Sinergia dintre teatru și realitate
În lumea teatrului, se discută frecvent despre datoria creatorilor de a sintetiza realitatea imediată și de a transforma artistic dinamicile prezentului. Totuși, mai rar se abordează capacitatea acestora de a anticipa, de a percepe tremurul subtil din fibra zilei de astăzi, semnalele care prevestesc schimbările viitoare. Într-un an plin de provocări, intuiția lui Andrei Șerban de a alege piesa „A douăsprezecea noapte” pentru premiera stagiunii 2023-2024 la Teatrul de Stat Constanța nu este deloc întâmplătoare. Regizorul reinterpretează textul lui Shakespeare la mai mult de treizeci de ani de la prima sa montare pe scena Teatrului Național din București, unde a optat pentru titlul „Noaptea regilor sau Ce doriți?” (1991). De asemenea, îndrăzneala sa de a adăuga un nou final la povestea originală creează o răsturnare de situație explozivă, cu valențe profetice și politice, care zdruncină temeliile Iliriei shakespeariene.
Atmosfera spectacolului
Spectacolul regizat de Andrei Șerban emană energia magnetică a unei petreceri incandescente, cu un final amar, într-o lume care a fost răsturnată cu susul în jos. La prima vedere, abordarea regizorală pare să se concentreze pe latura ludică a comediei shakespeariene, unde totul devine posibil în noaptea regilor, ultima seară a festivităților de Crăciun din tradiția engleză. Această atmosferă de carnaval transformă identitățile și inversează ordinea socială, slujitorii amestecându-se cu stăpânii lor. Această libertate se reflectă în eclectismul estetic propus de regizor, care îmbină interpretări actoricești variate, limbi și accente diferite, precum și ritmuri muzicale diverse. Spectacolul începe cu un twist al melodiei „Por un Amor” în interpretarea Amáliei Rodrigues și se încheie cu acordurile folk ale baladei „The Wind and The Rain”.
Aspecte scenografice
Decorul și costumele realizate de Carmencita Brojboiu contin aceeași amprentă a diversității stilistice. Deși conceptul scenografic vizează să evidențieze universalitatea textului shakespearian, refuzul de a defini clar coordonatele spațio-temporale duce la o lipsă de unitate vizuală. Spațiul de joc, delimitat pe trei laturi de o cortină din franjuri iridescenți, capătă un aspect strident și artificial, cu recuzită precum plantele ornamentale din plastic și pietrele-butaforie, ce pot face referire la piatra-simbol din „Pescărușul” regizat de Șerban în 2018. Convenția spațială este, de asemenea, confuză, iar idea unui pământ înconjurat de apă nu se susține pe deplin, actorii jucând adesea pe bucățile de apă din jurul podiumului care ar fi trebuit să delimiteze țărmul. Costume ale personajelor suferă de aceeași incoerență stilistică, cu influențe mixte ce creează un eclectism vestimentar nejustificat. De exemplu, ochelarii de soare ai ducesei Olivia și ai valetului Malvolio coexistă cu gulerele victoriene ale Mariei și ale lui Feste, iar cizmele roșii completează acest amalgam vizual.
Explorarea haosului textural în „A douăsprezecea noapte”
Elementele din spectacolul „A douăsprezecea noapte” sunt variate și surprinzătoare, incluzând detalii precum sandalele romane purtate de Curio și Valentin, dar și pantofii din silicon ai Violei și lui Sebastian. Aceste aspecte, deși pot părea neimportante, contribuie semnificativ la senzația de haos textural și cromatic prezentă în reprezentație. Justificarea acestui amestec de influențe poate fi găsită în abordarea regizorală a ludicului, care servește ca principiu organizator al universului shakespearian, utilizat de Andrei Șerban pentru a interpreta textul. Această viziune devine posibilă datorită colaborării cu o trupă care acceptă și susține provocarea propusă, recunoscută la nivel național pentru energia și versatilitatea sa. De asemenea, este important de menționat că „A douăsprezecea noapte” rămâne o producție strâns legată de energia actorilor din distribuție, cu o performanță ce poate varia de la o reprezentație la alta, necesitând o receptivitate specifică a convenției teatrale.
Bufonii spectacolului
În mijlocul jocurilor de cuvinte și al năzbâtiilor, Ștefan Mihai (Feste) și Ecaterina Lupu (Maria) reușesc să aducă la viață personajele lor ca adevărate motoare ale spectacolului. Cu o prezență carismatică, cei doi actori jonglează cu abilitate cuvintele, devenind sufletul acestei lumi pline de pasiune. Andrei Bibire aduce o interpretare temperată a lui Orsino, personaj aflat într-o continuă căutare emoțională, în timp ce Mihaela Velicu oferă o Olivia complexă, oscilând între apatie și izbucniri nevrotice, sedusă rapid de Cesario/Viola.
