La mulți ani, Dana Dumitrescu!
Astăzi, o celebrăm pe Dana Dumitrescu, actriță care a debutat în 1996, având o carieră remarcabilă cu numeroase apariții pe scenele Teatrului Evreiesc de Stat, Teatrului Dramatic Galați, Teatrului „George Ciprian” Buzău și Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești. Din 2004, ea încântă publicul din Constanța.
În stagiunea actuală a Teatrului de Stat Constanța, Dana poate fi admirată în spectacolele „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, regizate de Elena Morar și Gabriel Sandu, „Îndoiala”, în regia Dianei Mititelu, și „Memoria apei”, regizată de Vladimir Anton.
Începând cu sfârșitul acestei luni, portofoliul său artistic va fi îmbogățit cu o nouă producție, intitulată Teatro Lucido la Malul Infinitului, sub regia lui Radu Afrim.
Teatrul de Stat Constanța îi urează Danei un an plin de inspirație, provocări noi și aplauze, alături de cele mai sincere urări de sănătate și bucurii!