Pomenirea Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv
În data de 15 a acestei luni, se celebrează pomenirea Sfinților Mucenici și mărturisitori Gurie, Samona și Aviv. Acești sfinți au trăit în perioada împăratului Diocletian și a guvernatorului Antonie. Gurie provenea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind acuzați că îndemnau oamenii să nu aducă jertfe idolilor, au fost spânzurați câte o mână, iar picioarele le-au fost îngreunate cu pietre. Au rămas astfel spânzurați de la al treilea ceas până la al șaselea. După ce au fost coborâți, au fost închiși într-o temniță întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, unde au suferit de foame și sete timp de patru luni. Ulterior, Sfântul Samona a fost spânzurat de un picior, iar genunchiul său a fost deznodat, fiind astfel spânzurat cu capul în jos de la al doilea ceas până la al cincilea. Sfântul Gurie a fost lăsat într-o stare gravă, fiind scos a doua zi pentru a-i fi tăiat capul.
Diaconul Aviv a fost, de asemenea, persecutat în vremea împăratului Liciniu, fiind acuzat că propovăduiește cuvântul Domnului în orașe și sate. A fost spânzurat și bătut, iar în urma refuzului de a se supune voinței tiranului, a fost ars de viu, împlinindu-și astfel mucenicia.
Pomenirea Preacuviosului Părinte Chintian și a altor Sfinți Mucenici
În aceeași zi se pomenește și Preacuviosul Părinte Chintian, episcopul Seleuciei. De asemenea, se aduc omagii și Sfinților Mucenici Elpidie, Marcel și Eustohie, alături de cei care au suferit împreună cu ei. Elpidie, un consilier al senatului, a fost implicat în activitățile apostatului împărat Iulian în anul 361. A fost descoperit ca fiind creștin și, refuzând să renunțe la credința sa, a fost supus la chinuri groaznice. A fost îmbrăcat cu o haină aspră, țesută din păr de capră, străpunasă de cuie și unsă cu păcură fiartă, ceea ce a cauzat dureri severe. A suferit multe alte forme de tortură, fiind în cele din urmă legat de cai sălbatici, dar animalele au refuzat să se miște din voința divină. Sfinții au fost zdrobiți cu toiege și aruncați în foc, unde și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Unii susțin că trupurile lor au fost îngropate în muntele Carmelului. După aceste evenimente, s-au înregistrat fulgere și trăsnete, iar Hristos, însoțit de îngeri, a venit să-i sărute pe mucenici și să-i mute într-un loc ales de El. Pe Elpidie, minunatul, l-a înviat și l-a trimis din nou în luptă pentru mărturisire. Văzându-l pe Elpidie, Iulian a poruncit să fie întins de patru părți și bătut neîncetat, iar rănile sale să fie stropite cu oțet și sare, frecate cu un instrument aspru. În ciuda acestor chinuri, Elpidie a rămas nevătămat și a reușit să întoarcă mulți necredincioși la credința creștină.
Pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie și a Cuviosului Paisie de la Neamț
În această zi, credincioșii îl pomeneasc pe Sfântul Mucenic Dimitrie, care a suferit multe torturi în vremea împăraților Maximian și Maximin, sub îndrumarea guvernatorului Puplie. A fost supus unor chinuri groaznice pentru credința sa în Hristos, iar la final a fost decapitat. De asemenea, este ziua în care se aduce omagiu și Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Neamț.
Viața Cuviosului Paisie
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cunoscut și sub numele de Velicikovski, a avut un impact semnificativ asupra monahismului din România și cel slav. S-a născut pe 21 decembrie 1722, în Poltava, Ucraina, fiind fiul unui preot. A crescut într-o familie cu 11 frați și a beneficiat de o educație religioasă solidă. Recent, cercetările au arătat că a avut origini moldovenești, având legături cu strămoșii lui Dimitrie Cantemir.
După ce a studiat la Academia duhovnicească din Kiev, fondată de Mitropolitul român Petru Movilă, Paisie a renunțat la studii pentru a îmbrățișa viața monahală. În 1740, a intrat în mănăstirea Liubetki, iar ulterior în mănăstirea Medvedovski, unde a fost tuns în rasă și a primit numele de Platon. Datorită persecuțiilor din partea ocupanților polonezi, s-a întors la Kiev, unde a lucrat la realizarea de icoane și s-a întâlnit cu Mitropolitul Antonie al Moldovei.
În 1742, Paisie a venit în Moldova, mai întâi la schitul Dălhăuți din Vrancea, apoi a continuat în Muntenia, vizitând schiturile Trăstieni, Poiana Mărului și Cârnu, toate urmând regulile monahale athonite. Starețul Vasile de la Poiana Mărului l-a încurajat să meargă la Muntele Athos pentru a se perfecționa în viața monahală.
Activitatea pe Muntele Athos
La doar 24 de ani, în 1746, Paisie a ajuns la Muntele Athos, stabilindu-se inițial la mănăstirea Pantocrator. Neavând un duhovnic potrivit, a ales să trăiască singur timp de patru ani într-o peșteră. În 1750, starețul Vasile de la Poiana Mărului l-a vizitat și l-a tuns în monahism, dându-i numele de Paisie. La 36 de ani, a fost hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos, având ca prim ucenic pe monahul Visarion din Moldova.
Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie a înființat un schit cu cinci chilii, care a crescut rapid, ajungând la 60 de ucenici. Aici, a învățat greaca de la monahul Macarie și a început să traducă lucrări din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone ale Sfinților Părinți. A rămas la Athos timp de 17 ani.
