Condițiile necesare pentru moștenire
Persoanele care doresc să moștenească trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale. Acestea includ vocația succesorală, capacitatea legală de a moșteni, absența nedemnitații și acceptarea moștenirii în termenul stabilit de lege. Ultima condiție enunțată este adesea percepută ca o formalitate.
Termenul de acceptare a moștenirii
Conform articolului 1.103 din Codul civil, orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a moșteni, numită „succesibil”, trebuie să își exprime opțiunea succesorală în termen de un an de la deschiderea moștenirii, adică de la data decesului persoanei care a lăsat moștenirea. Este crucial ca succesibilii să își clarifice statutul într-un interval de timp specificat, deoarece incertitudinea în legătură cu identitatea moștenitorilor poate duce la confuzie în circuitul civil. Aceasta ar însemna că pentru o perioadă îndelungată nu am avea certitudinea asupra proprietarilor bunurilor lăsate de defunct și asupra celor care sunt responsabili pentru datoriile acestuia.
Formele opțiunii succesorale
Opțiunea succesorală poate fi exprimată în două moduri: acceptarea succesiunii și renunțarea la aceasta. Acceptarea poate fi explicită, printr-un înscris notarial sau sub semnătură privată, prin care succesibilul declară că acceptă moștenirea, sau implicită, prin acțiuni ce demonstrează fără echivoc intenția de a moșteni, cum ar fi administrarea bunurilor moștenite, plata datoriilor sau acte de dispoziție asupra bunurilor succesorale.
Pe de altă parte, renunțarea la succesiune trebuie, în general, să fie expresă. Totuși, există situații în care aceasta poate fi prezumată. Prima dintre ele, conform articolului 1.112 alin. (1) din Codul civil, se referă la succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea sa de succesibil, nu a exercitat opțiunea în termenul legal de un an. În acest caz, se prezumă că a renunțat la moștenire, până la proba contrară.
Procedura de renunțare și sancțiuni
A doua situație, deși mai puțin frecventă, sancționează pasivitatea succesibililor. Aceasta se aplică atunci când instanța, la cererea unei părți interesate, stabilește un termen mai scurt pentru exercitarea opțiunii. Astfel, conform articolului 1.113 alin. (2) din Codul civil, „Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.”
Este esențial de subliniat că renunțarea la moștenire poate fi constatată și de instanța judecătorească în cazul succesibililor care nu au efectuat acte de acceptare a moștenirii, ceea ce le oferă altor succesibili activi oportunitatea de a dobândi integral bunurile din masa succesorală.
Exemplu de aplicare a prezumției de renunțare
Existența unor situații în care instanțele aplică prezumția prevăzută de articolul 1.112 alin. (1) nu este o întâmplare. De exemplu, să presupunem că X a decedat, lăsând în urmă trei fii și o casă la țară, care reprezintă singurul bun din masa succesorală. Dacă niciunul dintre fii nu acceptă în mod expres succesiunea, iar doi dintre ei sunt plecați în străinătate, fără a se interesa de casă pe parcursul anilor, în timp ce al treilea locuiește în imobil, se poate concluziona că cei care nu au acționat au renunțat implicit la moștenire.
Implicarea moștenitorilor în procesul de acceptare a moștenirii
În cazul în care un moștenitor achită anual impozitul pentru o proprietate și efectuează îmbunătățiri asupra acesteia, instanța poate interpreta aceste acțiuni ca o manifestare a intenției de a accepta moștenirea. Astfel, dacă ceilalți moștenitori rămân pasivi, aceasta poate fi considerată o renunțare tacită la moștenire din partea lor.
Consecințele pasivității în fața moștenirii
În consecință, singurul moștenitor activ, de exemplu, cel de-al treilea fiu, ar putea obține dreptul de a moșteni întreaga casă. Acesta este singurul care a demonstrat dorința de a accepta moștenirea prin acte care atestă această intenție. Acțiunile sale, cum ar fi plata impozitului, locuirea în proprietate și realizarea de îmbunătățiri, sunt dovezi clare ale acceptării tacite a moștenirii.
Atenționări pentru moștenitori
Această situație subliniază importanța acțiunii pentru moștenitorii care nu se implică activ, deoarece pasivitatea poate conduce la pierderea drepturilor succesorale. De asemenea, este esențial ca cei care ar putea beneficia de această pasivitate să fie conștienți că pot solicita instanței să recunoască renunțarea altor moștenitori. Astfel, se evidențiază faptul că, în drept, o formalitate sau lipsa acesteia poate avea implicații semnificative asupra drepturilor legale.
