Autoritățile sunt în alertă pe Dunăre! Care sunt zonele unde se iau măsuri pentru prevenirea inundațiilor.

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 192

Sursa foto:

0:00

Intervenții pe Dunăre pentru prevenirea inundațiilor

Apele Române au anunțat demararea unor măsuri de protecție în zonele vulnerabile ale Dunării. În acest context, Apele Române Buzău-Ialomița, prin intermediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Călărași, continuă construcția de diguri provizorii din saci geocontaineri, amplasate paralele cu sistemele de apărare existente. Aceste lucrări au ca scop prevenirea pătrunderii apelor în cazul în care apar breșe.

În zona Baital, pe brațul Borcea, pe malul drept al Dunării, se vor monta în următoarele zile peste 400 de saci pe o lungime de 350 de metri. De asemenea, în zona Ciocănești-Călărași, au fost deja amplasați 180 de saci pe o distanță de 150 de metri. Aceste diguri provizorii vor fi ridicate până la nivelurile prognozate de 9500 mc/s. În funcție de evoluția situației, linia de apărare poate fi suplimentată cu un alt rând de saci, echipele fiind deja în teren pentru monitorizarea atentă a condițiilor.”

Debitele Dunării în creștere

În prezent, debitele Dunării se ridică la 7300 mc/s, cu prognoze de creștere în următoarele zile, estimându-se că vor ajunge până la 8000 mc/s. Conform avertizărilor emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, pe anumite secțiuni, în aval de Turnu Măgurele, debitele ar putea atinge valori cuprinse între 9200 și 9500 mc/s.

Distribuie acest articol