0:00
Invitație la Spectacolul Artistic de Ziua Dobrogei
Primăria orașului Cernavodă, împreună cu Consiliul Local, organizează un spectacol artistic dedicat Zilei Dobrogei, care va avea loc joi, 14 noiembrie, la ora 17:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „I. D. Chirescu”.
Programul evenimentului va include diverse reprezentații artistice, printre care:
- Ansamblul de dansuri “Audeo”, coordonat de instructorul Ioniță Aneta
- Ansamblul de dansuri populare “Mugurelul”, sub îndrumarea instructorului Mazilu Mariana
- Secțiunea de canto, condusă de instructorul Pescaru Claudiu
- Corul de cameră “Ioan. D. Chirescu”, dirijat de Bălănică Manuel Vasile
- Cenaclul Literar Mircea Eliade, cu coordonator Chivu Marian, va susține un recital de poezie
În plus, Biblioteca Orășenească va găzdui o expoziție de carte, iar în holul primăriei va fi expusă lucrările cercului artistic Rogvaiv, sub titlul “Dobrogea mea frumoasă”.
Ziua Dobrogei este sărbătorită oficial pe data de 14 noiembrie, în urma adoptării legii care a instituit această zi, votată de Senat pe 19 noiembrie 2013 și de Camera Deputaților, ca for decizional, pe 9 septembrie 2015.