Incident în Constanța: Jandarmii descoperă substanțe interzise într-o sală de jocuri
Miercuri, 4 decembrie 2024, în jurul orei 23:40, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au efectuat o patrulare de rutină pe strada Baba Novac din municipiul Constanța. În timpul misiunii, aceștia au intrat într-o sală de jocuri de noroc.
Potrivit informațiilor furnizate de GMJ Tomis Constanța, jandarmii au observat un tânăr în vârstă de 28 de ani care a manifestat neliniște la vederea lor. Jandarmii l-au legitimat și au efectuat un control corporal, în urma căruia au descoperit în buzunarul acestuia un plic autosigilant conținând o substanță vegetală de culoare verde-oliv, care avea un miros specific, precum și un pachețel de foițe de țigarete.
Tânărul a fost dus la sediul jandarmeriei, unde au fost întocmite acte pentru constatarea unei posibile infracțiuni de deținere de substanțe interzise, conform legislației în vigoare. Substanțele identificate au fost confiscate și vor fi predate organelor de poliție pentru continuarea investigațiilor.