Interpretări remarcabile
Un moment surprinzător este reprezentat de Cristiana Luca în rolul Violei, aducând un amestec de delicatețe și forță, cu momente de sensibilitate și androginitate bine definită. Deși rolul lui Sebastian, interpretat de Theodor Șoptelea și Vlad Lință, are o extindere limitată, acesta servește ca un contrast rațional pentru partitura Violei, echilibrând astfel dinamica perechii de gemeni. Liviu Manolache și Cătălin Bucur, în rolurile lui Sir Toby Welch și Sir Andrew Aguecheek, îngroașă uneori nuanțele comice ale personajelor, aducând râsul în momentele de respiro ale spectacolului. Alina Manțu (Curio / O femeie de la curtea Oliviei), Georgiana Mazilescu (Valentin / Un polițist), Iulian Enache (Antonio) și Florentin Roman (Căpitan / Un preot) completează distribuția prin roluri episodice.
Abordarea complexă a lui Malvolio
Una dintre cele mai interesante interpretări regizorale îi revine lui Malvolio, rol jucat inițial de Emilian Oprea și ulterior de Marian Adochiței. Andrei Șerban, mizând pe talentul actorilor de a naviga între comic și dramatic, alege să exploreze adâncimea psihologică a personajului, contrar interpretărilor uzuale care îl prezintă ca un antagonist comic inofensiv. Construind un Malvolio cu o psihologie complexă, regizorul oferă o nouă dimensiune acestuia, transformându-l într-un veritabil Joker. Această reinterpretare dinamică afectează profund echilibrul spectacolului.
Fragilitatea Scenei Finale în „A Douăsprezecea Noapte”
Deși deznodământul piesei ilustrează nunta dublă a cuplurilor Viola-Orsino și Olivia-Sebastian, există o senzație persistentă că cei patru aleg un compromis social acceptabil, în ciuda faptului că fiecare dintre ei este îndrăgostit de altcineva. În acest context, Andrei Șerban construiește scena nunții evidențiind fluiditatea identității și sexualității personajelor, manipulând cu abilitate ambiguitatea finalului shakespearian. Regizorul introduce un final radical, mult mai întunecat, în care Malvolio, umilit constant de celelalte personaje, își caută răzbunarea și hotărăște să distrugă întreaga lume. Această explozie șocantă rămâne întipărită în memorie mult timp după părăsirea sălii de teatru, oferind o rezolvare regizorală ce reflectă motivația lui Andrei Șerban de a monta „A douăsprezecea noapte” în 2024, cu câteva luni înainte de evenimentele ce amenință stabilitatea noastră. Aceasta este o alarmă poetică și politică.
Piesele Shakespeariene în Teatrul Contemporan
Ultimii ani au demonstrat că anumite lucrări shakespeariene rezonează mai profund cu interesele și căutările creatorilor de teatru, rezultând într-un număr crescut de montări ale acelorași texte în peisajul teatral românesc. Între 2022-2023, „Visul unei nopți de vară” a fost un text popular în teatrele de stat și independente, incluzând montarea regizată de Cristian Ban la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad și musical-ul „Visul”, regizat de Dragoș Alexandru Mușoiu la REACTOR de Creație și Experiment. De asemenea, piesa a fost prezentată în spectacole de licență la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Între 2023 și 2024, am asistat la patru spectacole bazate pe „A douăsprezecea noapte”, inclusiv premiera de la Constanța, montările lui Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Nottara din București și Botond Nagy la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, precum și un spectacol de licență din cadrul UNATC. În acest context, spectacolul regizat de Andrei Șerban se distinge ca un reper în repertoriul actual al Teatrului de Stat Constanța și în teatrul românesc, oferind o întâlnire electrizantă între un regizor aflat într-o perioadă de maturitate profesională și o trupă de excepție, recunoscută pentru performanțele sale deosebite.
În plus, finalul anului 2024 și începutul anului 2025 preconizează apariția mai multor montări ale lui „Richard III” pe diferite scene din țară, rămânând de văzut semnificația acestei tendințe.
Colaborări în domeniul artelor performative
Colaborează cu publicații de prestigiu din sfera artelor performative, inclusiv Teatrul azi, Scena.ro și Springback Magazine, și conduce platforma editorială Dissolved Magazine, dedicată promovării vocii noilor generații de jurnaliști culturali.
Prezențe la festivaluri
Piesele sale au fost prezentate în cadrul Festivalului Național de Teatru, Festivalului Ecosistem, Serilor Teatrului Studențesc, precum și în spectacole-lectură organizate de Teatrul Excelsior, Asociația Hearth și Teatrul Studențesc Podul.
Rezidențe internaționale de critică de dans
În 2024, a participat la două rezidențe internaționale de critică de dans, Resolution Review în Marea Britanie și Springback Academy în Germania, având oportunitatea de a colabora cu jurnaliști de la publicații renumite precum The Guardian și The New York Times.
Activități curatoriale și educaționale
La invitația diverselor teatre și festivaluri din țară, curatoriază selecții de festival, moderează podcast-uri, dialoguri și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu echipele de creație. De asemenea, din perioada studenției, coordonează ateliere de scriere dramatică în cadrul departamentului de Studii Teatrale al UNATC.
Implicare în Gala Premiilor UNITER
Face parte din Juriul de nominalizări pentru ediția 2025 a Galei Premiilor UNITER.
