Alegerea Președintelui României – Detalii despre al doilea tur de scrutin
Data programată pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale este 8 decembrie 2024, conform Hotărârii Guvernului nr. 1061/2024, care aprobă programul calendaristic necesar desfășurării acestui proces electoral.
În conformitate cu reglementările Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, și cu HG nr. 1061/2024, campania electorală pentru al doilea tur va demara pe 29 noiembrie 2024 (vineri) și se va încheia pe 7 decembrie 2024, la ora 07:00 (sâmbătă).
Conform HG nr. 1061/2024, până la 30 noiembrie 2024, birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, împreună cu reprezentanți ai serviciilor publice de radio și televiziune, în colaborare cu candidații, trebuie să stabilească orarul pentru campania electorală și distribuția timpilor de antenă pentru accesul candidaților la aceste servicii.
Radiodifuzorii care doresc să reflecte campania electorală pentru alegerea Președintelui României din 2024 sunt obligați să transmită Consiliului, până la 28 noiembrie 2024, Anexa nr. 2 la Decizia CNA nr. 587/2024, completată cu informațiile actualizate pentru acest al doilea tur de scrutin.
De asemenea, în perioada ce urmează încheierii votării, adică după 24 noiembrie 2024, și până la anunțarea publică a numelui candidaților și a datei votării pentru al doilea tur de scrutin de către Curtea Constituțională, este interzisă difuzarea emisiunilor specifice campaniei electorale. Se aplică astfel dispoziții din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și reglementările din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
Conform articolului 15 din Decizia CNA nr. 587/2024, aceste reglementări se aplică și pentru campania electorală destinată celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.