Întoarcerea în țară
În 1763, a decis să se întoarcă în țară din cauza rivalităților dintre călugării greci și ruși de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici, s-a stabilit inițial la schitul Vărzărești din Focșani, iar apoi s-a îndreptat spre Iași, după ce mitropolitul de la București, de naționalitate greacă, l-a refuzat. La Iași, Mitropolitul Gavril Calimah, de origine română, l-a primit cu căldură.
Activitatea monahală a lui Paisie de la Neamț
Paisie, cunoscut pentru legăturile sale cu mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, s-a mutat acolo împreună cu ucenicii săi. În curând, numărul acestora a crescut, incluzând români, ruși și ucraineni. Aici, el a petrecut 12 ani, formând o comunitate de 350 de monahi și stabilind un regulament monahal, care reglementa viața călugărilor. Acest regulament stipula că monahii trebuiau să trăiască în obște, să lucreze în diverse ateliere, iar starețul să fie ales de comunitate și confirmat de mitropolit. De asemenea, a fost înființată o bolniță pentru îngrijirea bolnavilor și bătrânilor.
Traducerea scrierilor Sfinților Părinți
Paisie a continuat să contribuie la traducerea scrierilor Sfinților Părinți în Moldova, axându-se în special pe lucrările ascetice, pe care le-a tradus din greacă în slavonă și română. Printre autorii traduşi se numără Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin și Teodor Studitul. La cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, el a tradus o lucrare majoră din literatura ascetică răsăriteană, care a fost tipărită în 1739.
Operele lui Paisie
Dintre lucrările personale ale lui Paisie, se distinge o lucrare structurată în șase capitole, în care se analizează bazele biblice și patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea necesară pentru practicarea acesteia și efectele sale. Rugăciunea este prezentată ca o activitate care necesită îndrumarea unei persoane experimentate, având mai multe trepte, adaptate diferitelor stadii ale vieții spirituale. Rugăciunea pentru începători implică o viață activă, iar pentru cei desăvârșiți, rugăciunea minții este asociată cu viața contemplativă.
Învățăturile despre viața monahală
În ceea ce privește căile vieții monahale, Paisie susține învățătura ortodoxă tradițională, care include atât singurătatea totală, cât și viața în comunitate, aceasta din urmă fiind forma preferată de el.
Perioada de la mănăstirea Secu
În 1775, după ocuparea Bucovinei de către austrieci, Paisie a fost nevoit să-și întrerupă activitatea la Dragomirna. Însoțit de 200 de ucenici, s-a mutat la mănăstirea Secu, unde a continuat să urmeze regulile stabilite la Dragomirna timp de patru ani.
Activitatea de la mănăstirea Neamț
În 1779, la solicitarea domnitorului Constantin Moruzzi, Paisie a fost numit egumen al mănăstirii Neamț. Activitatea sa aici a fost extrem de fructuoasă, întărind rânduielile monahale athonite, organizând slujbe zilnice, viață de obște, predici, muncă și rugăciune conform regulii Sfântului Vasile cel Mare, precum și grija pentru bătrâni și bolnavi. Sub conducerea sa, la Neamț s-au construit un spital, o casă de oaspeți și noi chilii, numărul monahilor crescând rapid la peste 800, incluzând români, ruși, bieloruși, ucraineni, greci, sârbi și bulgari.
Concluzia activității lui Paisie
Ultima etapă din viața și activitatea lui Paisie a fost marcată de realizări semnificative, consolidându-se ca o figură centrală în istoria monahismului ortodox din România.
Activitatea literar-bisericească a lui Paisie de la Neamț
Paisie de la Neamț a fost o figură proeminentă în domeniul literaturii religioase, conducând două echipe de traducători, copişti și critici în revizuirea și traducerea scrierilor filocalice în slavonă și română. În perioada sa, au fost realizate aproximativ 300 de manuscrise, dintre care 44 au fost create de el însuși, ceea ce a transformat Mănăstirea Neamț într-un important centru de cultură teologică și ascetică.
Contribuții în muzica liturgică
Pe lângă activitățile literare, Paisie s-a dedicat și muzicii liturgice, înființând o școală bisericească de muzică corală ce utiliza mai multe voci. A realizat translația muzicii bizantine în notație liniară și a introdus, pentru prima dată, cântarea Crezului de către toți credincioșii în biserică.
Moartea și moștenirea lui Paisie
Paisie a trecut la cele veșnice pe 15 noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamț. Influența sa a fost profund resimțită în Moldova, prin ucenicii săi, precum stareții Ilarion de la Secu și Sofronie de la Neamț, dar și prin alții, precum Visarion, Gherontie și Dorotei, care au fost trimiși să studieze în Muntenia. În acest context, paisianismul a fost promovat și în Muntenia de către starețul Gheorghe de la Căldărușani.
Răspândirea tradiției paisiene
Numeroase manuscrise slavone au fost distribuite în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia și Athos, iar Schitul Sfântul Ilie și mănăstirile Pantacrator și Noul Athos, ultima dintre acestea înființată de ucenicii lui Paisie, au continuat să promoveze tradiția sa. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de Paisie din greacă în slavonă, a fost tipărită la Neamț în 1812 și a avut un impact semnificativ asupra vieții religioase din Biserica Rusă.
Recunoașterea ca sfânt
Contribuțiile sale la înnoirea monahismului și bogăția învățăturilor sale au dus la canonizarea sa, întâi de către Biserica Ortodoxă Rusă pe 6 iunie 1988 și ulterior de Biserica Ortodoxă Română pe 21 iunie 1992. Astfel, Paisie de la Neamț este venerat ca un iluminător al credincioșilor și o podoabă a călugărilor.
În final, ne rugăm: „Cuvioase Părinte Paisie, luminătorul credincioșilor și podoaba călugărilor, roagă pe milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.
