost primit cu mare cinste la mănăstire.
Rugăciuni pentru iertarea lui Radu cel Mare
În noaptea dedicată lui Radu cel Mare, la Mănăstirea Dealului s-au desfășurat rugăciuni pentru iertarea păcatelor acestui domnitor. În zori, Neagoe Vodă, participant la aceste rugăciuni, a avut o viziune în care a perceput iertarea lui Radu Vodă.
Moastele Sf. Nifon
După câteva zile de închinare a poporului, moaștele Sfântului Nifon au fost așezate într-un sicriu din argint, aurit și decorat cu pietre prețioase și smalț, fiind apoi returnate la Mănăstirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Călugării de la această mănăstire i-au oferit lui Neagoe Basarab cu bucurie capul și o mână din moaștele sfântului, care au fost așezate în mănăstirea construită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeș.
Pomenirea Sfântului Evplu
În aceeași zi, se pomenește și Sfântul Mare Mucenic Evplu diaconul. Acest sfânt a trăit în timpul împăratului Diocletian, provenind din cetatea Catania din Eparhia Siciliei. Acuzat de guvernatorul Calvisian că este creștin, el a refuzat să renunțe la Hristos și a suferit chinuri îngrozitoare, înainte de a fi decapitat, predându-și sufletul lui Dumnezeu.
Târnosirea bisericii Nascătoarei de Dumnezeu
De asemenea, în această zi se sărbătorește și târnosirea cinstitei și frumos decorate biserici a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită Eleusa. Se aduce și aminte de Icoana nefacută de mâna Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Minunea Sfintei Icoane
În vremea împăratului Tiberie, în anul 576, a avut loc o mare minune. O femeie pe nume Maria, devotată lui Hristos și a cărei viață era plină de noblețe, a căzut grav bolnavă. Fără speranță în ajutorul omenesc, s-a încredințat lui Dumnezeu. Cu un gând bun, a trimis la preoții care slujeau Icoanei împărătești, rugându-i să vină la ea.
La sosirea lor, ea s-a aruncat la picioarele lor, cerându-le să o ajute prin rugăciuni și să îi aducă Icoana Domnului în casa ei. Preoții, cunoscându-i viața și credința, au adus Icoana. Imediat ce a văzut-o, Maria s-a înclinat și a sărutat-o, punând o bucată de pânză curată deasupra ei și închizând-o într-un scrin curat, așezând-o în paraclisul casei sale, unde a aprins lumânări și a slujit liturghie timp de 40 de zile.
La sfârșitul celor 40 de zile, durerile ei s-au intensificat, devenind insuportabile. Chemând o slujnică, i-a cerut să aducă cutia cu Icoana pentru a se închina, sperând să găsească puțină odihnă.
În timp ce slujnica mergea în paraclis, a observat o minune remarcabilă, dar detaliile acesteia rămân să fie descoperite.
Minunea Focului și a Sfintei Icoane
O flacără mare ieșea dintr-o cutie, urcându-se până în podul casei, cuprinzând întregul jertfelnic, dar fără a-l strica. O slujnică, înspăimântată, a căzut la pământ, iar alta, alergând, a anunțat stăpâna sa. Aceasta, temându-se foarte, s-a dat jos din pat și s-a îndreptat cu mare greutate spre paraclis. Văzând flacăra de foc, a strigat: „Doamne, miluiește!”.
Ulterior, a trimis să aducă slujitorii Sfintei Icoane, venind și mulți oameni. Toți s-au minunat văzând minunea, căci flacăra se ridica și se cobora asemenea unei vele de corabie umflate de un vânt puternic, strigând toți: „Doamne, miluiește!”. După ce preoții au început rugăciunea, flacăra s-a potolit, iar când au deschis cutia, au descoperit sfânta Icoană împărătească, neatinsă de foc.
A fost scoasă și pânza de bumbac pe care patriciana o așezase deasupra Icoanei, unde au găsit un alt chip, similar cu primul. Toți lăudându-L pe Dumnezeu, au așezat Icoana deasupra durerilor unei femei, iar aceasta a fost imediat vindecată, sculându-se și slăvindu-L pe Dumnezeu împreună cu toți cei prezenți.
Întâlnirea cu Arhiepiscopul
După câțiva ani, acea femeie cinstită, având cunoștință de sfârșitul ei iminent, a decis să dăruiască preasfântul chip unei mănăstiri de călugărițe din Melitina, Armenia, cu hramul Înălțarea Domnului. La Constantinopol a sosit Dometian, arhiepiscopul Melitinei, vărul împăratului Mauriciu, împreună cu cei mai de seamă ai cetății. Aflând despre sfântul chip, patriciana i l-a înmânat arhiepiscopului, explicându-i dorința de a-l trimite la Melitina.
Minunea în Timpul Invaziei Persiene
Nu putem să omitem o a doua minune. În timpul invaziei persiene, călugărițele mănăstirii, temându-se de posibila robire, au fugit la Constantinopol. Fiind de neam bun, au cerut o mănăstire de la patriarhul Serghie, care, aflând despre sfânta Icoană, a luat-o fără consimțământul călugărițelor. În acele zile, el a fost lovit de multe necazuri și mânii din partea împăraților, precum și de tulburări în Biserică.
Stând în uimire din cauza acestor evenimente, a visat noaptea un om înfricoșător care i-a spus: „Întoarce înapoi cât mai repede mănăstirii ceea ce ai luat fără dreptate”. Când s-a trezit, s-a gândit la aceste lucruri și i-a întrebat pe cei din jur: „Ce sunt aceste necazuri și de ce le suport? Mai ales că am visat un om înfricoșător care mi-a spus să întorc ceea ce am luat fără drept”. Ceilalți i-au răspuns: „Nu te preocupa de astfel de lucruri, stăpâne, căci…”
Întâmplări și Pomeniri Religioase
Se relatează că, într-o noapte, un om misterios s-a arătat unei călugărițe, spunându-i că nu a făcut rău nimănui și că toate neplăcerile și viziunile ciudate pe care le trăiește sunt influențate de forțe demonice. Acest om a insistat asupra necesității de a returna rapid ceea ce a fost luat de la călugărițele de la Mănăstirea Înălțării, subliniind că acestea sunt străine și lipsită de mângâiere, venind dintr-o altă parte.
După ce s-a trezit, călugărița a întrebat pe eclesiarhul ei despre cum s-au simțit călugărițele când au primit chipul împărătesc. Acesta a răspuns că a fost o experiență foarte dificilă, iar dacă ar fi avut oportunitatea, acestea ar fi protestat vehement.
În urma acestor evenimente, patriarhul a înțeles situația și s-a căit. Cu mult respect, a trimis sfântul chip înapoi la mănăstirea călugărițelor pe 29 decembrie. Astfel, toate problemele și neliniștile patriarhului s-au stins, iar călugărițele s-au bucurat de primirea acestui sfânt chip al Domnului.
Pomenirea Sfinților Mucenici
În aceeași zi, se face pomenirea Sfinților Mucenici Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie și Gaian, care și-au dat viața prin foc. Este organizat un sobor în cinstea lor la lăcașul sfinților și marilor doctori fără de arginți, Cosma și Damian. Cu ajutorul rugăciunilor lor, să ne miluiești, Doamne, și să ne mântuiești pe noi. Amin.
