Noțiunea de extremism în Europa nu este un element de noutate, valul venind din spate de mai multe decenii, noțiunea de extremism acoperind ambele curente: atât cel de dreapta cât și cel de stânga.
Pentru a putea înțelege de unde provine acest val este necesar să ne aplecăm pe motivele ce au stat la baza acestei realități, respectiv de la fazele inițiale care au fost alimentate de factorii economici, sociali, politici.
În Europa, valul de extremism avut o primă etapă de creștere după criza economică din 2008, când lipsa de înțelegere a cauzelor care au condus la scăderea economică și automat pierderea activelor pentru populație, au fost motive suficiente ce au condus la “taxarea” sistemului politic prin alegeri alternative care s-au îndreptat către spectrul de tip extremis.
O a doua etapă a avut loc după criza COVID19, când politicile defectuoase de management a crizei au dus la manifestări care ulterior s-au transformat în alegeri de tip extremist datorită faptului că partidele de acest tip s-au folosit de acest val de nemulțumire.
După criza Covid a apărut criza migrației: valurile de migrație, în special cele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, au alimentat tensiunile sociale și au fost exploatate de partidele de extremă dreapta care ajunseseră deja la putere în unele țări iar în altele aveau deja un procent semnificativ.
Polarizarea politică: Declinul partidelor tradiționale a creat un vid politic care a fost ocupat de mișcări radicale. Acestea promovează soluții simple la probleme complexe atrăgând astfel susținători din rândurile celor deziluzionați care mai degrabă au ales această alternativă nu pe fondul asumării ideologice a extremismului ci, mai degrabă, ca modalitate de sancționare a ideologiilor deja inadaptate provocărilor și nemulțumirilor recente.
Aceste alegeri, care au avut ca fond faptul că individul în esență, neînțelegând contextul economic și social defavorabil într-o perioadă de timp s-a refugiat destul de repede în ideologii de tip extremist sau suveranist și care, prin invocarea unor valori demult pierdute în istorie, au readus un interes pentru aceste forme de protest față de politicile deomocratice de până atunci.
Important de reținut este că aceste situații au prezentat ulterior și un element de transmitere de la o țară la alta, de multe ori fără a avea legătură lingvistică, socială sau istorică între acestea, ci pe baza unor explozii de nemulțumire tranformate în extremism.
Manifestările extremismului
Extremismul s-a manifestat în moduri diverse:
Extrema dreaptă: Partide precum AfD (Germania), Vox (Spania) sau Rassemblement National (Franța) au câștigat popularitate prin retorica anti-imigrație, eurosceptică și naționalistă. Grupările violente, precum cele neonaziste, au fost implicate în atacuri xenofobe și antisemite.
Extrema stângă: Mișcările anarhiste și comuniste radicale au organizat proteste violente împotriva capitalismului, globalizării și structurilor politice tradiționale. În unele cazuri, acestea au dus la conflicte directe cu autoritățile.
Extremismul religios: Atacurile teroriste din ultimii ani, comise de grupări precum ISIS, au subliniat impactul ideologiilor religioase radicale asupra securității publice.
Impactul asupra societății europene
Creșterea extremismului are consecințe grave:
Erodarea democrației: populismul extrem pune în pericol instituțiile democratice prin subminarea statului de drept și al libertăților fundamentale.
Diviziunea socială: Discursul de promovare al urii și polarizarea afectează coeziunea socială, creând tensiuni între diferite grupuri etnice, religioase și culturale.
Amenințări la adresa securității: Activitățile extremiste pornind de la atacuri teroriste la violențe de stradă, punînd în mod evident în pericol siguranța cetățenilor.
Răspunsul Europei la extremism
Uniunea Europeană și statele membre au implementat diverse măsuri pentru a il combate:
Legislație și monitorizare: Consolidarea legilor împotriva discursului de ură și terorismului precum și monitorizarea grupărilor extremiste.
Educație și integrare: Promovarea educației civice și a programelor de integrare pentru a reduce excluderea socială.
Cooperare internațională: Colaborarea între state pentru a combate radicalizarea și a împărtăși informații privind grupările extremiste.
Suveranismul sau extremismul în România.
Suveranismul și extremismul sunt fenomene politice și sociale care au câștigat atenție în România începând de la ultimul ciclu electoral din 2020, când un partid a adoptat un discurs de tip suveranist, punând accent pe valorile naționale, familia tradițională și respingerea anumitor inițiative europene.
De notat este că, deși România este membră NATO și UE cu drepturi depline, îmbunătățirile fiind vizibile mai ales în ultima perioadă, suveranismul a devenit tot mai vizibil prin critica adusă tocmai acestor instituții care au garantat creșterea nivelului de trai, independența dar și securitatea internă deși ne aflăm în proximitatea unui război.
Social media a dus la explozia acestui fenomen, mai ales că nu este monitorizat ca alte instrumente de informare, punând la dispoziția oamenilor situații care polarizează societatea.
Suveranismul și extremismul din România reflectă tensiunile unei societăți aflate la intersecția tradiției și modernității, dar și al influențelor geopolitice complexe. Gestionarea acestor fenomene necesită consolidarea educației civice, a dialogului și a valorilor democratice.
Din păcate aceste măsuri care au ca scop combaterea extremismului au o durată de implementare destul de lungă în timp și astfel nu poate schimba acest val de intenție suveranist pentru următoarele cicluri electorale.
În Europa, mai multe partide de extremă dreapta se află la guvernare sau au o influență politică semnificativă:
1. Italia – Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, este principalul partid de guvernământ. Meloni a adoptat o platformă conservatoare, promovând identitatea națională și respingând migrația masivă. Partidul său a fost asociat cu retorica naționalistă și anti-globalistă.
2. Ungaria – Guvernul condus de Viktor Orbán și partidul său Fidesz promovează o politică liberală, cu accente de naționalism și măsuri împotriva drepturilor minorităților și migranților. Orbán colaborează adesea cu alte partide de extremă dreapta din Europa si nu numai.
3. Polonia – Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, este cunoscut pentru pozițiile sale eurosceptice și naționaliste. PiS se opune politicilor liberale ale Uniunii Europene în diverse domenii, inclusiv în ceea ce privește drepturile LGBTQ și migrația.
4. Austria – Partidul Libertății din Austria (FPÖ), de extremă dreapta, a avut roluri de guvernare în trecut și este favorit pentru a câștiga următoarele alegeri generale, conform sondajelor recente. FPÖ promovează o platformă anti-migrație și nativistă.
5.Franța-Deși președinte in functie a ramas tot Emmanuel Macron primul tur al alegerilor la prezindețiale din anul 2024 a reprezentat un moment de cotitură politică care a împins lupta prin formarea unei coaliții împotriva candidatului extremist Jordan Bardella.
Concluzionand, oricare ar fi imaginea creată de acest curent, este necesar a se pastra un echilibru pentru a mentine ceea ce, în Romania s-a reusit prin acea varsare de sânge din decembrie 1989; trebuie menținută democrația, pentru că, oricât de mult am păstra în minte istoria, aceasta reprezintă trecutul, însa, viitorul fiecaruia dintre noi depinde în mod exclusiv de stabilitate.
