Deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă, mesageri ai Crăciunului la Biblioteca Județeană
În data de 18 decembrie, vocile deținuților de la Penitenciarul Poarta Albă s-au făcut auzite în sălile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, aducând cu ele emoția specifică sărbătorilor de iarnă. Această vizită nu a fost întâmplătoare, ci a reprezentat un pas important în cadrul programelor de reintegrare socială desfășurate de penitenciar.
„Pentru acești colindători, Crăciunul înseamnă mai mult decât un simplu prilej de a celebra Nașterea Domnului – este un moment de reflecție, iertare și speranță. Fiecare melodie și fiecare vers a transmis dorința de a reconecta cu valorile umane și spirituale, reamintindu-ne tuturor că dragostea și iertarea sunt daruri universale”, au subliniat reprezentanții unității penitenciare.
Ei au exprimat recunoștința față de Biblioteca Județeană pentru primirea călduroasă și deschiderea de care au dat dovadă, subliniind importanța acestor momente în contextul reabilitării sociale. În această perioadă a anului, a fost lansată o invitație către toți de a reflecta asupra puterii iertării și a frumuseții procesului de reintegrare. „Crăciun fericit!” a fost mesajul final transmis de aceștia.