Alocațiile de stat pentru copii rămân neschimbate în 2025
Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate, conform unei ordonanțe de urgență adoptate la sfârșitul anului anterior. Deși Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunțase o creștere de 10.4% a acestor alocații începând cu 1 ianuarie 2025, aceasta nu se va mai aplica, iar sumele vor rămâne constante.
Conform Ordonanței Trenuleț, OUG 156/2024, care a intrat în vigoare pe 31 decembrie 2024, valoarea alocațiilor de stat pentru copii va rămâne neschimbată pe parcursul anului 2025, menținându-se la nivelul stabilit în luna noiembrie 2024. Astfel, alocațiile pentru anul 2025 vor fi următoarele:
- 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (trei ani în cazul copiilor cu handicap);
- 292 lei/lună pentru copiii între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit 18 ani și urmează cursuri liceale sau profesionale;
- 719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani.
Anul trecut, ANPIS anunțase o majorare de 10.4% a alocațiilor, care ar fi intrat în vigoare în 1 ianuarie 2025, aducând astfel o creștere de 75 lei pentru copiii sub doi ani și de 31 lei pentru cei cu vârsta de peste doi ani. Astfel, alocațiile ar fi crescut după cum urmează:
- pentru copiii sub doi ani sau cei cu dizabilități, alocația ar fi fost majorată de la 719 lei la 794 lei;
- pentru copiii de peste doi ani, alocația ar fi crescut de la 292 lei la 323 lei.