Restricții de trafic pe autostrăzile A1 și A3
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță că, astăzi, până la ora 15:00, pe autostrada A1, pe direcția București – Pitești, va exista o restricție de trafic pe prima bandă între kilometrii 92 și 94, precum și între kilometrii 101 și 102. Această măsură este necesară pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparație.
De asemenea, astăzi, până la ora 17:00, pe autostrada A3, în direcția Târgu Mureș – Turda, traficul va fi restricționat pe prima bandă și pe banda de urgență, între kilometrii 31 și 33, pentru lucrări de reparație a rosturilor de dilatare ale viaductului.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu precauție în aceste zone, să reducă viteza, să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii și să se asigure corect înainte de a efectua manevra.