Arest preventiv pentru Vandana Amiș, acuzată de omor
Vandana Amiș se află în arest preventiv după ce, pe 24 iulie, a fost implicată într-un incident tragic în care și-a ucis iubitul în apropierea localităților Agigea și Eforie. Deși se află în detenție, ea continuă să depună contestații în speranța de a obține eliberarea. Cu toate acestea, fiecare contestație respinsă de judecători vine cu o sancțiune financiară. La ultimul termen, Vandana a fost obligată să plătească suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Decizia judecătorilor a fost clară: „Respinge contestația formulată de inculpata Amiș Vandana împotriva Încheierii de ședință din data de 12.08.2024, ca nefondată. Obligă inculpata la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.” De asemenea, onorariul parțial pentru avocatul său a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Contextul tragediei
Amiș este acuzată că și-a ucis concubinul, Halit Mustafa, prin înjunghiere. Cei doi locuiau într-un spațiu ce aparținea unui afacerist care le permitea să stea acolo, reciclând sticle pentru a-și asigura traiul zilnic, deși în condiții precare. În seara crimei, femeia a consumat băuturi alcoolice, iar între cei doi a izbucnit o ceartă care a dus la violență fatală.
După incident, Vandana a susținut că ar fi fost atacată de mascați care l-ar fi ucis pe concubin, însă ancheta a demontat rapid această versiune, demonstrându-i implicarea directă în crimă. Procurorii au stabilit că, în dimineața zilei de 24 iulie, în urma unui conflict spontan, ea l-a lovit pe Halit în zona toracică cu un obiect tăietor, provocându-i leziuni fatale.
Stadiul procesului
Vandana a fost trimisă în judecată, iar dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța pe 8 august 2024. Autoritățile subliniază că toate măsurile legale, inclusiv reținerea și arestarea preventivă, sunt etape în cadrul procesului penal, fără a afecta prezumția de nevinovăție a inculpatei.